FOTO Pasagerii au scăpat ca prin minune după ce maşina lor a fost lovită de tren

luni, 16 noiembrie 2015, 02:56
2 MIN

Trei tineri au scăpat miraculos dintr-un accident feroviar care a avut loc ieri în Vlădeni. Maşina în care se aflau a fost izbită de un tren care circula cu 80 km/h. Cei trei tineri din autoturismul Skoda circulau dinspre Vlădeni către Iaşi.  

La ieşirea din Vlădeni, fiind o curbă uşoară la dreapta şi vale, şoferul maşinii, în vârstă de 22 de ani, nu a mai oprit la calea ferată, fiind lovit de trenul care circula pe ruta Iaşi – Dorohoi. Accidentul a avut loc la ora 15.30.

Norocul celor trei a fost că autoturismul apucase să traverseze calea ferată, iar maşina a fost lovită în partea din spate. De asemenea, tinerii au avut noroc că forţa izbiturii a făcut ca maşina să fie pur şi simplu aruncată într-o parte.

O tânără în vârstă de 15 ani care se afla pe bancheta din spate a văzut moartea cu ochii: locomotiva a lovit maşina chiar la jumătate de metru de ea. Locomotiva a oprit apoi la o distanţă de 100 de metri de locul impactului.

În partea din faţă a locomotivei a rămas hayonul maşinii, bucăţi din maşină fiind împrăştiate de locomotivă pe linia de tren. Mecanicul de tren a spus că avea viteză în porţiunea respectivă. “Este o porţiune de viteză. Avem cam 80 km/h. Am văzut maşina de la depărtare, am tras semnalul sonor. Am văzut şoferul cum ezita, şi ba încetinea, ba accelera. Nu am putut opri decât după câteva sute de metri din momentul în care i-am observat pe linia de cale ferată”, a spus mecanicul trenului.

Şoferul l-a contrazis, spunând că a oprit la trecerea peste calea ferată, însă nu a observat trenul din cauza curbei liniei ferate, dar şi a stufărişului aflat pe marginea căii ferate. “Nu l-am văzut că vine, din cauza stufului. Am oprit, dacă mă credeţi, la câţiva metri în spatele liniei, m-am uitat, apoi am plecat de pe loc. Mulţumesc lui Dumnezeu că am scăpat. Nici şinele nu sunt semnalizate cum trebuie”, a spus tânărul şocat.

Maşina în care se aflau aceştia avea numere de înmatriculare de Bacău. Atât şoferul, cât şi mecanicul de tren au fost testaţi cu alcooltestul, iar rezultatele au fost negative.

Cei mai supăraţi de eveniment au fost călătorii, care s-au arătat revoltaţi că vor întârzia acasă. “Stăm de două ore în câmp, facem naveta în fiecare zi. Să facă odată cercetările, ca apoi să plecăm şi noi acasă”, au spus câţiva navetişti.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii