Argentina, jalnică fără Messi

joi, 30 martie 2017, 01:43
3 MIN
 Argentina, jalnică fără Messi

 Formaţia alb-albastră a fost învinsă de codaşa Bolivia şi se află în afara locurilor de calificare directă în grupa sud-americană a preliminariilor CM 2018

 
Argentina, fără Lionel Messi, suspendat cu câteva ore înaintea partidei cu Bolivia, a pierdut, miercuri, în deplasare, cu scorul de 0-2 (0-1), întâlnirea din preliminariile Cupei Mondiale din 2018 şi a coborât pe loc de play-off. Bolivienii sunt penultimii în grupa sud-americană. Juan Carlos Arge a deschis scorul, în mintul 31, iar Marcelo Martins l-a majorat, în minutul 52. Lionel Messi a fost suspendat patru meciuri de FIFA, după ce a insultat un arbitru-asistent de la partida Argentina-Chile, scor 1-0, care a avut loc vineri, tot în preliminariile Cupei Mondiale-2018. De la oaspeţi, au mai lipsit, tot suspendaţi, Javier Mascherano, Lucas Biglia şi Gonzalo Higuain.
În schimb, brazilienii, rivalii argentinienilor, sunt aproape calificaţi la turneul final din Rusia, după ce au câştigat, pe teren propriu, cu scorul 3-0 (1-0), meciul cu Paraguay. Golurile au fost marcate de Philippe Coutinho (’34), Neymar  (’64) şi Marcelo (’86). Atacantul Barcelonei a ratat şi un penalty, în minutul ’53.
Alte rezultate înregistrate în etapa a XIV-a a preliminariilor sud-americane: Ecuador – Columbia 0-2. James Rodriguez (’20), Cuadrado (’34). Caicedo (E) a fost eliminat în min. 61; Chile – Venezuela 3-1. Alexis Sanchez (‘5), Paredes (‘7,’22) / Rondon (’63). Alexis Sanchez a ratat un penalty în min. 77 ; Peru – Uruguay 2-1. Guerrero (’34), Flores (’62) / C. Sanchez (’30). Urreta (U) a fost eliminat în min. 76 pentru cumul de cartonaşe galbene. Clasament: 1. Brazilia – 34 p; 2. Columbia – 24 p; 3. Uruguay – 23 p; 4. Chile – 23 p; 5. Argentina – 22 p; 6. Ecuador – 20 p; 7. Peru – 18 p; 8. Paraguay – 18 p; 9. Bolivia – 10 p; 10. Venezuela – 6 p. Până la finalul preliminariilor AMSUD mai sunt patru etape, următoarea programând pe 31 august meciurile: Brazilia – Ecuador; Venezuela – Columbia; Uruguay – Argentina; Chile – Paraguay; Peru – Bolivia.  Primele patru echipe se califică la turneul final, a cincea va juca baraj cu cu câştigătoarea Zonei Oceania.
 
 
 
,,,,,,,,,,,,,,,,
Rezultate din runda a patra a zonei CONCACAF: Honduras – Costa Rica 1-1; Trinidad & Tobago – Mexic 1-2; Panama – SUA 1-1. Clasament: 1. Mexic – 10 p; 2. Costa Rica – 7 p; 3. Panama – 5 p; 4. SUA – 4 p; 5. Honduras – 4 p; 6. Trinidad – 3 p. Pe 8 iunie se joacă meciurile: Mexic – Honduras, Costa Rica – Panama şi SUA – Trinidad. Primele trei echipe se califică la turneul final, a patra va juca baraj cu a cincea echipă asiatică.
Zona asiatică, etapa a VII-a: Iran – China 1-0; Coreea de Sud – Siria 1-0; Uzbekistan – Qatar 1-0 (grupa A); Australia – EAU 2-0; Japonia – Thailanda 4-0; Arabia Saudită – Iraq 1-0 (grupa B). Clasament grupa A: 1. Iran – 17 p; 2. Coreea de Sud – 13 p; 3. Uzbekistan – 12 p; 4. Siria – 8 p; 5. China – 5 p; 6. Qatar – 4 p. Clasament grupa B: 1. Japonia – 16 p; 2. Arabia Saudită – 16 p; 3. Australia – 13 p; 4. EAU – 9 p; 5. Iraq – 4 p; 6. Thailanda – 1 p. Următoarele meciuri se dispută de 12 iunie. Primele două echipe din fiecare grupă se califică la turneul final, echipele clasate pe locurile terţe vor juca între ele un baraj tur-retur, învingătoarea urmând a susţine un nou baraj cu a treia clasată în zona CONCACAF.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii