COMUNICAT DE PRESĂ

Spitalul pentru Copii ‘’Sfânta Maria” va avea o nouă Unitate de Primiri Urgențe

luni, 29 august 2022, 14:44
1 MIN
 Spitalul pentru Copii ‘’Sfânta Maria” va avea o nouă Unitate de Primiri Urgențe

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, a semnat, astăzi, contractul de achiziție publică pentru execuția lucărilor de extindere și dotare a Unității de Urgență din cadrul Spitalului pentru Copii “Sfânta Maria’’. Câștigătorul licitației este S.C. Daroconstruct SRL, iar valoarea contractului se ridică la 25.277.000 lei fără TVA. Durata de execuție este de 17 luni.

 

‘’La finalul lucrărilor, Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul pentru Copii va funcționa practic într-o clădire nouă, cu demisol, parter și etaj, pe terasa căruia va fi amenajat și un heliport. Iar investițiile pe care le facem la Spitalul de Pediatrie nu se vor opri aici pentru că ne ocupăm și de extinderea spațiilor medicale, un proiect care va însemna un Ambulatoriu, un Centru de Recuperare Neuromotorie și o nouă clădire de 8 etaje ce va cuprinde inclusiv un bloc operator. Suntem pe ultima sută de metri și cu lucrările de reabilitare și modernizare la actualele corpuri de clădiri, iar toate acestea ne vor ajuta să facem din Spitalul pentru Copii ‘’Sfânta Maria’’ un centru de excelență pediatrică. Sănătatea copiilor este pentru Consiliul Județean o prioritate , a declarat președintele CJ, Costel Alexe.
 
Finanțarea pentru extinderea și dotarea Unității de Urgență din cadrul Spitalului pentru Copii ‘’Sfânta Maria’’ este asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritara 8 – ‘’Dezvoltarea infrastructurii sanitare și sociale’’, Prioritatea de investiții 8.1,Obiectivul specific 8.2 ‘’Îmbunătățirea Calității și a Eficienței Îngrijirii Spitalicești de Urgență’’ Operațiunea B – Unități de primiri urgențe.

Comentarii