anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Spiritul critic se află în moarte clinică

GALERIE
Alexandru Lazescu
  • Alexandru Lazescu
- +

Scepticismul, spiritul critic sunt în pragul extincţiei într-un peisaj în care conformismul, alinierea cuminte la abordările predominante ale momentului sunt în ascensiune rapidă.

În volumul „The Death of Expertise, tradus şi în româneşte la editura Polirom („Sfârşitul Competenţei”), Tom Nichols deplânge pierderea respectului pentru expertiză, experţi şi „cunoaşterea tradiţională”. Îngrijorarea este reală şi bine motivată însă în destule domenii din spaţiul ştiinţific şi academic, mai ales în domenii în care sunt mulţi bani, precum în medicină, dar şi în cel al Schimbărilor Climate sau în diferite zone privilegiate, precum Studiile de gen sau Teoria critică a rasei, care pot fi încadrate mai degrabă la capitolul pseudo-ştiinţe, însă au avantajul că răspund unor comandamente ideologice agreate în cercurile influente din spaţiul politic şi cultural, există şi multă prostituţie intelectuală. După cum spunea istoricul Niall Ferguson, „nu trebuie să ai neapărat dreptate, trebuie să fii la modă la momentul potrivit”.

Stânga progresistă, acum pe val în Occident, nu scapă nici un prilej să facă trimitere la ştiinţă, fie că e vorba de restricţiile dure impuse în această perioadă de pandemie, de schimbările climatice care, ni se spune, ar fi cauzate în principal de factorul uman, sau de maniera în care trebuie gândite politicile sociale. Spre deosebire de conservatori care îşi susţin convingerile făcând trimitere la valori şi norme sociale tradiţionale sau la precepte religioase, progresiştii pretind că tot ceea ce susţin ei, în afară de faptul că este indubitabil în cheie moral corectă, are la bază „ştiinţa”. De unde rezultă că ceilalţi nu pot fi decât ignoranţi sau rău voitori. În această bătălie ideologică, liberalii din politică, din spaţiul cultural, din mass media consideră că ei au ascendentul moral şi orice contestare a ideilor lor este un fel de erezie intelectuală. Acest tip de intoleranţă generalizată care este vizibilă de mai multe vreme în ceea ce priveşte Schimbările Climatice s-a extins acum la discuţiile legate de gestiunea pandemiei.

Aşa se face că oameni care nu au nici măcar un minim de noţiuni fundamentale de matematică sau de fizică se grăbesc să facă imediat trimitere la ştiinţă în disputele cu cei cu a căror idei intră în coliziune, pe care îi botează dispreţuitor „negaţionişti”, chiar dacă e vorba de oameni cu un solid prestigiu profesional şi cu cunoştinţe net superioare. De pildă, în cazul schimbărilor climatice orice opinie care nu acreditează ideea că acestea ar fi provocate de om este virulent rejectată cu argumentul că majoritatea oamenilor de ştiinţă (de regulă se avansează cifra de 97%) susţin acest lucru. De altfel sunt ziare, ca Los Angeles Times, care au anunţat public că nu mai iau în considerare nici un fel de părere care deviază de la această „axiomă climatică”. Această abordare neagă în esenţa ei definiţia progresului în ştiinţă care se poate sintetiza prin: „toată lumea rezonabilă crede într-un adevăr incontestabil până când vine cineva nerezonabil care îl contrazice total sau parţial”.

Numai că „adevărul ştiinţific nu este plebiscitabil”, ne reaminteşte Victor Bârsan, „el este stabilit, aşa cum este înţeles într-o anumită epocă istorică, de o elită auto-constituită prin recunoaşterea reciprocă a valorii membrilor ei. Funcţionarea corectă a acestui mecanism de recunoaştere depinde de onestitatea şi libertatea de exprimare existente la vremea şi în aria în care lucrează oamenii de ştiinţă, onestitate care s-a diminuat considerabil de la începutul secolului XX până în zilele noastre”. Or, ca în multe alte cazuri, atunci când intrăm în detalii vedem că acest peisaj, în care se intersectează ştiinţa, politica şi banii, spiritul de turmă, oportunismul şi prostituţia intelectuală, este unul mult mai complicat.

Până cu câteva decenii în urmă era de neconceput ca revistele academice să publice articole sub presiunea „corectitudinii politice”, aşa cum se întâmplă frecvent astăzi. Sau ca o sumă de membri ai comunităţii ştiinţifice medicale, care îi acuzaseră anterior pe cei care protestau împotriva „izolării” că se fac vinovaţi de moarte concetăţenilor lor, să adopte o poziţie contrară faţă de protestele organizate de Black Lives Matter, care au degenerat adesea în jafuri, violenţe, distrugeri, motivând că în acest caz considerentele morale sunt prioritare în raport cu cele de natură medicală.

Nu este nici pe departe o pledoarie pentru respingerea abordării ştiinţifice în analiza fenomenelor din jurul nostru, ci doar una pentru o privire nuanţată în care să fie prezent spiritul critic. În fond, lumea ştiinţifică nu este altfel decât restul societăţii, este grevată de aceleaşi păcate. Dacă ne uităm în istoria ştiinţei vedem cum majorităţi coagulate în jurul unor „somităţi” au făcut tot ceea le-a stat în putinţă să-i blocheze şi să-i discrediteze pe toţi cei care le puneau sub semnul întrebării teoriile pe care îşi construiseră carierele. Max Plack a spus la un moment dat că „ştiinţa avansează din înmormântare în înmormântare”.

