FOTO: 10 maşini noi, Volkswagen Polo de 1200 cm cubi, în dotarea Poliţiei Iaşi

joi, 12 noiembrie 2015, 02:56
1 MIN

Motorizarea acestora nu este însă una care să sperie infractorii cu autoturisme puternice şi puşi pe fugă: maşinile primite sunt Volkswagen Polo de 1200 cm cubi.

Poliţiştii ieşeni vor fi nevoiţi să „go­nească“ după şoferii vitezomani sau fugari, adesea având maşini foarte puternice, cu Volkswagen-uri Polo de 1200 cm cubi. La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au fost primite zece maşini noi, ele ajungând la Iaşi în cursul serii de alaltăieri.

„Autospecialele noi intrate în dotarea IPJ Iaşi sunt pre­văzute cu sisteme optico-acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier. Întregul efort de îmbunătăţire a mobilităţii Poliţiei Române are ca beneficiar final cetăţenii, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze de un serviciu poliţienesc de calitate“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei.

Tot zilele acestea, poliţiştii au primit şi bani pentru cumpărarea sistemelor acustice şi optice ale maşinilor de poliţie primite în acest an, care erau deficitare la acest capitol.

Programul de înnoire a parcului auto a debutat în 2014, când Poliţia Română a fost dotată cu 257 de mijloace de transport, dintre care 15 au fost motociclete. În 2015, au fost repartizate încă 2.386 de vehicule, care au fost distribuite structurilor operative şi de la ordine publică.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii