Rămânem fără medici de familie în aproximativ cinci ani. Ce soluții se întrevăd

marți, 23 ianuarie 2018, 02:57
3 MIN
 Rămânem fără medici de familie în aproximativ cinci ani. Ce soluții se întrevăd

Reprezentanţii acestei categorii profesionale spun că intrările în sistem sunt mult mai mici decât ieşirile. Motivul: lipsa de atractivitate financiară.

În aproximativ cinci ani vom rămâne fără asistenţă medicală primară. Aceasta este previziunea me­dicilor de familie, una dintre cauze fiind faptul că în ultimii ani sunt mai mulţi medici care au ieşit din sistem pentru că s-au pensionat decât cei care au terminat rezidenţiatul. Re­prezentanţii medicilor de familie susţin că specialitatea este neatractivă pentru cei tineri, aceasta fiind una dintre consecinţele subfinanţării cronice a asistenţei medicale primare.

Migraţia în străinătate

Problema nu este una doar la nivel local, ci a fost semnalată în mai multe rânduri şi de către medicii din toată ţara.

„În câţiva ani, această specialitate nu va mai avea resursa umană necesară. De la an la an se constată că numărul de medici care aleg această specialitate scade, iar medicii tineri care sunt în sistem migrează în ţări unde au venituri mai mari şi o recunoaştere profesională corectă. În câţiva ani, România nu va mai avea cabinete de medicină de familie, iar toată activitatea de asistenţă medicală primară va trebui preluată de alte segmente ale sistemului de asigurări – lucru poate posibil la oraş, însă imposibil în mediul rural“, se men­ţionează într-un document de poziţie al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei.

La nivelul judeţului sunt aproximativ 450 de medici de familie, iar în ultimii ani au terminat în medie 14-15 medici această specializare, în condiţiile în care sunt aproximativ 2.000 de medici rezidenţi pentru toate specializările.

„Anul trecut au intrat în rezidenţiat pe această specializare 15 doctori, anul acesta 14, dar trebuie avut în vedere faptul că ei termină peste patru ani şi că acest număr nu este valabil doar pentru Iaşi, ci pentru toată zona Moldovei. Asta înseamnă că doi medici în fiecare judeţ trebuie să ocupe locurile celor care se pensionează, iar aceştia sunt destul de mulţi, cel puţin şapte oameni. Dacă la asta suprapunem că o parte dintre ei preferă să profeseze în străinătate, ajungem la concluzia că este o criză de medici de familie“, a explicat dr. Liviu Oprea, medic de familie şi preşedinte al Colegiului Medicilor, filiala Iaşi.

Acesta a mai explicat că, în momentul de faţă, criza nu este majoră, dar ar putea deveni în cel mult cinci ani dacă datele problemei nu se vor schimba.

Se vând praxisurile

Un alt aspect îl reprezintă faptul că medicii de familie din mediul ru­ral tind să îşi vândă praxisurile şi să meargă în oraşe, lăsând în urmă zone fără asistenţă medicală.

„Când te duci într-un loc unde accesul este dificil, nu există farmacie, ambulanţa ajunge mai greu în acea zonă, este de înţeles faptul că şi tendinţa de a deschide un cabinet acolo este mai mică. O altă explicaţie ar fi că majoritatea celor care lucrează în medicina de familie, cam 90%, sunt femei, şi dacă ele se mută la ţară, asta înseamnă că şi copiii lor vor urma şcoala la ţară, ceea ce le pune într-o situaţie defavorizată“, a completat medicul ieşean.

Comentarii