Topul liceelor după mediile la Evaluarea Naţională. Performanţă deosebită la "Miron Costin"
Astfel, si în acest an primele trei licee din judet în functie de rezultatele de l (...)
citeste totmiercuri, 06.07.2022
Meditaţiile cu elevii de la clasă vor fi interzise prin lege. Până în acest moment, interdicţia figura într-un ordin de ministru din 2018, dar nu era aplicată. Aceasta ar putea fi aplicată din anul şcolar 2022 - 2023, iar cadrele didactice care nu vor ţine cont de lege, vor fi pasibili de sancţiuni. Cu toate acestea, ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu a anunţat că meditaţiile nu vor fi interzise fiindcă "se practică în orice alt stat european şi pregătirea suplimentară este în interesul educaţiei".
Acelaşi punct de vedere îl au şi cadrele didactice care spun că meditaţiile sunt necesare mai ales în cazul unde, programa pentru examen nu se regăseşte în culegerile şi manualele şcolare. Aceştia afirmă că elevii vin la pregătire pentru că nu ştiu cum să se pregătească singuri pentru examenele de bacalaureat sau pentru examenele de admitere la facultate. Mircea Nedea, fost profesor de Biologie la Colegiul Naţional "Costache Negruzzi" din Iaşi, spune că cererea pentru pregătirea de examen este şi acum mare. Elevii îşi doresc să aplice la Facultăţile de Medicină, iar materia pe care o au de pregătit pentru examen nu se regăseşte în manualul obişnuit pentru un elev de an terminal. "Consider că cei care au acceptat acest manual s-au gândit doar la considerentele materiale, nu şi la materia din programa obligatorie. Programa nu are nici o legătură cu manualul de liceu, în sensul în care are legătură ca şi cunoştinţe, dar conţinutul pentru admitere nu este cel prevăzut de manual, depăşeşte mult. Profesorul primeşte manualul de la stat şi după cum este prevăzut, trebuie să se continue pregătirea după programa prevăzută în acesta.", a explicat Mircea Nedea, profesor de biologie.
Specialiştii consideră că pregătirea este utilă unui elev la orice materie, dar susţin decizia Ministerului Educaţiei de a nu fi realizată cu elevii de la clasă. Aceştia apreciază că interacţiunea cu elevul înafara orelor poate determina subiectivismul când aceştia revin la orele de curs. Laviniu Adrian Lăcustă, preşedinte Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, explică că pregătirea elevilor de la clasă poate fi considerată etică în cazul în care se desfăşoară pro bono. "Eu consider că decizia luată de ministru este una corectă deoarece există unele riscuri. Profesorul poate deveni puţin subiectiv în momentul în care notează la clasă. Atunci când un profesorul se află cu un un elev la pregătire, evident, apare latura financiară. Nu putem considera că acest fapt are o aplicabilitate generală, însă punctual, pot exista cazuri, iar atunci apare subiectivismul", a completat Laviniu Adrian Lăcustă.
