Un ieșean este judecat după ce l-a fugărit cu buldozerul pe soțul amantei sale
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

Un ieșean este judecat după ce l-a fugărit cu buldozerul pe soțul amantei sale

GALERIE
buldozer
  • buldozer
- +

Individul a fost condamnat la o amendă penală de 4.000 de lei în primă instanţă, însă, deşi cazul e tocmai din 2014, judecătorii nu reuşesc să îl tranşeze definitiv. La mijloc par să fi fost nişte probleme amoroase

Un dosar incredibil de distrugere şi ameninţare bate pasul pe loc pe rolul instanţelor ieşene. Pro­cesul în care un om de afaceri din zona Tomeştiului, Mihai Chirtea, este acuzat că a ameninţat cu moartea un bărbat cu care se afla în duşmănie, lovindu-i inclusiv maşina cu pietre, a fost amânat încă o dată de magistraţi, următorul termen urmând a avea loc abia în toamnă. Chirtea a fost condamnat recent la o amendă penală de 4.000 de lei.
 
Magistraţii au finalizat şi motivarea, din documentul obţinut de ziar reieşind că între acesta şi victima din dosar, Vasile Bordeianu, exista la momentul faptelor o situaţie conflictuală „generată de presupunerea persoanei vătămate cu privire la existenţa unei relaţii sentimentale între inculpat şi fosta soţie a persoanei vătămate.“ Pe acest fond tensionat, pe 19 februarie 2014, Chirtea a observat o maşină condusă de Bordeianu, în apropierea barierei de la Tomeşti.
 
Afaceristul ar fi aruncat cu pietre către maşina lui Bordeianu, după care a intrat în sediul firmei sale, a luat o volă, şi a început să îl urmărească pe duşmanul său. Scenele au fost filmate, înregistrarea fiind depusă la dosar. „Mai constată instanţa că starea conflictuală preexistentă între părţi şi conduita manifestată de acestea anterior incidentului din prezenta cauză penală conduc la concluzia că orice moment în care se întâlneau reprezenta o ocazie de confruntare între cele două persoane, având o intensitate mai mare sau mai mică în funcţie de circumstanţele concrete în care aveau loc întâlnirile“, au arătat judecătorii, în motivare. Următorul termen al procesului va avea loc abia pe 25 septembrie, când ar urma să se administreze mai multe probe.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ziua Regalităţii

Lucian DÎRDALA

Ziua Regalităţii

În mod normal, societatea românească va descoperi, în timp, de ce această zi merită celebrată: va fi, probabil, un proces similar celui de (re)descoperire a rolului jucat de instituţia monarhică în istoria secolelor XIX-XX.

Filmuletul zilei

opinii

Iluzii de primăvară

Nichita DANILOV

Iluzii de primăvară

Lebăda îşi croia netulburată mersul maiestuos alunecând pe luciul apei, în timp ce în jurul ei un cârd de răţuşte agitate se cufundau în apă şi ieşeau la suprafaţă chiar pe sub burta ei, făcând o gălăgie infernală. Lebăda însă plutea imperturbabilă, ignorând cu totul cârdul de raţe şi tot ce era în jur.

La ordin, Führer! Un spectacol de colecţie

Dana ȚABREA

La ordin, Führer! Un spectacol de colecţie

Pe muchia fragilă ce desparte ura de adoraţie, pot apărea relaţii toxice susţinute de sentimente contradictorii succesive sau chiar simultane. Monodrama La ordin, Führer! scrisă de autoarea austriacă Brigitte Schweiger, cu un uşor caracter autobiografic (bunica scriitoarei a murit într-un lagăr de concentrare), investighează frenezia care-a cuprins minţile oamenilor odată cu apariţia hitlerismului.

De Ziua Tatălui

Michael ASTNER

De Ziua Tatălui

În august 2011, am scris un text dedicat memoriei tatălui meu, o baladă bilingvă în germană şi-n săseşte (varianta amnăşană). Anul trecut, într-una din lungile seri de noiembrie (la Amnaş fiind), am tradus balada.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Etaju 3

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.