Memorie actuală şi schimbare

E vorba de Work in Progress care are o distribuţie impresionantă de tineri actori, foarte talentaţi. Spectacolul a avut premiera în luna mai la Teatro delle Passioni, Modena.

Italia este doar una dintre ţările europene unde Gianina Cărbunariu a fost invitată să lucreze pe teme care sensibilizează foarte mult astăzi. Documentarea pentru spectacol (interviurile cu diferite persoane, care au stat la baza scenelor) a fost realizată de echipa de creaţie în Modena, însă actorii au fost aleşi, pe baza unui casting, din toată Italia, pe criterii de talent şi de compatibilitate de gândire cu regizoare şi între ei, astfel încât fuziunea în cadrul echipei artistice şi ulterior pe scenă să poată avea loc. Armonizarea excelentă dintre actori e lucrul care iese prima dată şi cel mai mult în evidenţă cu privire la acest spectacol. În al doilea rând, aceşti actori sunt foarte preocupaţi de problematica spectacolului la care lucrează. Nu în ultimul rând, actorii sunt capabili de performanţe estetice remarcabile.

Work in Progress nu e genul de spectacol care să abuzeze de artificialitatea limbajului tehnic al secolului XXI. Dimpotrivă, e destul de simplu sub aspect tehnic, dar excelent susţinut de actori. Se dovedeşte realmente un work in progress la Iaşi, deoarece unul dintre actori lipseşte, iar echipa nu ezită să adapteze scenariul, improvizând în acest sens. Gianina Cărbunariu îşi încurajează actorii cu care lucrează să gândească, să aibă idei şi atitudini, să aibă o atitudine deschisă şi să aducă o notă de comic problematicii cenuşii investigate. De aceea, nu e prima dată când, lucrând cu actori străini, aceştia improvizează o critică a regizorului, făcându-l totodată prezent pe scenă, afirmând de data aceasta că ar fi de dorit ca, atunci când va mai lucra în Italia, să înveţe şi limba italiană.

Nu e prima dată când Gianina Cărbunariu pune problema exploatării prin muncă. Punctul de plecare al regizoarei este simplu: un oraş poate etala o bogăţie orbitoare (un exemplu ar numai maşinile de lux prezente), numai că la baza acestei bogăţii sunt foarte muţi oameni care lucrează în condiţii precare. Prăpastia dintre pătura bogată şi cea săracă a început să se adâncească, tot mai mulţi oameni contribuie prin funcţiile lor de execuţie la luxul unei mici părţi a populaţiei care devin, direct sau indirect, exploatatorii lor. Situaţia e diferită în România faţă de Italia, după cum diferă în Italia faţă de Germania ş.a.m.d. Condiţiile în care eşti sărac sau bogat în România diferă de cele din alte ţări europene. Însă, în ciuda diferenţelor, ideea rămâne aceeaşi. Pentru ca unii să aibă bani şi să trăiască în lux, alţii trebuie să fie exploataţi. E o politică de stânga, insistând pe respectarea drepturilor lucrătorului, dar şi pe respectarea drepturilor omului, până la urmă. Problema emigraţiei s-a acutizat şi în Italia, foarte mulţi italieni considerând că ar avea o viaţă mai bună în Germania. Desigur că diferenţele sunt foarte mari atunci când intră în discuţie ca punct de comparaţie diaspora românească, însă sunt şi foarte multe puncte comune, dacă e să păstrăm distanţele.

Atunci când realizează momentul cu badanta din România, Gianina Cărbunariu atinge un punct vulnerabil, îmbinând absurdul, comicul dus până la grotesc şi tragicul. De altfel, din îmbinarea acestor extreme regizoarea reuşeşte performanţa de a aduce situaţii reale şi situaţii imaginate împreună, jonglând totodată cu oniricul, teatrul ei devenind foarte profund tematic şi profund estetic. Mişcarea scenică omogenă, extrapolarea unor situaţii la limita realului, spre onirism la vedere, momentele de song, coregrafia de grup, semiobscurităţile, întunericul, luminile fosforescente sunt doar câteva dintre mijloacele prin care se realizează impactul temei abordate asupra publicului. Spectacolul e fluent, momentele se succed cu rapiditate, iar situaţiile create suscită atât raţiunea sau emoţia, cât, mai ales, subconştientul privitorului. Gianina Cărbunariu migrează spre o zonă estetică nedisimulată, în acelaşi timp transmiţând la fel de nedisimulat un mesaj grav.

Cu siguranţă a existat o selecţie a interviurilor şi există o confidenţialitate a intervievaţilor, însă unii dintre aceştia şi-au dat acordul, ba chiar au fost încântaţi să îşi regăsească poveştile de viaţă pe scenă, recunoscându-se în întruchiparea realizată de actor. Dialogurile sunt rescrise, dar uneori propoziţii sau fraze memorabile rămân în memoria echipei de lucru ori a spectacolului. În mentalul colectiv al spectatorului sau în general. Astfel încât am putea vorbi de o memorie foarte recentă, actuală, in progress (în curs de formare). Lumea în care trăim are nevoie de schimbări şi are nevoie să lase urme, să modifice mentalităţi, să solicite urgent luări de poziţie. Prin teatrul ei, prin lucrurile spuse şi nespuse explicit, doar sugerate, prin temele la ordinea zilei abordate, Gianina Cărbunariu este o voce regizorală a timpului său.

(Work in Progress, regia : Gianinia Cărbunariu, scenografia: Mihai Păcurar, mişcarea scenică: Alessandro Sciarroni, pregătirea muzicală: Cristina Renzetti, distribuţia: Francesca Camurri, Enrico Caroli Costantini, Roberta De Stefano, Vladimir Doda, Luigi Feroleto, Michele Galasso, Mattia Giordano, Leo Merati, Federica Ombrato, Giulia Quadrelli, Chiara Sarcona, Maria Vittoria Scarlattei, Giacomo Stallone, Marco Trotta, Valentina Vandelli, Maria Luisa Zaltron, Teatrul Luceafărul din Iaşi, 28 septembrie 2018).

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)