Living: accesorii care înfrumuseţează, dar nu încarcă spaţiul

vineri, 02 martie 2018, 20:47
3 MIN
 Living: accesorii care înfrumuseţează, dar nu încarcă spaţiul

Obiectele şi accesoriile din living sunt cele mai importante piese de care ai nevoie pentru a înfrumuseţa întreaga cameră. Dar, care sunt cele mai indicate accesorii pentru living şi unde le poziţionăm pentru a nu încărca spaţiul? 

Iată o gamă variată de accesorii de care ai nevoie în living-ul tău pentru un design interior spectaculos.

Tablourile

Sunt elementele de decor ce ocupă locul ideal într-un living. Tablourile pot reprezenta fie diferite picturi de artă ale pictorilor preferaţi sau rame foto ce încadrează cele mai frumoase amintiri de familie. În momentul în care alegi un tablou trebuie să iei în calcul stilul de amenajare al spaţiului, rama aleasă pentru tablou să fie una potrivită pentru restul camerei, dar şi dimensiunea să fie una potrivită. Locul ideal unde poţi poziţiona un tablou în living este deasupra canapelei, însă trebuie să ţii cont de următoarele aspecte: dacă tabloul ales este poziţionat deasupra canapelei şi acesta este prea mare, acesta poate ocupa mult prea mult spaţiu din câmpul vizual; dacă tabloul este prea mic, acesta nu va avea vizibilitate şi canapeaua va fi în centrul atenţiei; aşează tablourile alese la nivelul ochilor pentru a nu fi nevoit să îţi ridici prea sus privirea când vrei să le vezi.

Televizorul

Este cel mai comun accesoriu dintr-o locuinţă, iar locul ideal pentru acesta este livingul. Ca şi modalitate de amplasare, poţi aşeza televizorul atât pe o mobilă joasă care, atunci când eşti aşezat pe canapea, marginea de jos a televizorului se află în dreptul pieptului. Sau poate fi montat pe perete, dar nu prea sus pentru a nu fi nevoit să stai în poziţii incomode atunci când te uiţi la televizor.

Perdele şi draperii

Acestea trebuie montate cu grijă pentru a nu deveni inestetice. Perdelele trebuie să atingă uşor podeaua, nu prea mult pentru a nu forma cute inestetice. Dacă sunt prea scurte vor părea retezate şi nepotrivite pentru înălţimea living-ului. Montarea acestora se face la o distanţă de 20-30 cm deasupra ferestrei sau le poţi monta chiar la îmbinarea dintre tavan şi perete pentru a da impresia unei camere mai înalte.

Aplice pentru prete

Iluminatul este foarte important în camera în care îţi petreci mult timp tocmai din acest motiv apelează la cele mai bune aplice. Ca şi în cazul tablourilor, aplicele se pot poziţiona cu puţin deasupra nivelului ochilor, chiar lângă tablouri, dar cu o distanţă între cele două, pentru a nu încărca vizual spaţiul.Pe lângă candelabru sau lustră, aplicele de perete sunt accesorii ce nu trebuie să lipsească din living-ul tău.

Plante

În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o plantă naturală. Living-ul este camera în care se poate păstra cu uşurinţă o plantă într-un ghiveci sau un aranjament floral deosebit. Plantele naturale au rolul de a îmbunătăţi calitatea aerului din încăpere, dar mai ales, înfrumuseţează orice spaţiu în care sunt puse. Reprezintă o pată de culoare a decorului ce nu se demodează niciodată.

Perne

Fiind spaţiul comun al locuinţei în care vă adunaţi toţi membrii familiei, câteva perne decorative ce au dimensiuni potrivite pentru modelul de canapea ales, pot îmbunătăţi întregul aspect al camerei. În funcţie de stilul de amenajare, poţi opta pentru perne colorate sau cu imprimeuri care să atragă atenţia musafirilor.

Lumânări parfumate

În living trebuie să fie întotdeauna o atmosferă primitoare şi parfumată, tocmai din acest motiv, nu trebuie să lipsească lumânările colorate şi parfumate. În colţurile încăperii poţi pune suporturi de lumânări parmufate pe care le poţi aprinde de fiecare dată când simţi nevoie de relaxare.

 

 

 

 

Comentarii