Un medic din Craiova, fost manager al spitalului județean, suspectat că ar fi ucis patru pacienți, este acum acuzat că l-ar fi omorât pe al cincilea

vineri, 10 mai 2024, 14:33
1 MIN
 Un medic din Craiova, fost manager al spitalului județean, suspectat că ar fi ucis patru pacienți, este acum acuzat că l-ar fi omorât pe al cincilea

Un medic din Craiova, Alin Demetrian, fost manager al spitalului județean, suspectat că ar fi ucis patru pacienți, este acum acuzat că l-ar omorât pe al cincilea, după o intervenție endoscopică făcută la o clinică privată.

Medic suspectat că ar fi ucis patru pacienți, acuzat că l-ar omorât pe al cincilea

Poliţiştii doljeni au anunţat că se continuă cercetările pentru ucidere din culpă, după decesul unei femei de 52 de ani, care a intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenții de explorare endoscopică, efectuată de către un medic craiovean. Incidentul a avut loc pe data de 4 aprilie, iar femeia a decedat pe 3 mai. Acelaşi medic a fost deferit justiţiei într-un alt dosar de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale”, scrie Gazeta de Sud.

„În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unităţi medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenţii chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbaţi de 76 şi 77 de ani, din Craiova şi Pleniţa, respectiv două femei, de 64 şi 66 de ani, ambele din Târgu Jiu”, arăta un comunicat, emis în aprilie 2023 de poliția Dolj.

Mai mult, pe defapt.ro

Comentarii