Directorul Colegiului Naţional "Costache Negruzzi" din Iaşi, Camelia Gavrilă, consideră că foarte mulţi profesori aplicau deja această măsură, din motive etice. "Din considerente de decenţă profesională, de mulţi ani cunosc cadre didactice care nu practică aceste pregătiri cu elevii de la clasă. În momentul în care va apărea şi un text de lege, fie că este vorba despre ordin de ministru sau de prevederi legislative, sigur că lucrurile vor fi mai clar precizate. Consider că este o reglementare necesară şi care va aşeza într-o ecuaţie mai corectă, echitabilă şi morală relaţia profesor-elev.", a explicat Camelia Gavrilă. Directorul Colegiului mai explică faptul că meditaţiile sunt o necesitate, mai ales pentru elevii capabili de perfomanţă, care îşi doresc să lucreze mai mult şi într-un ritm mai rapid. Aceasta explică faptul că pregătirea suplimentară nu este realizată doar pentru a aduce un elev la un anumit nivel, ci de a atinge un nivel mai profund în demersul perfomanţei.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
S-au dat primele amenzi pentru neparticiparea la recensământ. Sancțiunile ajung și la 3.000 de lei
Veste bună pentru elevii chiulangii și repetenți. Nu vor mai fi exmatriculați
Petre Daea, „inamicul cormoranilor”, revine. A fost propus iar ca ministru al Agriculturii
ANAF a recuperat de la Voiculescu, în ultimul an, 10.000 €. Prejudiciu rămas: 52.000.000 €
O nouă armă a armatei americane împotriva Chinei și Rusiei: baloanele cu aer cald
Bacău: Doi tineri, înecaţi după ce maşina în care se aflau a căzut într-un canal
Maria Zaharova le răspunde americanilor cu versuri din Britney Spears: „Hit Me Baby One More Time”
(FOTO-VIDEO) Impact puternic între două maşini lângă podul din Metalurgie
Ministrul Mediului: 70% din ţară este afectată de diverse faze ale secetei
Inteligența artificială a identificat cea mai scurtă cale spre fericire
(FOTO-VIDEO) Elevii de nota 10 din Iaşi, premiaţi la Palatul Roznovanu
Ea este femeia omorâtă aseară de șoferul băut, la Movileni. A murit la câțiva metri de casă FOTO
Presa britanică se aşteaptă la căderea guvernului condus de Boris Johnson
Peste 20 de judeţe, inclusiv Iaşul, aşteaptă “potopul”. Cât va dura codul portocaliu de vijelii
România cere suspendarea Rusiei şi Belarusului din federaţiile internaţionale
Spații pentru birouri Core & Shell în zona Palas - Ready for business from 2022 (P)
A început votul pentru preşedinţia USR. Şase candidaţi s-au înscris în cursă
Accident mortal în Iaşi: Femeie, ucisă pe loc de un şofer beat, care a fugit de la locul impactului
Întâlnire cu Nichita Danilov la Librăria Cărturești Palas Iași: Simfonia mută
Un nou director asociat cu Gazprom, găsit împuşcat în propria casă
Legendarul chitarist american Carlos Santana a leşinat pe scenă în timpul unui concert
Accident grav, cu cinci victime, la Oituz. Manevre de resuscitare
Cât este darul la nuntă în 2022. Creştere uriaşă faţă de anul trecut
Experiment: Telefoanele mobile, mai pline de bacterii decât scaunele de toaletă
România este al doilea mare exportator de grâu din UE și lider incontestabil la porumb
Oprirea livrărilor de gaze din Rusia ar trimite o undă în Europa de Est. În România, nu prea
Analişti: Euro se apropie de paritate faţă de dolar, din cauza îngrijorările legate de o recesiune
Maşinile autonome au blocat o stradă din San Francisco. Nu se ştie de ce
Dr. Gabriela Grigoraș: Anemia: cauze, simptome și grupe de risc
Cu fiecare proiect imobiliar inovator axat pe regenerare urbană, Iașul revine la viață (P)
O femeie a ajuns la spital după ce a stat mai puţin de jumătate de oră în soare
Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!
Al 14-lea transfer al verii la Poli! Un puşti de 18 ani va ajunge în Copou
Topul liceelor după mediile la Evaluarea Naţională. Performanţă deosebită la "Miron Costin"
O bandă de minori a tâlhărit prin violenţă o femeie în trenul Iaşi - Suceava
Deja sunt o mie de conturi făcute în platforma online pentru admiterea la Medicină
Zămosteanu revine în forţă. Ridică un nou turn lângă facultăţile de la Politehnică
Şedinţa cu cuţitele pe masă la Consiliul Judeţean : „Nu vă văd bine, aveți grijă ce faceți”
Florin CÎNTICNoaptea de Sânziene |
Radu PĂRPĂUȚĂVisez, scriu... (I) |
Alex VASILIUVacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.