Europa de la Atlantic la Urali

Cu câteva zile în urmă, într-o discuţie purtată într-un grup restrâns, un medic francez ajuns în România ne îndemna să ne obişnuim cu ideea unui viitor cu o Europă de la Atlantic la Urali, după celebra expresie a generalului De Gaulle. O Europă în care aranjamentele de securitate să includă Rusia şi să excludă America. Astfel de puncte de vedere care găsesc fără probleme tot felul de explicaţii care justifică agresiunea Moscovei în estul Ucrainei sunt destul de răspândite în Europa occidentală. Cele mai multe au la bază anti-americanismul obsesisv cultivat de o bună parte a intelligentsia din vestul continentului, unde tradiţionalele simpatii de stânga s-au răsfrâns inerţial şi asupra Federaţiei Ruse, deşi actualului regim de la Moscova nu i se poate în nici un caz asocia eticheta de comunist. Ei bine, problema celor care, ca şi doctorul francez, au această viziune asupra Europei de la Atlantic la Urali e că anul trecut Ministerul Culturii a anunţat oficial că Rusia este o civilizaţie unică, că "Rusia nu este Europa". Şi de altfel tot ceea ce auzim ca discurs de la Moscova, la nivel oficial sau în mass media, mai ales după declanşarea crizei din Ucraina, dar pe un teren pregătit de peste 10 ani, este o rejectare virulentă a modelului de societate occidental.

Nu întâmplător marşul de duminică din capitala Rusiei a fost unul împotriva Euro-Maidanului, adică împotriva pericolului unei difuzii a valorilor, "decadenţei occidentale" în spaţiul pe care Kremlinul îl consideră a fi monopolul său. Pe pancartele cu care s-a defilat (întreaga manifestaţie a fost una evident organizată şi sprijinită logistic de către stat, cu oameni aduşi din toate colţurile ţării) se putea citi, între altele, în afară de numeroasele dovezi de admiraţie şi loialitate faţă de Vladimir Putin (după un model binecunoscut la noi în perioada Ceauşescu) un mesaj relevant din acest punct de vedere: "Maidanul este o boală, o vom trata!". De altfel liderii separatiştilor din estul Ucrainei ţin să sublinieze adesea şi ei că dacă cumva vor apare astfel de mişcări de stradă la Moscova împotriva lui Putin se vor mobiliza pentru a le reprima imediat.

Cuvântul de ordine astăzi la Moscova este lichidarea ultimelor urme de opoziţie liberală din zona politică (Alexei Navalny este exemplul proeminent), din mass media, din spaţiul intelectual în general. După ce a expulzat încă din 2012 o serie de ONG-uri americane şi le-a obligat pe toate cele occidentale rămase să se eticheteze drept "agent străin", Kremlinul a introdus anul trecut reglementări draconice prin care să poată controla toate canalele de comunicare publică. O nouă lege permite autorităţilor să blocheze orice website sau blog pe care îl consideră "duşmănos" fără a mai fi nevoie de o decizie judecătorească. Sunt luate în calcul, chiar dacă încă nu sunt implementate, restricţia sau blocarea totală a reţelelor sociale străine (Facebook, YouTube, Twitter), dar şi a aplicaţiei Skype. În paralel a fost adoptată o legislaţie "anti-extremistă" (maniera în care regimurile dictatoriale manevrează şi răstălmăcesc înţelesul cuvintelor este întotdeauna deconcertantă!) care îi pedepseşte sever pe participanţii la demonstraţii de protest. Cu alte cuvinte toţi cei care se opun guvernului, într-o formă sau alta, sunt automat etichetaţi drept "extremişti".

Aceste aspecte sunt relativ puţin discutate când vine vorba de Rusia lui Putin. Evaluările sunt în principal geopolitice sau de ordin militar. Ori aici segmentul anti-american se grăbeşte imediat să facă trimiteri la Statele Unite, la Irak sau Kosovo ducând discuţiile în teritorii ambigui. De pildă atunci când se face echivalenţa între referendumul din Kosovo şi cel din Crimeea, diferenţele de substanţă (unul a fost pregătit ani de zile, altul, trei săptămâni; procesul a fost supravegheat de observatori autentici nu de "clienţi" ai ruşilor; Kosovo nu a fost ulterior încorporat într-o altă ţară) sunt total ignorate. Aşa se face că discuţiile despre natura regimului de la Kremlin sunt relativ rare. Se creează astfel o confuzie în care chiar dacă Rusia este criticată percepţia jurnaliştilor şi comentatorilor occidentali asupra multor lucruri care se întâmplă acolo este asemănătoare cu aceea pe care ar avea-o în cazul unor democraţii liberale.

Sunt citate conştiincios sondaje de opinie care ilustrează sprijinul masiv de care se bucură Vladimir Putin în rândul populaţiei (acum ar fi peste 80 de procente). Dar cum poţi lua în calcul cercetări sociologice într-o ţară în care opoziţia faţă de Putin este considerată în cel mai bun caz drept lipsă de patriotism dacă nu chiar o probă de extremism? Sau cum poţi lua în mod serios în calcul ceea ce spun RT sau alte vehicule media ruseşti care nu sunt nimic altceva decât instrumente de propagandă finanţate de stat. Am urmărit de pildă zilele trecute o emisune BBC ("Dateline") în care unul dintre invitaţi era un "jurnalist" de la Vocea Rusiei care îşi exprima regretul, consternarea indignată, că Rusia şi Vladimir Putin sunt percepute acum negativ în Occident şi dădea lecţii de moralitate si deontologie sub privirile senine ale moderatorului si celorlalţi invitaţi.

Iar asta se întâmpla exact în timp ce la Moscova "marea manifestaţie anti-Maidan" orchestrată de Kremlin lansa invective peste invective la adresa Occidentului care, chipurile, ar ameninţa Federaţia Rusă. Ca acompaniament colegii de la Sputnik (noua reţea internaţională de nuclee media, parte din maşinăria de propagandă a Moscovei) titra: "Nebunia Maidanului: Cum virusul a infectat întreaga Ucraină (şi ar putea să o ucidă)". Din materialul cu pricina răzbate grija Rusiei faţă de gravele încălcări ale drepturilor omului din Ucraina, care riscă să ia şi mai mare amploare, "în aplauzele noilor "parteneri occidentali" ai Kievului". E ceva, nu-i aşa, să auzi despre preocuparea Moscovei faţă de respectarea drepturilor omului?

În acest sens, sunt trimiteri, îngrijorătoare pentru România având în vedere imediata vecinătate, la ceea ce s-ar putea întâmpla în Basarabia ucrainiană, în particular la Odesa, după aşa-zisul "masacru din 2 mai 2014" (atunci au avut loc ciocniri între manifestanţii anti-Maidan şi unii pro-guvernamentali). Sputnik apreciază (profetic?): "în mod ironic cu cât Kievul violează mai mult drepturile cetăţenilor cu atât mai motivaţi sunt aceştia să reziste guvernului" creând condiţii favorabile pentru declanşarea unor "mişcări de eliberare pro-democratice, ca acelea din Est, ceea ce ar putea marca sfârşitul dominaţiei pro-occidentale asupra minorităţilor politice din restul ţării". Dincolo de eticheta ridicolă de "mişcări pro-democraţie" scenariul unei continuări a ofensivei ruseşti dincolo de regiunea Donbas devine cât se poate de plauzibil. Cu atât mai mult cu cât reacţiile anemice din Europa Occidentală sunt departe de a-i descuraja pe ruşi. Oricum, cu siguranţă Putin are propria viziune în ceea ce priveşte felul în care ar trebui să arate o Europă de la Atlantic la Urali.