Scandalul burselor pentru sute de elevi ieşeni cu note de 4 (patru): ISJ anunţă inspecţii în toate şcolile din judeţ

miercuri, 08 noiembrie 2023, 02:50
2 MIN
 Scandalul burselor pentru sute de elevi ieşeni cu note de 4 (patru): ISJ anunţă inspecţii în toate şcolile din judeţ

Până pe 24 noiembrie, în judeţ se desfăşoară inspecţii şcolare în toate şcolile. Scopul inspecţiei, potrivit informaţiilor transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, constă în verificarea modului de implementare a unor prevederi legislative subsecvente Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, precum bursele şi transportul elevilor, tichetele educaţionale de 500 de lei, prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar, promovarea interculturalităţii şi organizarea activităţilor specifice.

„Aceasta inspecţie face parte din programul stabilit al inspecţiilor. Această periodicitate a inspecţiilor este normală, face parte din graficul de inspecţii pe care îl avem stabilit de la începutul anului şcolar”, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Antonina Bliorţ.

În ceea ce priveşte bursele şcolare, inspecţia se concentrează pe respectarea Metodologiei-cadru, având în vedere constituirea Comisiei de management al burselor, comunicarea şi respectarea termenelor de primire a documentelor de la elevi, respectarea termenelor de transmitere a propunerilor făcute de diriginţi pentru bursele de merit şi tehnologice şi modul de verificare a eligibilităţii cererilor formulate de părinţii elevilor.

CITEȘTE ȘI: Scandalos – 429 de potenţial “repetenţi” din judeţul Iaşi, cu media 4, au burse de merit de 450 lei/ lună. Doi din ei au media 1

În privinţa transportului elevilor, vor fi verificate tabelele nominale cu elevii navetişti cu specificarea fiecărui traseu/operator de transport local, metropolitan, judeţean, interjudeţean. De asemenea, va fi urmărit modul de informare a părinţilor şi elevilor în ceea ce priveşte tichetele educaţionale de 500 de lei şi derularea activităţii de preluare şi înregistrare a cererilor acestora, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 83/12.10.2023 şi ale OUG 87/20.10.2023.

În cazul activităţilor specifice din şcoală, vor fi verificate aspecte precum catalogul electronic şi catalogul tipărit, existenţa notării ritmice, asigurarea fondurilor necesare pentru plata facturilor la utilităţi şi stocurile de combustibil pentru sezonul rece.

Inspecţiile şcolare sunt proceduri care vizează evaluarea şi monitorizarea unităţilor de învăţământ preuniversitar. Acestea pot fi efectuate fie de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, fie de inspectoratele şcolare. Astfel, putem vorbi despre inspecţie şcolară generală, inspecţie tematică şi inspecţie de specialitate. 

Comentarii