Sistemul de calificări în Formula 1 revine la formatul din 2015 înaintea Marelui Premiu al Chinei

luni, 11 aprilie 2016, 20:55
2 MIN
 Sistemul de calificări în Formula 1 revine la formatul din 2015 înaintea Marelui Premiu al Chinei

Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), forul conducător al Formulei 1, a aprobat, luni, revenirea la formatul din 2015 al calificărilor, care va fi aplicat începând cu Marele Premiu al Chinei, desfăşurat în perioada 15-17 aprilie, informează BBC.

Săptămâna trecută, echipele din Formula 1 le-au cerut această revenire şefilor F1 Jean Todt şi Bernie Ecclestone, care au refuzat în trecut adoptarea unei astfel de măsuri, de revenire la formatul knock-out. Echipele susţin că noul sistem al calificărilor s-a dovedit un eşec în primele două curse ale sezonului.

FIA a anunţat că decizia de revenire la vechiul format a trecut de faza procesului legislativ. Asta înseamnă că măsura a fost aprobată în unanimitate de către Comisia Formulei 1 (format din reprezentanţi ai echipelor, sponsorilor, circuitelor şi furnizorilor de pneuri) şi de către Consiliul Mondial al Automobilismului FIA.

Joi, 7 aprilie, Jean Todt (preşedintele FIA) şi Bernie Ecclestone (deţinătorul drepturilor comerciale ale competiţiei sportive) au cedat cererilor şi au fost de acord să revină la formatul din sezonul trecut, "în interesul Campionatului Mondial", potrivit BBC. În prealabil, cei doi au insistat pentru încercarea unui noi sistem al calificărilor, care ar implica un calcul privind cele mai rapide două tururi ale fiecărui pilot, în loc de un tur cum este în prezent. Echipele nu au fost de acord cu această nouă propunere.

Sistemul din 2015 al calificărilor pentru cursele de Formula 1 prevede două sesiuni eliminatorii (knock-out), la sfârşitul cărora cele mai lente monoposturi sunt eliminate, înaintea unei sesiuni decisive între cele 10 monoposturi rămase, pentru cele mai înalte poziţii pe grila de start.

Comentarii