”See You Again” detronează ”Gangnam Style” și devine cel mai vizionat videoclip

marți, 11 iulie 2017, 20:19
1 MIN
 ”See You Again” detronează ”Gangnam Style” și devine cel mai vizionat videoclip

Videoclipul piesei ”See You Again” a rapperului american Wiz Khalifa a devenit cel mai vizionat din istoria YouTube, detronând celebrul ”Gangnam Style” al coreeanului Psy.

După aproape patru ani de domnie neîntreruptă, Psy, care se putea lăuda că a realizat cel mai vizionat clip de pe YouTube din istorie, a fost detronat. ”Gangnam Style”, hitul său planetar devenit un fenomen pe internet la lansarea sa în 2012, a coborât pe locul al doilea, iar titlul de cel mai vizionat videoclip din istoria Youtube revine piesei ”See You Again”, a rapperului Wiz Khalifa, care a realizat-o în colaborare cu cântărețul Charlie Puth.

Includerea piesei în banda sonoră a filmului ”Furious 7” ca omagiu adus actorului Paul Walker, decedat într-un accident de mașină, explică fără îndoială cele aproape trei miliarde de vizualizări.

agerpres.ro

Comentarii