Tenis printre averse

sâmbătă, 29 iunie 2013, 01:50
4 MIN
 Tenis printre averse

Ploaia perturbă în ultimele zile turneul de la Wimbledon. Eliminarea lui Grigor Dimitrov şi a lui Angelique Kerber sunt marile surprize

 
S-o fi gândit bulgarul Grigor Dimitrov, locul 29 ATP, că nu se face să-şi piardă mai mult vremea la Wimbledon decât celebra sa logodnică, Maria Şarapova şi a realizat o surpriză negativă, nu chiar atât de mare ca eliminarea Maşei de către Michelle Larcher, dar totuşi, destul de consistentă. Noul show-man al tenisului, supranumit de admiratori “Federer-baby” a fost eliminat de către un jucător nu chiar necunoscut, dar ambiţios şi bătăios, slovenul Gregor Zemlja (55 ATP). Cea mai mare parte a jocului s-a disputat joi seara, dar ploaia, care şi-a făcut de cap la Wimbledon în ultimele două zile, a întrerupt meciul la un moment crucial, după 3-6, 7-6, 3-6,6-4, 9-8 pentru sloven! Reluat a doua zi, meciul a fost câştigat de Zemlja, după ce Dimitrov a salvat câteva mingi de meci doar de dragul spectacolului, Să vedem ce va face slovenul în turul următor în faţa altui jucător “fierbinte”, Juan Martin del Potro.
După eliminarea lui Roger Federer şi Rafael Nadal, britanicii visează acum la titlul wimbledonian, pe care îl vânează de vreo 80 de ani. Murray, încurajat de defecţiunile rivalilor săi, l-a dominat clar pe spaniolul Tommy Robredo (6-2, 6-4, 7-5) şi îşi aşteaptă următorul adversar, Mihail Iujnîi sau Viktor Troicki, întâlnirea dintre aceştia fiind amânată pentru astăzi. În turneu se mai află, însă, şi liderul mondial Novak Djokovic, care a învins dar n-a prea convins în partida anterioară cu Bobby Reynolds (SUA).
Nici învingătorul lui Federer, ucraineanul Serhi Stahovski, n-a făcut mai mult decât cealaltă “bombă” a turneului masculin, fiind învins de experimentatul austriac Jürgen Melzer, cu 2-6, 6-2, 5-7, 3-6. Pentru un loc în sferturi, Melzer se va lupta cu polonezul Jerzy Janowicz, care l-a învins pe spaniolul Nicolas Almagro cu 7-6, 6-3, 6-4, într-un meci în care serviciile bombă au fost la putere. În celelalte partide de aseară ale turneului masculin, s-au înregistrat rezultatele: Jérémy Chardy (Franţa) – Jan-Lennard Struff (Germania) 6-2, 5-7, 7-6, 7-6; Tommy Haas (Germania) – Jimmy Wang (Taiwan) 6-3, 6-2, 7-5; Aleksandr Dolgopolov (Ucraina) – Santiago Giraldo (Columbia) 6-4, 7-5, 6-3; David Ferrer (Spania) – Roberto Bautista (Spania) 6-3, 3-6, 7-6, 7-5; Adrian Mannarino (Franţa) – Dustin Brown (Germania) 6-4, 6-2, 7-5.
În privinţa turneului feminin, a mai picat ieri o jucătoare de Top 10. Germana Angelique Kerber (7WTA, semifinalistă anul trecut) a fost eliminată de ambiţioasa estonă Kaia Kanepi cu 6-3, 6-7, 3-6. Jucătoarea care a scos-o din cursă pe Sorana Cîrstea, argentinianca Camila Giorgi şi-a arătat limitele în meciul cu Marion Bartoli (4-6, 5-7), iar alte meciuri s-au încheiat cu următoarele rezultate: Alison Riske (SUA) – Urszula Radwanska (Polonia) 4-6, 6-3,6-4; Karin Knapp – Michelle Larcher (Brazilia) 7-5, 6-2; Flavia Pennetta (Italia) – Alizé Cornet (Franţa) 0-6, 7-6, 6-2; Laura Robson (Marea Britanie) – Mariana Duque (Columbia) 6-4, 6-1; Kirsten Flipkens (Belgia) – Vera Dolonc (Serbia) 6-4, 6-2; Carla Suarez (Spania) – Eugénie Bouchard (Canada) 7-5, 6-2. În rest, o mulţime de meciuri amânate, printre care şi partida de dublu din turul II a lui Horia Tecău şi Max Mirnîi, cu australienii Samuel Groth şi Chris Guccione.
 
 
Simona nu e afectată de înfrângere
Simona Halep a declarat, ieri, pe Aeroportul Henri Coandă, că nu este supărată pentru eliminarea din turul doi de la Wimbledon, ci chiar este bucuroasă, pentru cele două turnee câştigate, la Nürnberg şi ‘s-Hertogenbosch. "A fost o perioadă foarte bună pentru mine, foarte frumoasă, am jucat foarte bine, am bătut jucătoare foarte bine clasate. La Wimbledon a fost dificil pentru că am avut o adversară foarte grea în turul doi, m-au luat un pic şi durerile de spate şi s-a terminat, dar nu sunt supărată, ci chiar sunt bucuroasă. M-am adaptat de la meci la meci mai bine, a fost dificil pentru că am şi călătorit cu trenul vreo opt ore, dar ce să zic aşa a fost să fie şi a fost superb. Iarba nu era suprafaţa mea preferată, dar acum am început să joc bine şi pe iarbă şi chiar merge bine pe toate suprafeţele când te simţi bine", a spus Halep, care a sosit în ţară alături de Alexandra Cadanţu, jucătoare eliminată şi ea în turul secund la Wimbledon. "Mi-aş fi dorit mai mult, dar nu am avut parte de un tablou foarte uşor, şi în primul tur a jucat foarte bine Olga Govorţova şi în runda a doua am jucat şi mai bine Li Na, e o adevarată campionă, dar nu sunt suparată", a mai spus Halep.
 

Comentarii