Cazul tânărului înjunghiat la terasă. Managerul spitalului din Paşcani consideră că medicii şi-au făcut datoria
Argumentele doctorului Costică Pânzaru te lasă fără grai: „Faptul că nu a fost transportat cu elicopterul, ci cu o salvare obişnuită, în condiţii normale, şi faptul că a decedat după 72 de ore, înseamnă că spitalul şi-a făcut datoria“.
Moartea unui tânăr din Paşcani, înjunghiat duminică dimineaţa într-o cafenea din oraş, ridică semne de întrebare asupra actului medical de la spitalul municipal din localitate. Marian Grigore, în vârstă de 26 de ani, a fost înjunghiat în abdomen, în partea stângă, în zona inghinală. Victima a ajuns la Spitalul Municipal Paşcani duminică la ora 02.50 şi într-un sfert de oră a fost dus în sala de operaţie, după cum a arătat, ieri, managerul unităţii medicale. În timpul primei intervenţii, o echipă de specialişti ar fi oprit sângerarea de la nivelul pereţilor abdominali, ajungând cu hemostaza spre artera renală. După două ore de la operaţie, pacientul a reintrat în şoc hemoragic şi medicii păşcăneni au decis să reintervină chirurgical. Ulterior, pacientul a fost transferat la Spitalul „Sfântul Spiridon“, după aproape opt ore de când a fost înjunghiat. „Acest tânăr pe care eu l-am văzut şi l-am mângâiat a fost îngrijit foarte bine în spitalul nostru. Faptul că nu a fost transportat cu elicopterul, ci cu o salvare obişnuită, în condiţii normale, şi faptul că a decedat după 72 de ore, înseamnă că spitalul şi-a făcut datoria“, a subliniat dr. Costică Pânzaru, managerul Spitalului Municipal Paşcani, după ce, în timpul conferinţei de presă, a ţinut un moment de reculegere în memoria pacientului decedat.
Conform reprezentanţilor UPU-SMURD Iaşi, pacientul a fost transferat la Iaşi în şoc hemoragic, cu o plagă înjunghiată inghinal care atinsese artera iliacă externă din partea stângă. Tânărul a fost transportat cu o ambulanţă SMURD de terapie intensivă, fiind intubat şi ventilat mecanic pe parcursul intervenţiei. Ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon“, pacientul a fost internat şi operat pe clinica de chirurgie vasculară, medicii de aici rezolvându-i leziunea de la nivelul arterei iliace. Pe tot parcursul internării, pacientul a fost supravegheat în ATI, în stare gravă. Victima şi-a pierdut viaţa miercuri, în jurul orei 05.30. „Pacientul prezenta o plagă înjunghiată abdominală, cu secţiune de arteră iliacă. Tânărul a fost operat la Paşcani, unde se pare că soluţia terapeutică găsită nu a fost şi soluţia definitivă pentru leziunile respective, întrucât hemoragia a dispărut mai mult sau mai puţin. Ulterior, a fost nevoie de transfer la Spitalul «Sfâtul Spiridon» pentru şocul hemoragic. Pacientul a ajuns la Iaşi în şoc hemoragic şi a fost internat în clinica de chirurgie vasculară pentru rezolvarea leziunilor de la nivelul arterei iliace. I s-au făcut multiple transfuzii, dar din păcate, cu toate eforturile depuse, tânărul şi-a pierdut viaţa în urma unor fenomene masive de ischemie“, a explicat profesorul Ştefan Georgescu, director medical la Spitalul „Sfântul Spiridon“. Daniel Lungu, agresorul tânărului care şi-a pierdut viaţa, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor. Disputa celor doi tineri ar fi pornit de la un conflict mai vechi dintre familiile lor.