Sf. Parascheva, „aducătoarea de sfinţi”. Ce sfinte moaşte au fost aduse la Iaşi începând cu 1996

duminică, 01 octombrie 2023, 21:11
4 MIN
 Sf. Parascheva, „aducătoarea de sfinţi”. Ce sfinte moaşte au fost aduse la Iaşi începând cu 1996

Cunoscută ca fiind Ocrotitoarea Moldovei şi celebrată luna aceasta, pe 14 octombrie, de Sf. Parascheva Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a pus la bază una dintre cele mai aşteptate tradiţii de către pelerinii care vin cu sutele de mii în Iaşi din toată ţara. Aproape în fiecare an, cu binecuvântarea Sfântului Sinod şi după lungi discuţii şi negocieri, conducerea MMB aduce spre închinare, la unul dintre cele mai mari pelerinaje din România, şi moaştele altor sfinţi din întreaga lumea. De aceea, Sfânta Parascheva a primit şi numele de „aducătoarea de sfinţi”.

„Ziarul de Iaşi” vă prezintă un scurt istoric al acestui obicei care a luat naştere la Iaşi, în 1996, atunci când au fost aduse moaştele Sfântului Andrei. Moaştele acestuia au fost aduse de la Catedrala mitropolitană din Patras, aflată în Grecia, pe 12 octombrie. A fost una dintre cele mai lungi „vizite” la Iaşi, de hramul Sfintei Parascheva, a unui alt sfânt: acestea au luat înapoi drumul Greciei pe 19 octombrie. Iniţiativa a fost a mitropolitului de atunci al Moldovei, Patriarhul Daniel. În rest, moaştele de sfinţi sunt aduse de regulă cu câteva zile înainte de ziua de hram, 14 octombrie, şi pleacă imediat după, pe 15-16 octombrie.

CITEȘTE ȘI: Schimbările inedite din programul pelerinajului Sfintei Parascheva. Vor fi aduse moaştele unui sfânt care a fost mut şapte ani

„Prin aducerea de sfinte moaşte ale sfinţilor, fiecare an reprezintă pentru noi şansa unei primiri tot mai sporite a harului pe care aceştia îl revarsă. Închinându-se la sfinţi, credincioşii îşi arată dragostea faţă de ei şi, totodată, se lasă pătrunşi, treptat, de virtuţile lor pe care le consideră modele pentru propria lor viaţă. Învăţăm de la sfinţi, trăim împreună cu ei şi ne rugăm să devenim şi noi asemenea lor, aşa cum un copil mic se formează trăind împreună cu părinţii săi”, a declarat pentru „Ziarul de Iaşi” Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Obiceiul a fost reluat în 2000, având apoi o periodicitate mai mare. Atunci au fost aduse moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, iar în 2001 a ajuns la Iaşi Brâul Maicii Domnului. A urmat în 2002 momentul în care au fost aduse moaştele Sfântului Ioan Casian, care are strânse legături cu spaţiul românesc, cu zona Dobrogei. Acesta este cunoscut drept unul dintre cei mai mari învăţători ai monahismului, iar moaştele sale sunt păstrate în Spania, la Mănăstirea Sfântul Victor din Marsilia.

2021, anul când nu au fost aduse moaştele altui sfânt

În 2003 au fost aduse moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, de la Tesalonic, iar în anul următor pelerinii s-au putut închina la moaştele Sfintei Parascheva, dar şi la un fragment din Sfânta Cruce, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În 2005 la Iaşi au fost aduse moaştele Sfântului Pavel, în 2006 cele ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, iar în 2007 cele ale unui dintre cei mai cunoscuţi sfinţi ai ortodoxiei: Sfântul Ioan Gură de Aur.

Până în 2020, au fost aduse la Iaşi moaştele unui sfânt în fiecare an: în 2008, moaştele Sfântului Ierarh Nifon, în 2009, ale Sfântului Vasile cel Mare, în 2010, ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, în 2011, moaştele Sfântului Mucenic Policarp, iar în 2012, cele ale Sfântului Cuvios Teofil cel nebun după Hristos. În 2013 au fost aduse moaştele Sfântului Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, în 2014 cele ale Sfântului Voievod martir Constantin Brâncoveanu, în 2015 – cele ale Sfintei Maria Magdalena, în în 2016 au ajuns la Iaşi moaştele Sfântului Neofit Zăvorâtul. În 2017 au fost aduse moaştele Sfintei Muceniţe Tecla, în 2018 ale Sfintei Ecaterina, în 2019 ale Sfântului Ierarhi Spiridon, iar în 2020 ale Sfântului Gheorghe Pelerinjul.

Anul 2021 a fost marcat de restricţiile impuse de pandemie, iar pelerinajul a avut loc, dar accesul a fost permis doar locuitorilor din Iaşi. Astfel, nu au fost aduse, în contextul restricţiilor moaştele vreunui sfânt. Anul trecut, tradiţia s-a reluat, şi la Iaşi au sosit moaştele Sfântului Paisie de la Neamţ. Pentru 2023, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că vor fi aduse moaştele Sfântului Andrei Criteanul, ce vor fi aduse de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori (Creta, Grecia).

Acesta este un preot care s-a născut în Damasc, în jurul anului 660. A primit, pentru activitatea sa, titulatura de „exarhul cântăreţilor bisericeşti şi starostele scriitorilor”, dar copilăria i-a fost marcată de un fapt ciudat. Aşa cum au transmis reprezentanţii MMB, preotul a fost mut până la vârsta de 7 ani. Când a împlinit 8 ani, într-o zi de sărbătoare, când a venit la biserică, adus de părinţii să credincioşi, şi a participat la Liturghie, s-a întâmplat o minune. Băiatul care nu a glăsuit deloc în primii şase ani de viaţă a început să vorbească articulat, ca şi cum nu ar fi venit după ani de tăcere, în momentul în care s-a împărtăşit.

Anul acesta, pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe într-o zi de sâmbătă, 7 octombrie 2023.

Comentarii