Oaspeţi de seamă la Primărie

joi, 08 noiembrie 2018, 02:43
2 MIN
 Oaspeţi de seamă la Primărie

 

Lucian Sănmărtean, Laurenţiu Roşu şi Ciprian Paraschiv vor fi prezenţi astăzi la Palatul Roznovanu pentru lansarea unui proiect al FRF destinat copiilor de grădiniţă

Federaţia Română de Fotbal continuă să implementeze noi proiecte, menite a dezvolta activitatea fotbalistică din ţară. Ultima iniţiativă a FRF este adresarea proiectului “Împreună suntem fotbal” şi spre copiii de grădiniţă. Anunţarea iniţiativei va avea loc, în premieră pe plan naţional, astăzi, la Primăria Iaşi, când lângă primarul Iaşului, Mihai Chirica şi şefa Inspectoratului Judeţean Şcolar Iaşi, Genoveva Farcaş vor fi prezenţi trei foşti fotbalişti importanţi, care lucrează acum în Federaţie: Lucian Sănmărtean (manager sportiv al loturilor naţionale de juniori), unul dintre cele mai bune produse ale Iaşului fotbalistic, Laurenţiu Roşu (selecţioner la naţionala under 18) şi fostul căpitan al Politehnicii, Ciprian Paraschiv, manager dezvoltare fotbalistică în cadrul FRF.

Cei trei vor lansa invitaţia ca toate grădiniţele din Iaşi să intre în acest proiect, care va avea ca primă acţiune disputarea mai multor partide de fotbal în Sala Polivalentă. Meciurile se vor derula sâmbătă dimineaţă, sub privirile preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care va inspecta şi stadionul “Tineretului”, arenă care va fi modernizată şi cu sprijinul forului care conduce fotbalul românesc. Stimularea atragerii copiilor spre fotbal se va face apoi prin sprijinirea cu materiale sportive a grădiniţelor care vor introduce în program fotbalul ca disciplină alternativă.

FRF, care a mai avut în ultima perioadă şi alte proiecte notabile, menite a atrage copii spre sport şi a lărgi baza de selecţie, între care Cupa Satelor, a fost apreciată recent şi de UEFA pentru modul în care dezvoltă activitatea fotbalistică. Astfel, Federaţia Română de Fotbal a primit un premiu special din partea forului european pentru proiectul “Youth Council” şi a fost remarcată pentru Cupa Tymbark Junior, care a atras 125 000 de participanţi, copii între 6 şi 12 ani. La Gala UEFA Grow Awards, derulată la Riga (Letonia), unde s-au acordat aceste premii, forul românesc a fost reprezentat de ieşeanul Ciprian Paraschiv.

Comentarii