Cifrele şi calendarul admiterii, la Universitatea Agronomică din Copou

USAMV Iaşi va pregăti şi specialişti în Biotehnologii

vineri, 22 februarie 2019, 02:50
1 MIN
 USAMV Iaşi va pregăti şi specialişti în Biotehnologii

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ (USAMV) va pregăti din acest an o nouă specializare la studiile de licenţă ce poartă numele de Biotehnologii agricole, ce va fi organizată la Facultatea de Horticultură a instituţiei de învăţământ superior. 

Conform conducerii USAMV, studenţii vor învăţa cum se realizează diferite soiuri de plante mai rezistente ce permit obţinerea de recolte ce se pot dezvolta pe soluri mai puţin prietenoase, sau chiar aride. În paralel, USAMV a stabilit care este calendarul admiterii şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească tinerii care vor să studieze în anul universitar 2019-2020. Perioada în care va avea loc admite­rea este 15 – 26 iulie 2019, organizându-se concurs la domeniile Agronomie, Horti­cultură, Zootehnie, Inginerie şi ma­nagement în agricultură şi dezvoltare rurală, Ingineria produselor alimentare, Ingineria mediului, Biotehnologie şi Biologie.

Anul acesta va fi al doilea la rând în care se va da examen scris, tip test-grilă, la Medicină Veterinară, testul urmând a fi organizat pe 26 iulie, la o zi după finalizarea perioadei de depunere a dosarelor. „Admiterea candidaţilor se face pe baza notelor obţinute la probele de bacalaureat (nota de la proba scrisă de Limba şi literatura română – 50%, nota de la o altă probă scrisă, la alegerea candidatului – 50%), cu excepţia domeniului Medicină Veterinară. La stabilirea mediei finale de admitere de la Medicină Veterinară, rezultatul testului grilă va avea o pondere de 30%, iar media de la Bacalaureat va o pondere de 70%“, au precizat reprezentanţii USAMV. Aceştia au solicitat de la Ministerul Educaţiei Naţionale 1.315 locuri, 850 la buget şi 465 la taxă. 

Comentarii