Minodora critică dur juriul Eurovision! „TVR a ştiut că piesa e mai veche!”

joi, 17 februarie 2022, 15:39
2 MIN
 Minodora critică dur juriul Eurovision! „TVR a ştiut că piesa e mai veche!”

Minodora, una dintre solistele alese de Costi Ioniţă să interpreteze piesa „România mea” în competiţia pentru Eurovision, a luat foc când a auzit că melodia ar putea fi descalificată! Miercuri, 16 februarie, la TVR s-a întrunit o comisie de specialitate, care analizează o sesizare ce semnalează că piesa a fost lansată de Costi Ioniţă în 2004, dar într-o altă orchestraţie! Click! a semnalat, în exclusivitate, că piesa lui Costi Ioniţă de la Eurovision „România mea” este, de fapt, o reorchestraţie a unei piese mai vechi a artistului din urmă cu 18 ani.

"România mea", varianta din 2004, se regăseşte pe albumul "Ziua mea" şi a fost lansată la acea vreme de Costi Ioniţă, sub formă de manea.

Între timp, pe adresa TVR au venit sesizări că piesa încalcă regulamentul Eurovision, care spune clar că melodiile înscrise în preselecţia pentru Eurovision nu au voie să fie lansate înainte de 1 septembrie 2021.

Contactată de Click!, Minodora, una dintre solistele desemnate de către Costi Ioniţă să interpreteze piesa „România mea”, a izbucnit şi a dat cărţile pe faţă. Minodora susţine că TVR a ştiut, încă de la înscriere, situaţia piesei lui Costi Ioniţă!

„Aşteptăm şi noi răspunsul comisiei care este în măsură să lămurească situaţia asta! S-a ştiut din momentul în care a fost acceptată piesa. Nu e plagiat, dar e diferenţa asta de acum 18 ani!

Asta e, dacă vom merge mai departe, mergem, dacă nu, mergem mai departe şi eu, şi Costi cu cariera! Nu suferim noi de Eurovision, nu leşinăm dacă nu ajungem acolo.

Piesa este bună, are un vibe pozitiv, tineretul poate să înveţe să fie mai patriot. Să-mi arătaţi mie un compozitor de-al nostru în afară de Costi Ioniţă care mai face aşa piesă? El a făcut o piesă despre România noastră şi un text de nu se poate!”, a declarat Minodora, pentru Click!

Citiţi materialul integral pe click.ro

 

 

Comentarii