Cum justifică procurorii acuzarea Elenei Udrea abia după 4 ani

marți, 03 februarie 2015, 10:46
2 MIN
 Cum justifică procurorii acuzarea Elenei Udrea abia după 4 ani

Elena Udrea ar putea ajunge din nou în faţa procurorilor DNA de această dată în dosarul „Gala Bute”, eveniment organizat în 2011. În acest dosar procurorii spun că fostul ministru şi-a cumpărat capital de imagine şi electoral utilizând 2 milioane de euro din fonduri publice. Elena Udrea a declarat că noile infracţiuni de care este acuzată reprezintă o răzbunare după ce a formulat o serie de acuze la adresa şefului SRI şi a procurorului şef al DNA. În fapt, susţin procurorii, abia acum, mai exact săptămâna trecută, la DNA a ajuns raportul controlului efectuat de Direcţia Antifraudă a ANAF care face o analiză detaliată a circuitelor financiare din dosarul Gala Bute.

O parte din acest dosar a fost finalizat în decembrie 2013. Atunci procurorul Alina Stoica a decis trimiterea cauzei în instanţă, dar numai cu Rudel Obreja în calitate de inculpat. Procuroarea Mariana Alexandru care s-a pensionat din DNA a decis să infirme rechizitoriul. Mariana Alexandru era procuror şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adică era şefa Alinei Stoica. Infirmarea unui rechizitoriu de un procuror şef înseamnă că el consideră că cercetarea nu a fost dusă până la capăt sau există erori. În cazul nostru procurorul Mariana Alexandru a considerat că dosarul nu poate fi trimis în judecată fără inculparea reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării.

Dosarul a ajuns în 2014 la un alt procuror în urma plecării Alinei Stoica de la DNA. Elena Udrea a declarat că reluarea cercetprilor în acest dosar şi concentrarea acuzaţiilor asupra ei au legătură cu afirmaţiile făcute de ea despre actualul şef al SRI, Florian Coldea. Surse judiciare au explicat că cercetările în acest dosar au continuat în acelaşi ritm, iar DNA a cerut anul trecut în toamnă ca Direcţia Antifraudă a ANAF şi Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice să efectueze controale la firmele şi achiziţiile din Gala Bute. Rezultatele controalelor au ajuns la DNA la finalul săptămânii trecute.

În faţa procurorilor, Gheorghe Nastasia fost secretar general al ministerului condus de Elena Udrea a indicat-o pe aceasta ca fiind cea care a coordonat afacerea Gala Bute.

Procurorii DNA descriu în cererea trimisă Palamentului pentru începerea urmării penale că afacerea Bute a început cu o serie de întâlniri dintre Rudel Obreja şi Elena Udrea. Obreja era preşedintele Federaţiei Române de Box, Elena Udrea conducea Ministerul Dezvoltării. Din relatarea procurorilor aceste întâlniri au avut loc în anul 2011. Din Gala Bute, Elena Udrea a urmărit şi a obţinut popularitate în special având în vedere că 2012 urma să fie an electoral. ”Având în vedere că Lucian Bute era la acel moment una dintre personalităţile române cu cea mai mare cotă de popularitate, Udrea Elena avea un interes direct în organizarea galei, urmărind obţinerea unor beneficii electorale prin asocierea imaginii cu cea a sportivului. Totodată, faptele au produs un folos necuvenit lui Obreja Rudel, care a beneficiat de fonduri publice pentru organizarea unui eveniment ale cărui venituri i-au revenit în mod exclusiv”, susţin procurorii DNA.

Aflaţi amănunte de pe gandul.info

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii