Dodon. Primul an

Acum un an, pe vremea asta, în Republica Moldova se termina numărătoarea voturilor primului tur al alegerilor prezidenţiale şi se pregătea finala dintre Maia Sandu, candidata pro-europeană, şi Igor Dodon, emiţătorul vorbelor Moscovei la Chişinău. Speranţele pro-europenilor într-o victorie au fost repede spulberate după ce între cele două tururi de scrutin Maia Sandu a fost măcelărită zilnic la principalele canale media de peste Prut (aparţinând oligarhului Plahotniuc) cu tot felul de bazaconii după modelul Antena 3, cea mai spectaculoasă dintre ele rămânând a fi aducerea celor 30.000 de refugiaţi musulmani sirieni la umbra statuii lui Ştefan cel Mare din Chişinău în cazul în care Dodon ar fi pierdut alegerile. Blatul dintre „pro-europeanul” Plahotniuc şi rusofonul Dodon şi-a atins scopul: primul a rămas liniştit la guvernare, fără a fi nevoit să coabiteze cu un Preşedinte care s-ar fi ghidat după principiile şi valorile Uniunii Europene, iar cel de-al doilea şi-a văzut visul cu ochii, acela de a face prima vizită oficială în calitate de Preşedinte la Kremlin.

La un an de zile de la temperarea firavelor speranţe pro-europene, peste Republica Moldova s-a aşezat încet-încet întunericul şi nimeni nu are chef să aprindă foarte repede lumina, modelul „noaptea, ca hoţii” priindu-le de minune atât guvernanţilor coordonaţi de către oligarhul Plahotniuc, cât şi Instituţiei Prezidenţiale reprezentată de către Igor Dodon.

Subiecte cu adevărat importante precum exodul populaţiei (depopularea Moldovei devenind un adevărat fenomen social în ultimul an), eşecurile economice (schimbarea încadrării economiei de peste Prut de la „negativ neatractiv” la „stabil neatractiv” fiind văzută chiar ca o reuşită) sau criticile dure de la Bruxelles datorate opririi reformelor în justiţie nu par să îngrijoreze prea tare Preşedinţia. Pe de altă parte Dodon, cel care îşi asuma că va lupta până la capăt cu oligarhia de la Chişinău, şi-a văzut liniştit de naveta sa aproape lunară la Kremlin şi de decorarea pe bandă rulantă a diferiţilor trubaduri veniţi de la Moscova. După principiul „lasă-mă să te las”, nici această îmbrăţişare cu Rusia a Preşedinţiei de la Chişinău nu pare să îi deranjeze prea tare pe guvernanţii „pro-europeni” ai oligarhului Plahotniuc.

Desigur, pentru ochii lumii există şi anumite contre între cei doi poli ai puterii de la Chişinău însă, la o analiză mai amănunţită, este vorba doar despre tradiţionalul praf în ochi aruncat celor care încă mai speră că Moldova mai vrea să meargă spre Europa. Atent gestionate pentru opinia publică, conflictele dintre cele două Palate s-au axat mai mult pe lucruri care pot genera cel mult emoţie, nu şi bunăstare pentru cetăţeni (cel mai recent exemplu putând fi pseudo-scandalul creat cu ocazia numirii noului Ministru al Apărării). Pe de altă parte, atunci când interesele comune o cer, cei doi aşa-zis inamici politici, „pro-europeanul” Plahotniuc şi camaradul Dodon îşi dau mâna, proba elocventă fiind schimbarea după bunul plac a codului electoral de o manieră care să avantajeze doar cele două partide, cel Democrat şi cel al Socialiştilor, lucru care a generat stupefacţie şi indignare la Bruxelles.

La un an de zile de la ajungerea lui Dodon la Preşedinţie nici partidele din opoziţie nu par să se afle într-o situaţie mai bună: dacă îl critică pe Dodon, atunci sunt etichetate ca a fi făcând parte din anturajul oligarhului Plahotniuc, iar dacă critică guvernarea oligarhului Plahotniuc atunci sunt repede etichetate ca fiind agenţi ai Moscovei, sărind în ajutorul lui Dodon.

Nimeni nu mai înţelege nimic şi, mai rău, nimeni nu pare a mai avea puterea şi dorinţa de a mai face ceva pentru ca Republica Moldova să se extragă cât mai repede de sub influenţa estică. Oamenii care au sperat la ceva bun pentru copiii lor încep să înţeleagă că totul este un teatru şi, în consecinţă, îşi fac geanta şi pleacă în tăcere, nedorind nici măcar să mai atragă atenţia.

Dacă într-o zi cu trafic aglomerat vă taie calea şi vă deranjează vreo maşină cu numere de Republica Moldova, plină ochi cu tot felul de lucruri, fiţi – vă rog – mai îngăduitori: e posibil ca acei oameni să fie mult mai amărâţi şi nervoşi decât dumneavoastră, fiind nevoiţi să ia de la capăt încă o viaţă, într-o altă ţară, într-un alt oraş, fără măcar ca ei să-şi fi dorit acest lucru.

Radu Popescu a fost consultant politic în Republica Moldova