De la Ilie Năstase la Simona Halep

În primii ani ai regimului comunist, tenisul nu era deloc un sport pe placul nomenclaturii, deşi resurse erau în ţara noastră, iar România a fost pe punctul de a elimina Franţa din Cupa Davis, după multe păreri cea mai bună echipă franceză după cea a "muşchetarilor antebelici". Ca să joci tenis la nivel înalt, trebuie să participi la turnee mari, la cele din putredul Occident, iar în putredul Occident prea mulţi uitau să mai vină pe acasă. Jucători importanţi ca Magda Rurac sau Al Hambürger au făcut-o. În plus, tenisul era un sport de "burjui" ce nu trebuia încurajat. Aşa s-a făcut că vreo 15 ani nu s-a mai auzit de sportul nostru iar cea mai bună performanţă a fost victoria într-un turneu de dublu din Turcia a unui cuplu românesc. Te mai miri de aici din ce neant au apărut un Ion Ţiriac (care trebuia să joace şi hochei pentru a-şi umple timpul) sau un Ilie Năstase. Aşa se face că, în 1967, Televiziunea Română a transmis în premieră tenis, un memorabil România – Spania, cu "vrăjitorul" Manuel Santana în prim-plan şi cu obrăznicătura de Năstase, care i-a luat un set alb marelui Manolo. Aşa se face că, la acest meci, comentatorul a trebuit să explice telespectatorilor cum stă treaba cu 30-0 şi 40-0, ce înseamnă un break şi tot abecedarul acestui sport.

Cel care şi-a luat lumea în cap, Ilie Năstase, era prea bun pentru a fi obturat de regimul scorniceşteanului. Din contra, Ilie a fost ocrotit de mai marii vremii pentru că aducea cote uriaşe din câştigurile sale la bugetul statului. Nu întâmplător, Năstase a rămas în istoria ţării, ca fiind singurul sportiv profesionist acceptat de regimul comunist, la fel cum a fost boxerul Laszlo Papp în Ungaria. Şi aşa se explică faptul că românii n-au procedat precum sovieticii în problema tenisului: generaţia lui Alek Metreveli şi Olga Morozova a fost ucisă din faşă, pentru că sportul profesionist este apanajul "burjuilor".

Minunea Ilie Năstase, precedată de Ion Ţiriac şi succedată de Virginia Ruzici, n-a schimbat optica regimului faţă de sportul burjuilor. Deşi succesele lui "Nasty" au creat efervescenţă în rândul puştilor care au descoperit şi altceva fascinant în afara fotbalului, în România nu s-a creat emulaţia produsă de Martina Navratilova şi Jan Kodes în Cehoslovacia, ţară în care marii campioni au ieşit (şi ies şi acum) pe bandă rulantă. Aceasta pentru că regimul nu a făcut nimic pentru a încuraja tenisul. Jucători promiţători precum Toma Ovici, Ion Santei sau Viorel Marcu au luat calea exilului, precum Hambürger sau Magda pe vremuri. Năstase s-a lăsat, România se canonea cu Kenya şi Zimbabwe prin străfundurile Cupei Davis, iar schimbarea din 1990 a prelungit agonia. Unele apariţii strălucite, Irina Spîrlea, Ruxandra Dragomir şi Andrei Pavel reprezentau categoria "rara avis".

Nu o spunem pentru prima dată: implicarea lui Ţiriac şi Năstase în organizare a creat o efervescenţă nemaiîntâlnită în tenisul românesc. Pleiada de jucătoare foarte tinere şi talentate care au apărut în urmă cu şase-şapte ani nu este străină de circuitele de turnee prin toată ţara iniţiate de cei doi corifei.

Rămân două întrebări de pus: de ce a trebuit să apară atât de târziu explozia Simona Halep? Pentru că în tenis nu este greu să atragi atenţia, dar este infinit mai anevoios pasul cel mare spre Olimp, pe care încă nu ştim încă dacă Simona îl va face. Muncă şi sacrificii, cuvinte uzate, dar care explică transformarea senzaţională a Simonei Halep care şi-a sacrificat sânii pe altarul tenisului, în senzaţionala Simona Halep, câştigătoarea de la New Haven. De ce explozia de turnee din ţară nu produce şi un tenisman de clasă? Poate că băieţii nu au răbdarea specific feminină, poate că la ei alte tentaţii sunt mai puternice sau poate că, în sectorul masculin, emulaţia n-a dat încă roade. Nu ştim dacă vom trăi o explozie Marius Copil, dar sunt foarte mulţi copii talentaţi care joacă în turnee şi măcar unul poate să facă acest pas.

Deocamdată, ceea ce se întâmplă la noi în tenis are putere de exemplu. Pentru alte federaţii care trăiesc din inerţia succeselor trecute, sau din sportivi pe cale de expirare supuşi unor inutile procese de reanimare.