Multe și mărunte: Șumudică vs Mutu

miercuri, 30 iunie 2021, 01:43
3 MIN
 Multe și mărunte: Șumudică vs Mutu

 

Ţintarul pentru noul sezon al Ligii I s-a tras la sorţi, marţi, la sediul LPF. Campioana CFR Cluj va juca în prima etapă contra nou promovatei FC U Craiova 1948, antrenată de Adrian Mutu. Prima etapă va avea loc la 17 iulie. Vicecampioana FCSB va debuta în deplasare cu FC Botoşani, în timp ce Universitatea Craiova, a treia clasată şi deţinătoarea Cupei României, va juca acasă în prima etapă cu FC Argeş. Farul Constanţa , echipă formată din fuziunea Farul – FC Viitorul, va evolua în prima etapă în deplasare, cu UTA. .Celelalte partide din prima etapă: Dinamo – FC Voluntari; OSK Sepsi – Academica Clinceni; Rapid – Chindia Târgovişte; Gaz Metan Mediaş – CS Mioveni

Simona Halep nu merge nici la Tokyo

Simona Halep nu va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, informează COSR pe pagina de Facebook. Ea afirmă că decizia a fost greu de luat. Simona Halep, locul 3 mondial şi deţinătoarea trofeului, şi-a anunţat, vineri,şi retragerea de la turneul de Grand Slam de la Wimbledon. Sportiva nu a participat nici la Roland Garros, din cauza unei accidentări la picior.

Dinamo da, Minaur ba!

Campioana României la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, a anunţat, marţi, că a primit wild-card pentru Liga Campionilor în stagiunea viitoare. Campioana României se află printre cele 16 formaţii acceptate în Champions League. 10 echipe au avut locul asigurat prin rankingul de ţară, iar şase au primit wild-card.În schimb, echipa vicecampioană la feminin, Minaur Baia Mare, nu a primit această favoare, urmând a evolua în EHF European League. Tragerea la sorţi a grupelor este programată pentru 2 iulie.

Prima victimă a Euro2020

Federaţia olandeză de fotbal a anunţat, marţi, despărţirea de selecţionerul Frank de Boer, după eliminarea Olandei în optimile de finală ale Euro-2020. De Boer, 51 de ani, a preluat echipa batavă în septembrie 2020, după ce Ronald Koeman a plecat de la naţională pentru a antrena formaţia FC Barcelona. La Inter Milano, Crystal Palace şi la naţionala Olandei, De Boer nu a rezistat mai mult de 15 meciuri pe bancă. În schimb la Atalanta, el a fost antrenor la 55 de partide. El a mai antrenat între 2010 şi 2016 formaţia Ajax Amsterdam.

Liga vrea VAR

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că liga şi EAD, partenerul media, sunt pregătiţi pentru introducerea sistemului VAR în Liga I, însă mai este nevoie să fie pregătiţi şi arbitrii.”FRF, Liga şi EAD, ieri am semnat cu Burleanu, azi le-am adus la Orlando Nicoară şi le-a semnat şi el şi începe pregătirea arbitrilor, noi suntem pregătiţi să le virăm banii. Noi am putea, din punctul de vedere al nostru şi al EAD, partenerul media, să folosim VAR-ul, dar nu sunt pregătiţi arbitrii şi operatorii şi dacă nu sunt pregătiţi la nivelul care trebuie..E puţin riscant, dar trebuie să-i dăm drumul, pentru că au fost multe situaţii care le-au lămurit prin VAR”, a declarat Iorgulescu, într-o conferinţă de presă. La sediul LPF s-a stabilit, marţi, programul meciurilor din viitorul sezon al Ligii I.

Messi, din nou decisiv

Reprezentativa Argentinei a învins, luni, cu scorul de 4-1, selecţionata Boliviei, la Copa America, în ultima etapă a grupelor. Messi a marcat de două ori, în minutele 33 (din penalty) şi 42. Pentru Argentina au mai punctat Gomez ('6) şi Martinez ('65). Golul bolivienilor a fost adus de Saavedra în min. 60. Într-un alt meci, Uruguay a trecut de Paraguay, scor 1-0, prin golul marcat de Cavani, în minutul 21, din penalty. În sferturi, Argentina va evolua cu Ecuador, iar Uruguay va întâlni Columbia.

 

Comentarii