Sună clopoţelul: 50.000 de cărţi şi produse de papetărie la târgul „Excelsior pentru şcoală” de la Palas

marți, 24 august 2021, 01:50
1 MIN
 Sună clopoţelul: 50.000 de cărţi şi produse de papetărie la târgul „Excelsior pentru şcoală” de la Palas

Librăriile SEDCOM LIBRIS Iaşi anunţ desfăşurarea celei de-a VIII-a ediţie a târgului EXCELSIOR PENTRU ŞCOAL|. Acesta va avea loc în Atrium la Palas Mall, în fiecare zi de la ora 10 la ora 22, în intervalul 25 august – 19 septembrie. 

Conform organizatorilor, zeci de branduri de papetărie şi birotică, cât şi mii de cărţi de la edituri de profil din România vor aduce în total peste 50.000 de articole la târg, de la produse de papetărie la cărţi, cu preţuri reduse. „EXCELSIOR PENTRU ŞCOAL| s-a consacrat în timp ca o platformă eficientă de unde se pot face, confortabil, relaxat şi informat, toate cumpărăturile pentru noul an şcolar: ghiozdane, rechizite, manuale şi bibliografie şcolară, seturi creative şi mii de articole folositoare, papetărie de calitate şi cărţi minunate pentru copii, profesori şi părinţi”, au precizat reprezentanţii SEDCOM LIBRIS.

Pe lângă produsele care pot fi achiziţionate, există şi o tombolă cu premii utile pentru anul şcolar, marele premiu fiind un voucher de 1.500 de lei. Anul acesta, organizatorii vor să desfăşoare evenimentul sub un mesaj comun care susţine că educaţia „înseamnă libertate de gândire şi acţiune. Educaţia înseamnă magie, transformă destinele şi salvează lumea. Fiecare copil are dreptul să meargă la şcoală. Orice adult poate sprijini un copil să-şi urmeze visul”. 

Comentarii