Demisia, incompetenţilor!

sâmbătă, 03 august 2013, 01:50
5 MIN
 Demisia, incompetenţilor!

Tribunalul Arbitral Sportiv de la Lausanne nu este vinovat, prin decizia de vineri, de haosul creat în fotbalul românesc, ci conducătorii fotbalului românesc care au depăşit cu mult nivelul maxim de incompetenţă.

În momentul scrierii acestui text, bulibăşeala tronează mai imperial ca niciodată în fotbalul românesc. Începând cu sediile Federaţiei şi Ligii Profesioniste, continuând cu suporterii care stau la coadă ca fraierii la bilete pentru marele derby Steaua – Rapid şi încheind cu studiourile TV de specialitate, înarmate până în dinţi cu date statistice, imagini de arhivă şi tot arsenalul obişnuit acestor ocazii de zile mari. Chiar aşa, ce i-or fi căşunat onorabililor juzi din Elveţia să ne arunce în aer toată prăjitura noastră fotbalistică? De ce nu ne lasă dumnealor în pace, să-l admirăm pe Pancu slalomând elegant printre Chiricheş şi Szukala, ori pe Tătăruşanu plonjând cu succes la şutul vedetei giuleştene? E simplu răspunsul. Fiindcă acei care conduc destinele fotbalului în ţara asta au regulamente proaste, care se schimbă de la an la oră şi, aşa proaste cum sunt, ele servesc drept hârtie igienică pentru cei care trebuie să le pună în aplicare.
Au creat un haos inimaginabil oficialii Tribunalului Arbitral Sportiv de la Lausanne în fotbalul din România? Perfect adevărat, dar nu e treaba lor să se gândească la consecinţe. Ei au două maldăre de dosare, unul în stânga, altul în dreapta şi chitanţele cu taxele de rigoare la mijloc. Treaba lor este să arunce ochii şi în stânga, şi în dreapta să gândească profund şi să dea deciziile de rigoare. Barajul Rapid – Concordia Chiajna a fost neregulamentar. Rapid nu are dreptul să joace în Liga I, pentru că nu şi-a primit licenţa. Şi cu asta basta! Restul e treaba celor care au ouat asemenea decizii aberante şi ei trebuie să plătească daunele de rigoare şi să-şi sfărâme minţile românilor de pe urmă, fiindcă minţile dintâi au fost anesteziate. Mai cu degetul pe rană, oalele sparte trebuie lipite şi iţele descâlcite de către Federaţia Română de Fotbal, cu comisiile şi para-comisiile lor. Că şi-aşa s-au făcut de bâlci în Europa. Nu există vacă mai bună de muls pentru instanţa de la Lausanne decât fotbalul românesc.
Mai mult decât atât, Liga lui Mitică Dragomir are şi ea partea ei de vină, chiar dacă nu a fost parte la procesul de la Lausanne. "Să ne spună inteligenţii de la TAS cum să punem în aplicare hotărârea lor", glăsuieşte cu năduf, unul dintre inteligenţii de la LPF, Valentin Alexandru. Ei bine, deştepţilor, n-o să vă spună nimic, fiindcă TAS este o instanţă sportivă, nu o agenţie de consultanţă. Mitică Dragomir, după ce s-a certat la cuţite şi la ciorapi transpiraţi cu Mircea Sandu pe subiectul formatului Ligii I, a venit cu lobby şi explicaţii. Că trebuie 18 echipe, că ne cer televiziunile daune, că e păcat, domn’le, să retrogradeze Rapidul, echipă cu tradiţie, cu suporteri minunaţi, cu rating la TV etc… Hai să găsim o soluţie de compromis. Ce ne trebuie nouă licenţiere, dacă echipa tot n-are drept să joace în Cupele Europene?, zicea mai marele başkanilor autohtoni, în faţa "Naşului", evident, după ce cucurigea pe la televiziuni că nu există regulament care nu poate fi încălcat? Soluţia de compromis a venit de la Mircea Sandu, până nu demult apărător vajnic al strictei licenţieri: "îmbinăm criteriul sportiv cu criteriul financiar şi programăm un baraj Rapid – Chiajna". Cei de la Rapid, încă bălăciţi în nebuloasa negocierilor cristesco-coposiene, n-au dorit acest baraj. Cei de la Chiajna, plecaţi la mare, la soare şi la sticluţe goale, nici atâta. Dar acest baraj s-a disputat şi a fost adjudecat, corect, fără măgării de arbitraj, de Rapid. În acelaşi timp, chiejnenii n-au stat cu mâinile în sân şi au acţionat la TAS. Iniţial, forul de la Lausanne – o hotărâre care dă acum apă la moara vişinie – au respins cererea Concordiei de a se anula acest baraj. Decizie cât se poate de normală, fiindcă judecătorii TAS n-au avut timp să studieze tot fondul problemei. "Jucaţi barajul, ca să fie jucat şi om vedea noi ce-om hotărî." Şi au hotărât.
Ce se va întâmpla în continuare deja se întrezăreşte. Chiajna nu poate juca, diseară meciul cu Steaua, pentru că nu a fost anunţată din timp. Are dreptate! Steaua spune că nu sunt date pentru a se reprograma meciul. Asta, la o primă ochire. Are dreptate! Rapid vrea să dea Federaţia în judecată pentru a cere daune în privinţa bugetului pentru Liga I. Transferuri, salarii de liga I şi tot tacâmul. Şi Rapidul are dreptate! Chiar acum câteva minute, Florin Prunea, directorul CSMS, a spus la TV că Vaslui şi Viitorul Constanţa pot reclama oricând punctele câştigate pe teren în faţa Rapidului. Şi ei au dreptate! Cine va plăti deplasările (respectiv, baremele de arbitraj) pentru aceste echipe care au jucat degeaba cu Rapid? La ora fierbinte actuală, nici nu pot fi evaluate toate consecinţele hotărârii luate ieri de Tribunalul de la Lausanne. EROARE: consecinţele incompetenţei incomensurabile ale diriguitorilor FRF. La noi, principiul lui Peter din murphologie este revolut. Ei au depăşit cu mult nivelul minim de incompetenţă admis. Iar soluţia este una singură: demisia în bloc a tuturor membrilor din Comitetul Executiv. Inclusiv a lui Mircea Sandu, care şi-a depăşit chiar în acest caz, nivelul maxim de incorectitudine. Altfel, nu ne rămâne decât să mutăm Federaţia & Liga la Lausanne, sau să aducem TAS la Casa Fotbalului. Ceea ce, între noi fie vorba, este imposibil, chiar dacă avem abonament la Lausanne!

Comentarii