Procurorul Horodniceanu, în război total cu multimilionarul ieşean pe care l-a băgat în arest. „Minciuni. Asta fac cei care au bani”

vineri, 17 noiembrie 2023, 02:50
3 MIN
 Procurorul Horodniceanu, în război total cu multimilionarul ieşean pe care l-a băgat în arest. „Minciuni. Asta fac cei care au bani”

Procurorul Daniel Horodniceanu este ţinta unui nou atac. El este acuzat că ar fi continuat să lucreze la dosarul „Veranda”, chiar şi după ce fusese ales vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, nemaifiind astfel procuror de caz. „Nişte minciuni”, a comentat sec Horodniceanu.

 

Dosarul „Veranda” vizează condiţiile în care a fost efectuată supraetajarea Halei Centrale şi amenajarea pe terasa acesteia a unui restaurant. Solicitarea M.Chim, societate administrată de omul de afaceri Cristin Zămosteanu, de autorizare a lucrărilor a fost iniţial refuzată de Primărie, întrucât indicatorii urbanistici ai clădirii erau deja depăşiţi. Cu toate acestea, ulterior a fost eliberată autorizaţia necesară, iar lucrarea a fost executată. Cercetările procurorilor în cazul Halei Centrale au demarat în primăvara anului trecut, ca o extindere a unui alt dosar deschis împotriva lui Zămosteanu în 2019 şi în care este acuzat de producerea unui prejudiciu de 12 milioane euro bugetului de stat.

Dosarul „Veranda” a fost instrumentat de Horodniceanu până la începutul acestui an, când procurorul a fost ales ca vicepreşedinte al CSM. Ulterior, Zămosteanu a reclamat că Horodniceanu ar fi continuat să lucreze la dosar, deşi nu mai avea acest drept. Mai mult, ar fi antedatat o ordonanţă privind instituirea unui sechestru. Ea ar fi fost comunicată inculpaţilor abia în iulie, deşi era datată cu luna ianuarie. Iniţial, în august, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a dispus clasarea cauzei, apreciind că nu poate fi începută urmărirea penală fie pentru că sesizarea nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond, fie pentru că fapta nu exista, ori nu existau probe în sprijinul acuzaţiei. Soluţia de clasare a fost contestată însă de Zămosteanu, iar secţia penală a ÎCCJ a întors situaţia. Judecătorii au dispus desfiinţarea soluţiei de clasare şi trimiterea cauzei înapoi la procuror pentru a începe urmărirea penală. În aceste condiţii, Daniel Horodniceanu ar putea fi urmărit penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual.

Avocatul Radu Chiriţă, care l-a reprezentat pe Zămosteanu în acţiunea sa, a refuzat ieri să comenteze evoluţia dosarului. „Nu comentez acţiuni în desfăşurare. Dosarul penal îşi urmează cursul”, a spus acesta. De cealaltă parte, procurorul Horodniceanu a apreciat acţiunea lui Zămosteanu ca fiind pură calomnie. „Problema e că inculpaţii care au bani pot face astfel de plângeri ca să pună presiune pe procurorul de caz. Mie nu-mi produce decât repulsie; în rest, nu am emoţii. Eu am avut zeci de plângeri din astea în 25 de ani. Eu am preluat dosarul ăsta (Veranda, n.r.) de la o sesizare, şi acum are 150 de volume. Au fost 45 de inculpaţi şi sunt 11 avocaţi. Am emis peste 150 de ordonanţe”, a spus acesta.

„Când cercetezi dosare de crimă organizată cu inculpaţi care gestionează sume mari de bani, trebuie să îţi asumi că poţi deveni, la rândul tău, o ţintă. Aştept finalizarea verificărilor, chiar dacă au mai fost efectuate o dată. Astfel de acţiuni, prin care inculpaţii încearcă sa puna presiune pe procuror, mie, care am instrumentat astfel de dosare aproape toată cariera mea, nu îmi mai creează nici o emoţie”, a mai adăugat procurorul ieşean.

Conform precizărilor lui Horodniceanu, urmărirea penală va fi efecutată „in rem”, cu privire la fapte, nefiind vizat direct el sau alte persoane. Conform Codului de Procedură Penală, orice urmărire penală începe „in rem”, chiar dacă autorul faptei este indicat sau cunoscut. Dacă pe parcursul cercetărilor se identifică probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a comis fapta respectivă, se poate trece la urmărirea „in personam”, persoana urmărită devenind suspect. În această situaţie, vor fi urmăriţi penal Horodniceanu şi poliţistul care l-a secondat, Ioan Popa.

Comentarii