Dor de ducă

marți, 04 iunie 2013, 01:50
2 MIN
 Dor de ducă

* Numărătoarea inversă a ajuns la final, am ajuns la un AMR negativ, a început vara, cu alaiul său de concedii mai mult sau mai puţin vesele şi de veselie mai mult sau mai puţin forţată, mai scump sau foarte scump plătită. În ceea ce ne priveşte, preferăm să plecăm cât mai devreme, de cum începe vara, având mai multe avantaje: preţuri mai mici decât în vârf de sezon, înghesuială mai puţină, temperaturi normale (35, nu 45 de grade!), plus că e mai mare cheful de concediu acum, la nici două luni de la o perioadă în care încă ningea, decât prin august sau chiar septembrie, când omul e deja sătul de căldură. Nu mai zicem că doamnele care merg acum la mare, la început de vară calendaristică, se pot lăuda tot sezonul estival cu bronzul (extrem de vizibil, pe motiv de ţinute extrem de sumare şi de vaporoase), spre deosebire de cele care aleg sfârşitul verii şi, când vin bronzate de la mare, se ascund imediat sub pardesiu, că vine frigul şi încep ploile…
* Pe lângă numărătoarea inversă amintită mai sus, există încă una, personală, a noastră: da, ne vine şi nouă poftă de pus tastatura în cui şi de plecat, să mai scăpăm de politică, de Guvern şi Parlament, de politicienii noştri, în general, atât văzuţi la televizor, cât şi în viu, cum se spune, să mai scăpăm de emisiuni stupide cu vedete pe măsură, să scăpăm de chestiile neplăcute care ne înconjoară etc. Dacă omul n-ar spera că, în concediu, va fi înconjurat de chestii mai plăcute, n-ar mai pleca nicăieri şi s-ar duce naibii turismul, evident! Prin urmare, în curând, o scurtă pauză de la rubrica asta: mergem şi noi să luăm cu asalt marea cu sarea, malul cu valul, plaja cu vraja etc. Să ne revedem cu bine şi cu forţe proaspete – mai bine zis, pe care ni le dorim la fel de proaspete ca mâncarea din meniu!

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii