Tânărul care era să omoare o prostituată cu ciocanul a fost angajat al Primăriei. Cercetat de DIICOT şi în cazul pozelor intime ce au dus la demisia subprefectului
Un fost angajat al municipalităţii a intrat în vizorul legii sub o acuzaţie deosebit de gravă. Magistraţii Tribunalului au aprobat ieri solicitarea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ionuţ Claudiu Proca, învinuit de tentativă la omor calificat.
Tânărul de 25 de ani ar fi apelat la serviciile unei prostituate, spun anchetatorii, întâlnindu-se cu aceasta în noaptea de 17/18 februarie în apartamentul acesteia din strada Chimiei. Aici, ar fi lovit-o de mai multe ori în zona capului cu un ciocan, provocându-i multiple fracturi craniene, care i-au pus viaţa în pericol. Rănile provocate de tânăr vor necesita 35-40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal nu au comunicat circumstanţele concrete în care ar fi avut loc incidentul. „Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au transmis procurorii.
Proca a fost angajat în iulie 2022 la biroul Cooperare Transfrontalieră din cadrul Primăriei, după ce în anul precedent lucrase la două săli de jocuri. Într-un material dedicat „piloşilor” din Primărie, publicaţia „ReporterIS” menţiona că Proca „Se prezintă ca «actor» şi «asistent manager tehnic la Serile Filmului Românesc». Apare des în compania lui Andrei Giurgia, unul dintre favoriţii primarului Mihai Chirica şi ai PNL Iaşi, pentru care îndeplineşte rolul de «amfitrion» la felurite manifestări publice”.
Fostul angajat al Primăriei a fost audiat anul trecut şi de către procurorii DIICOT: la acel moment au existat informaţii că a fost deschis un dosar penal întrucât el ar fi accesat ilegal telefonul unei foste iubite şi ar fi popularizat unele imagini compromiţătoare în care apărea şi un fost înalt funcţionar public. Era vorba, se pare, de cazul care a dus în final la demiterea subprefectului Marian Grigoraş.
Publicitate și alte recomandări video