Nu-i loc de euforie!

miercuri, 05 septembrie 2018, 01:43
4 MIN
 Nu-i loc de euforie!

 

Poli a câştigat net în faţa palidei Concordiei Chiajna, însă echipa mai are până să joace conform aşteptărilor

 

Politehnica Iaşi stă ceva mai liniştită în perioada de întrerupere a Ligii I, succesul de luni contra Concordiei Chiajna scoţând echipa ieşeană de pe locurile retrogradante. Victoria, absolut necesară pentru depăşirea momentelor de impas generate de evoluţiile modeste din start, a fost logică, Iaşul dominând aproape da capo al fine o formaţie extrem de palidă, care nu s-a ridicat la nivelul primului eşalon. Superioritatea gazdelor, susţinută şi de statistică (6-1 la şuturi pe poartă, 6-5 la încercări necadrate, 9-2 la cornere), s-a tradus pe tabelă printr-un scor de neprezentare, care a reliefat modul de exprimare al ilfovenilor.

Pe lângă jocul palid al oaspeţilor, succesul a fost cauzat şi de factori ieşeni. În primul rând, faptul că antrenorul Flavius Stoican a mizat şi pe “copii” ai directorului sportiv Tibor Selymes. Sanoh a fost titularizat în premieră, iar Aguinaldo şi Bekui au debutat, cei trei fiind, alături de un alt jucător adus de Selymes, Flores, responsabili de rafinarea tuturor golurilor. Tehnicianul şi-a reparat luni o altă decizie greşită repetată, folosirea lui Rus în bandă, acolo unde jucătorul adus ca închizător, unde a fost folosit şi în cantonament, a fost chinuit în primele etape. Trecerea în centru a lui Rus, unde a jucat în ultimii ani, a permis şi apariţia lui Sanoh pe locul lăsat liber la mijloc, în dreapta dar şi acordarea unei libertăţi mai mari lui Kamer Qaka, jucătorul care încasează o retribuţie de vis, 10 000 de euro lunar,  din care 4 000 de euro sunt achitaţi de FCSB. Albanezul a făcut un meci bun, având şi ştiinţa de a fura ochii fanilor, chiar dacă jocul său nu a avut efecte concrete pe tabelă, iar pe plan defensiv a avut unele scăpări. De aceea, eticheta de “jucător fabulos” pe care i-a pus-o Stoican la final a părut mai mult decât forţată, aşa cum fusese şi paralela trasată de antrenor între Cristi Chivu şi Marius Chelaru, pe care, de pildă, alaltăieri nici nu l-a reţinut în lot… Nu trebuie uitat nici că jucătorul născut în Kosovo, care are calităţi, a avut un play-off 2017-2018 modest, iar la FCSB, formaţie care nu a prins grupele Europa League, nu a rupt gura târgului, Qaka ieşind mai mult în evidenţă până acum în România în disputele cu echipe de rang doi.

Euforia nu ar trebui să apară şi pentru că Iaşul a bătut o echipă subţire rău, că în jocul gazdelor au fost destule probleme, mai ales în defensivă (Concordia a avut la 2-0 o ocazie cu poarta goală precum şi o bară pe final) ori că au fost destule momente în care angrenajul nu a funcţionat.

Ajungând la ultimul capitol, perioada de întrerupere a Ligii I prinde excelent, Stoican, care şi-a salvat postul luni, având timp pentru a efectua reglajele aşteptate. Îmbunătăţirile multiple aduse lotului  actual, etichetat, în sfârşit, până şi de persoane care au lucrat în sezonul trecut la club, cum e preşedintele Adrian Ambrosie, drept “mult mai bun” ca în campionatul precedent şi condiţiile financiare din acest sezon (salarii mult mai mari faţă de sezonul precedent, prime de joc, facilităţi etc.) trebuie să se simtă în jocul Politehnicii măcar după această perioadă de pauză. (Ovidiu MINEA)

 

 

 

 

Poli-catalog

 

Cobrea (5) – ezitant, protejat de mult noroc.

Gallego (5) – ceva probleme.

Mihăescu (5) – a generat câteva emoţii.

Frăsinescu (6) – fără Mihalache lângă el şi-a mai pierdut din siguranţă; multe urcări periculoase în atac, la fazele fixe.

Panţîru (6,5) – travaliu, o bară şi câteva neatenţii defensive.

Sanoh (7) – a creat primul gol, a pasat decisiv la al doilea, a alergat mult.

Qaka (7) – a alergat mult, a pierdut puţine mingi, a apelat la unele “floricele” inutile, luând ochii tribunei, care a uitat, de pildă, că nu a contribuit decisiv la niciun gol.

Rus (5,5) – deşi a avut câteva erori, a fost mult mai util decât pe banda dreaptă, unde a fost chinuit de Stoican în primele runde.

Sin (5) – continuă să nu se regăsească.

Flores (7,5) – câteva pase de efect, inclusiv la faza premergătoare primului gol, o reuşită după un şut frumos, dorinţă multă.

Cristea (6) – a contribuit la golul doi, a dat multe centrări precise, în special spre Frăsinescu, a semnat două ocazii în actul secund.

Aguinaldo (6,5) – a pasat decisiv la ultimul gol.

Bekui (7) – a înscris golul trei, a fost la un pas de “dublă”.

N’Dondala a intrat în minutul 79.

 

 

 

 

 

 

 

 

Comentarii