Cutia Pandorei

Rusia a obţinut o mare victorie diplomatică prin semnarea cu SUA a acordurilor de la Geneva, care au oprit, sau cel puţin au amânat bombardarea Siriei, în ciuda opoziţiei Israelului, sau mai precis a premierului Netanyahu. Concomitent, la preşedinţia Iranului a ajuns un moderat, care deja s-a întâlnit cu preşedintele Franţei şi a avut un schimb de scrisori cu cel american. Preşedintele Rouhani are sprijinul liderului spiritual suprem al Iranului, ayatolahul Khamenei, care a cerut Gărzii republicane, cea mai puternică forţă militară din ţară, să nu se amestece în politică şi în diplomaţie.

După eşecurile din Afganistan, Irak, Pakistan, Libia, Egipt, Yemen şi chiar Tunisia, americanii sunt mult mai circumspecţi, chiar dacă situaţia din Siria este cu adevărat gravă. De fapt, după părerea mea, sunt două scenarii posibile: 1) Dacă ulii şi lobby-ul evreiesc vor avea câştig de cauză, ar urma atacarea Siriei şi a Iranului, ceea ce va însemna un război cel puţin regional. America poate fi tentată să iasă din criză prin război. S-a mai întâmplat în istorie. De pildă, în primul război mondial, America a intrat debitoare şi a ieşit creditoare; 2) Dacă vor avea câştig de cauză moderaţii, adepţii conducerii ”din spate” şi ai tehnicilor subversive, printre care şi preşedintele Obama, atunci situaţia actuală se va perpetua, cu mici schimbări de accent desigur.

Oricum, spaţiul islamic e în haos, ar diferi doar proporţiile şi gradul de implicare din exterior. În primul scenariu, strategii noii ordini mondiale văd o posibilitate de a o instala, dar şi riscurile sunt mai mari, riscuri care pot duce până la un război mondial şi la dispariţia statului Israel. Evreii americani îşi dau seama de asta şi nu-l mai susţin atât de tare pe belicosul Netanyahu. Al doilea scenariu mizează pe faptul că Islamul deja e împărţit în multe tabere, în primul rând confesionale, şi s-ar putea măcina din interior, marilor puteri nerămânându-le decât să livreze arme. Sigur, în acest caz însă, rămâne problema Iranului nuclear.

E totuşi ciudat cum a fost lăsat Pakistanul, o ţară mult mai instabilă, să se nuclearizeze şi nu este lăsat Iranul care, după părerea mea, este mult mai predictibil. Aici tot americanii au greşit pentru că, prin distrugerea Irakului au schimbat raportul de forţe în zonă. Cred că Iranului trebuie să i se acorde, condiţionat, o şansă. Şi aşa sancţiunile economice fac ravagii: inflaţie de 30%, căderea exporturilor, criză de materii prime, instabilitatea extremă a cursului, sărăcie într-un cuvânt. Dar rămâne o ţară care-şi poate controla teritoriul şi populaţia, deşi mari, spre deosebire de multe altele care nu mai au nici stat şi unde dezordinea e totală şi mult mai periculoasă (Somalia, Yemen, Sudan, Libia ş.a).

Iranul, sau Persia, a fost şi este o ţară-civilizaţie şi cred că merită mai bine cunoscută şi respectată. A dat lumii civilizaţie, câteva religii, filosofi, poeţi, înţelepţi, oameni de ştiinţă, bogăţii etc. Populaţia sa şi-a ales regimul, iar dacă va dori să-l schimbe, tot ea o va face. E vorba despre 80 de milioane de suflete, educaţi, cosmopoliţi, ordonaţi, deschişi. Dar nu cred că ”primăvara arabă” va avea un episod persan. Occidentalii nu sunt echipaţi să înţeleagă această ţară, îşi urmăresc doar propriile interese geostrategice şi pecuniare. Femei sau bărbaţi, e suficient să le priveşti ochii mari şi negri, migdalat-magnetizanţi ca să le intuieşti sufletul. Cu ce sunt mai buni fundamentaliştii vicleni din Arabia Saudită?

Demonizarea continuă a Iranului nu face decât să întărească actualul regim. Un gigant ca Iranul nu se poate schimba pe termen scurt, fără a periclita ordinea mondială. Se poate însă treptat şi împreună cu sistemul, nu împotriva lui. Când Sadam Hussein folosea arme chimice livrate de occidentali împotriva iranienilor era bun, acum când în Siria cineva a folosit o astfel de încărcătură e casus belli. Americanii au făcut destule prostii în Orientul Mijlociu ca să-i mai cred. De fapt, acolo nu-i mai crede nimeni. Cu atât mai puţin ruşii şi chinezii. Iar America nici nu mai are resursele necesare să acţioneze singură. Se vitejeşte cocoşul galic, dar e nesemnificativ.

Orientul e polifonic şi alunecos, nu încape în şabloanele gândirii occidentale. De ce-ar dori americanii neapărat să se afunde de tot în aceste nisipuri mişcătoare şi să-şi deterioreze relaţiile cu noii poli de putere orientali, nu înţeleg. Şi tabula rasa de ar face din această regiune, sunt destui musulmani în Occident care se pot răzbuna. Cred că invitaţia la dialog a preşedintelui Rouhani trebuie acceptată, iar Siria obligată, inclusiv de ruşi, să-şi predea arsenalul chimic, deşi nimeni nu ştie care băieţi sunt mai răi. Oricum, nici pe mâna fundamentaliştilor nu e bine să intre. Dar Siria, ca şi Iranul au şi foarte periculoase arme bacteriologice şi ele sunt răspândite în toată lumea. Aşadar, nu deschideţi cutia Pandorei!