CSMS şi deliciile europene

CSMS Iaşi a încheiat sezonul 2015/2016 pe locul VII. Este a doua performanţă all time din istoria clubului ieşean, după cea din 1965/1966 (locul VI). Mai mult, oraşul românesc al celor şapte coline a scăpat de ruşinea care îl paşte de ani şi ani, aceea de a fi singurul mare oraş al ţării care n-a reprezentat ţara în Cupele Europene. Alături de Constanţa, dar forţând nota, oraşul de pe Litoral a reuşit să participe la o competiţie internaţională, Cupa Balcanică, pe care a câştigat-o cu mulţi ani în urmă. Datele problemelor sunt altele. În 1966, echipa pregătită pe atunci de Augustin Botescu şi Laurenţiu Constantin, preluând munca napoleonică a neuitatului Titi Teaşcă a ocupat locul III de la mijlocul turului până în ultima etapă, după care a coborât trei locuri. Puţină lume mai ştie că atunci echipa Iaşului, numită tot CSMS (precursoarea Politehnicii) n-ar fi jucat în Europa nici dacă rămânea cu medaliile de bronz. Petrolul Ploieşti era campioana, Steaua era câştigătoarea Cupei României, deci locurile de Cupa Campionilor Europeni şi Cupa Cupelor erau ocupate. A treia competiţie era semioficială, nu era organizată de UEFA, se numea Cupa Oraşelor Târguri, federaţiile naţionale desemnau echipa cu mult înainte de încheierea campionatului, iar FRF se decisese asupra formaţiei adolescentului Dobrin, Dinamo Piteşti.

Alo? Legătura cu prezentul! Dacă acum 50 de ani jucam cu trei echipe în Europa, în anul de graţie 2016 avem cinci echipe. CSMS Iaşi a “beneficiat” de insolvenţa a două formaţii situate mai sus în clasament, dar şi de depunctarea drastică a unei echipe care s-a dovedit, pe teren, net superioare. Că rezultatul unei echipe de fotbal nu depinde numai de munca de pe teren, ci şi de alţi factori, iar fair-play-ul financiar este unul deloc neglijabil, nu încape discuţie. Cine oare n-ar fi dorit să profite de problemele ASA Târgu Mureş, Dinamo sau CFR Cluj? Subliniem aceasta pentru că pe astfel de argumente se bazează cei care minimalizează performanţa echipei conduse de Florin Prunea şi antrenate de Nicolo Napoli. Aceştia nu sunt puţini, după cum nu puţini sunt aceia care sunt în stare să-i ridice în slăvi pe numiţii de mai sus, după o performanţă meritorie şi chiar istorică, uitând că echipa de acum, aşa cum este, nu se poate compara valoric cu cea a lui Constantinescu, Deleanu sau Lache Stoicescu (1966 – toţi trei internaţionali A), cu cea pregătită de Gil Mărdărescu, cu Ianul, Stoicescu, Iordache, Lupulescu, Cuperman sau Moldoveanu, şi poate nici chiar cu echipa anilor ’80, cu Dănilă, Costea, Bucu, Ursu, sau Ciocârlan. Cert este că, până la urmă, rezultatul contează şi că istoricii fotbalului din secolul următor vor reţine că primii reprezentanţi ai Iaşului în Cupele Europene n-au fost “legendele” Politehnicii, ci Creţu, Cristea, Gheorghe sau Böle. Aşa e scrisă cartea fotbalului şi trebuie să apreciem cum se cuvine prestaţia lui Florin Prunea, Nicolo Napoli şi a jucătorilor echipei CSMS Iaşi. N-o fi Napoli chiar cel mai bun tehnician din istoria fotbalului ieşean, dar nici submediocru nu e. N-o fi Florin Prunea uşă de catedrală, dar fără talentul lui în munca de la om la om, multe s-ar fi destrămat la echipă.

La noi, de cele mai multe ori, fotbalul se conjugă cu politica şi, oricât ne-ar displăcea, nu se poate face abstracţie de ea. Performanţa CSMS este cu atât mai notabilă, cu cât s-a înregistrat într-o perioadă incertă preelectorală, iar dacă fostul primar Gheorghe Nichita a câştigat pe vremuri mult capital electoral de pe urma fotbalului, urmaşul său interimar n-a profitat decât pe ultimii metri. Având legături solide cu baschetul şi prieteni de nădejde în zona rugbiului, Mihai Chirica nu s-a arătat de la început ca un susţinător al fotbalului, dar a apărut la momentul oportun.Însă, ştiindu-se de un sfert de veac câte parale fac promisiunile oamenilor politici, suporterii de fotbal din Copou n-ar trebui să se aştepte la lapte şi miere în perioada imediat următoare. Deja au fost şi sunt încă destule voci care susţineau (şi susţin încă) faptul că această intrare în Cupele Europene este exact tichia de mărgăritar care (nu) ne trebuie, că fudulia greu ne împunge, că nu putem să ne îndepărtăm de obiectivul nostru istoric, salvarea de la retrogradare etc. Totuşi, fotbalul ieşean trebuie să treacă şi prin asemenea momente şi că la un moment dat nici argumentul sărăciei nu mai este valabil. O asociere dintre Municipalitate şi un sponsor serios este soluţia cea mai nimerită pentru a forma o echipă poate chiar cu pretenţii europene mai mult decât conjuncturale. Este mai greu de înghiţit de către suporteri o luptă pentru evitarea retrogradării, după ce ai gustat din nectarul european.

Întărirea şi întinerirea lotului, la un nivel congruent cu astfel de aspiraţii şi o atenţie mult mai mare pentru pepiniera de talente a Iaşului sunt alte condiţii necesare pentru ca fotbalul ieşean să-şi consolideze standingul crescut din ultimii ani. Altfel, vom zice şi noi că ne-am făcut şi noi damblaua şi am fost odată în Europa. Ca la Urziceni, ca la Vaslui, ca la Galaţi.