Cine va fi viitorul premier? Numele lui Dragnea este tot mai des pomenit

luni, 12 decembrie 2016, 08:24
2 MIN
 Cine va fi viitorul premier? Numele lui Dragnea este tot mai des pomenit

Discuţia în jurul numelui viitorului premier a fost relansată din primele minute după publicarea exit-poll-urilor, luările de poziţie fiind dominate de liderii PSD, care au repus pe tapet numele lui Liviu Dragnea. Legea în vigoare interzice însă prezenţa în Guvern a persoanelor care au suferit condamnări penale.

Iată, mai jos, cele mai proaspete poziţionări ale liderilor politici pe marginea viitorului ocupant al fotoliului de prim-ministru.

Liviu Dragnea: „Nu am zis încă NU la varianta Dragnea”. Vasile Dâncu, a mai declarat liderul PSD, nu este luat în calcul pentru funcţia de prim-ministru.

Victor Ponta: „Eu am spus un lucru bazat pe experiența avută în cele trei guverne: dacă vreți eficiență și vreți să facem treaba, cine e șeful partidului, e și șeful guvernului”.

Gabriela Firea: „Personalitatea politică cea mai îndreptăţită să fie premier al României este preşedintele PSD, Liviu Dragnea – vicepremier şi ministrul Dezvoltării în Cabinetul PSD. Victoria istorică a PSD în alegeri se datorează românilor care cred în Programul nostru de guvernare, dar acest document programatic nu ar fi existat fără implicarea preşedintelui PSD şi fără spiritul de echipa pe care l-a imprimat. S-a muncit cu mare bucurie pentru a face bine oamenilor. Pentru soluţii şi idei valoroase. (…) Din punctul meu de vedere, românii au dat un vot clar pentru Liviu Dragnea – premier, PSD partidul învingător! Cu aceasta formula trebuie să mergem la Palatul Cotroceni! Justitia nu a interzis, prin sentinţă, dreptul de a alege şi de a fi ales al domnului Dragnea. Preşedintele ţării trebuie să se obişnuiască cu ideea că cea mai legitimă persoană pentru a conduce guvernul şi pentru a aplica Programul de guvernare apreciat de români este preşedintele PSD. Succes, Domnule Preşedinte Liviu Dragnea! Sigur veţi conduce un guvern eficient, atent la nevoile românilor”!

Vasile Dîncu: „Viitorul premier va fi probabil cel pe care îl va desemna PSD. Este dreptul câștigătorului, este constituțional să fie așa. Vom vedea care va fi acesta, dar este dreptul învingătorului să stabilească asta. Probabil că va fi un prim-ministru care va pune în practică programul PSD, programul din această campanie electorală”. 

Traian Băsescu: „Când sunt apropiaţi şi mai ieşi, cum am găsit eu soluţia imorală, am rupt chiar din alianţa PSD un partid, a fost o mişcare politică acceptabilă, dar acum diferenţa pare a fi prea mare. Dar să vedem rezultatele finale. După exit poll-uri, diferența e mare ca să forţezi lucrurile”. 

digi24.ro

Comentarii