Un exemplu celebru este Pasteur, amplu contestat multă vreme, care susţinea ceva ce astăzi este un lucru elementar, acela că instrumentele chirurgicale trebuie sterilizate.

În 1894, cu doar 21 de ani înainte ca Einstein să-şi prezinte Teoria Relativităţii Generale, fizicianul Albert Michelson, laureat al Premiului Nobel, proclama că „cele mai importante legi şi fapte fundamentale ale ştiinţei fizice au fost descoperite, iar acestea sunt acum atât de ferm stabilite încât posibilitatea ca acestea să fie vreodată înlocuite ca urmare a unor noi descoperiri este extrem de îndepărtată. De altfel, la rândul său Einstein privea cu scepticism Mecanica Cuantică.

Deci este o greşeală, de pildă, se credem orbeşte toate teoriile privind epidemiile şi soluţiile de tratament avansate, după cum este o greşeală să le şi respingem automat. De pildă, în acest moment nu este deloc clar cine are dreptate: cei care susţin că virusul a scăpat dintr-un laborator sau cei care susţin contrariul. Faptul că a apărut la un moment dat în revista Nature un articol care susţine ultima variantă nu este un element de neglijat, dar nici nu trebuie luat ca argument absolut. Iată că în ultima vreme apar tot mai multe elemente care tind să avanseze prima ipoteză, precum o amplă investigaţie, The Lab-Leak Hypothesis, apărută în revista Intelligencer.

În fapt toată această discuţie trebuie văzută într-un context mai larg. Freddie Sayers, Editorul UnHerd, una dintre cele mai interesante publicaţii alternative la cele tradiţionale devenite excesiv de partizane şi ideologizate, discută pericolul şi implicaţiile erodării tot mai accentuate a spiritului critic în spaţiul occidental. „În cea mai mare parte a istoriei omenirii, îndoială a fost considerată un viciu. Statutul şi recunoaşterea socială erau de regulă apanajul celor care respectau ortodoxia predominantă a vremii. Punerea sub semnul întrebării a status quo-ului era considerată o răzvrătire, scrie Sayers.

De aceea a fost un moment de cotitură atunci când Iluminismul, la care se raportează liberalismul clasic, a schimbat din temelii această paradigmă. Iată însă că astăzi tindem să ne întoarcem la perioada pre-Iluministă. „Scepticismul nu mai este astăzi la modă, observă Sayers. „Este chiar considerat periculos.” Fie că este vorba de discuţiile legate de izolarea în pandemie, de interpretarea Schimbărilor Climatice sau alte teme cu mare încărcătură ideologică. Totul este văzut într-un format binar, o luptă titanică între Bine şi Rău, al cărui scop este de a marginaliza, de a izola ereticii. Această abordare este cu atât mai periculoasă şi cu atât mai greu de combătut cu cât o astfel de cenzură şi astfel de represalii nu vin pe filieră guvernamentală, ci dintr-un teritoriu teoretic privat, din spaţiul academic şi intelectual şi din cel mediatic. Abandonarea scepticismului şi spiritului critic, elemente esenţiale, definitorii, pentru civilizaţia occidentală, care au stat la baza succesului său incontestabil din ultimii 500 de ani, ar putea să aibă consecinţe fatale într-o perioadă de reaşezare geopolitică majoră.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un mai prea îndepărtat (I)

Cătălin ONOFREI

Un mai prea îndepărtat (I)

Au trecut peste trei decenii de la primele alegeri „libere”!

opinii

Papua Noua Românie

Briscan ZARA

Papua Noua Românie

Furtul şi distrugerea lucrurilor care nu-ţi aparţin sunt obiceiuri respectate cu sfinţenie de toţi aici. Fiecare dintre aceste fapte va fi recompensată cu vârf şi îndesat în lumea de apoi, deci e bine să ai cât mai multe din astea în portofoliu.

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Cristina DANILOV

Șefu-i șef și-n pielea goală?

Conceptul de „violenţă de gen”, considerată a fi iniţial o chestiune de familie ce nu trebuia să iasă pe uşi şi, deci, în care nu trebuie să se intervină din afară, denumeşte azi o problemă mai largă ce pare să se fi extins, dincolo de uşa casei, pe mai multe paliere din viaţa de zi cu zi a multor femei. Prezenţa acestui tip de violenţă în relaţii de cuplu sau profesionale scoate în evidenţă, din păcate, şi mai mult imaginea femeilor aflate în situaţie de subordonare faţă de bărbaţi şi presupune asumarea relaţiilor de putere inegale din punct de vedere istoric dintre cele două genuri, prin care bărbaţii sunt legitimaţi să-şi menţină status-quo-ul de dominaţie.

Artă şi război

Mihai DORIN

Artă şi război

Războiul a fost mereu o temă de reflecţie pentru istorici şi artişti, dar şi o temă de investigaţie declarat „obiectivă” de către istorici şi asumat subiectivă de către artişti. Nu e o competţie între cele două viziuni, ci o formă de complementaritate liberă. 

pulspulspuls

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan

Pentru că tot este astăzi în calendarul ortodoxiei ziua Sfântului Cuvios Simeon cel din Muntele Minunat, haideţi să împărtăşim cu ocazia asta şi cu domniile voastre, iubiţi drept-credincioşi, o chestiune de care ne minunăm şi ne tot roade de mai multă vreme pe noi, iar mai nou auzim că roade şi unele feţe bisericeşti de prim rang din toată arhiepiscopia, şi nu numai. 

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.