Dilema votului furat

Turismul electoral a înroşit din nou harta României. De astă dată, organizatorii au avut mai multă grijă să nu fie depăşit efectivul populaţiei comunelor îndepărtate alese să devină pentru o zi (sau două) poli turistici în plin extrasezon. Chiar şi aşa, satele cu afluenţă maximă de vizitatori s-au văzut de la o poştă. Culmea coincidenţei este că, excluzând centrele universitare unde studenţii au contribuit covârşitor la umplerea listelor suplimentare, toate celelalte judeţe în care ponderea voturilor în deplasare a depăşit 10 la sută din totalul sufragiilor exprimate sunt, fără excepţie, fiefuri ale baronilor PSD din sud. De-a dreptul cinic e faptul că tocmai hoţii strigă cel mai tare "Hoţii!", dar şi asta face parte din propaganda politică numită campanie electorală.

Dincolo de mizeria aruncată de una dintre tabere în campanie şi de zumzetul provocat de ştampilele care cad ploaie pe buletine de vot în numeroasele puncte turistice rurale din ţară – dar nu şi în secţiile deschise la neîndemâna comunităţilor românilor alungaţi printre străini – mai este o problemă care îşi aşteaptă rezolvarea. Gheaţa au spart-o referendumul din vara lui 2012 şi parlamentarele de la sfârşitul aceluiaşi an. Atunci, procurorii au numărat câteva zeci de mii de voturi false – cele mai multe dintre ele multiple, adică o persoană a votat de câte ori a putut – iar zilele acestea au început să se audă şi primele sentinţe.

Ei bine, întrebarea care se pune este cât va dura până când ceea ce s-a întâmplat în preajma alegerilor prezidenţiale va fi lămurit, iar păpuşarii politici vor fi traşi la răspundere?

Prima problemă cu aspect infracţional este tocmai acest turism electoral pe trasee rurale din feudele baronilor PSD. Având acces la baza de date a Ministerului de Interne, cea cu evidenţa populaţiei, este simplu pentru orice procuror să verifice cnp-urile celor care au votat "în deplasare" în acele cătune ascunse de ochii lumii: dacă ele există în realitate şi dacă au votat de mai multe ori.

A doua problemă se află în ograda unor candidaţi. Şase dintre ei, printre care şi Teodor Meleşcanu, au obţinut cu mult sub 200.000 de voturi în primul tur, în condiţiile în care fiecare dintre ei a prezentat liste cu peste 200.000 de semnături de sprijin. Asupra lui Meleşcanu planează cu atât mai mult suspiciunea de furt, cu cât el a prezentat aceste liste (cu aproximativ 400.000 de nume însoţite de adrese, numere de telefon şi cod numeric personal) în aceeaşi zi în care a anunţat că demisionează de la şefia Serviciului de Informaţii Externe ca să intre într-o campanie fără şanse pentru el (a obţinut doar 104.161 de voturi). Abia la începutul săptămânii s-a aflat şi preţul: portofoliul Externelor, un mandat pe care Meleşcanu l-a mai ocupat în tinereţe, dar care acum i-a fost oferit de guvernul candidatului PSD parcă dinadins ca să-i împiedice şi mai mult pe românii din afară să-şi exercite dreptul constituţional la vot.

Cu alte cuvinte, "preşedintele care uneşte" i-a îndepărtat şi mai mult de ţară pe cei nevoiţi să-şi ia lumea-n cap de preabinele de acasă, ca să nu mai vorbim de cei rămaşi în ţară, pe care i-a împărţit în două (proporţiile se vor vedea duminică destul de precis, în funcţie şi de "turiştii" din fiefurile social-democrate). Sloganurile neinspirat alese de cei din jurul candidatului PSD – cele privind scăderea taxelor, îngheţarea pensiilor sau chiar cel cu "mafioţii noştri” mai buni ca "ai PDL" – reuşesc prin recul să arunce spre derizoriu şi sloganul unic al contracandidatului. La cum arată astăzi ţara, "România lucrului bine făcut" pare ceva abstract, un fel de angajament de cursă prea lungă chiar şi pentru două mandate consecutive la Cotroceni. Totuşi, unul singur dintre cei doi candidaţi promite un stat de drept, în care justiţia va fi lăsată să facă lumină inclusiv în cazul voturilor dubioase din judeţele "roşii" şi a împiedicării românilor să voteze pentru "vina" de a nu se afla în România. Iar acest lucru va fi decisiv pentru direcţia în care va merge România după 16 noiembrie 2014.