Un foarte circulat bulevard din Iaşi nu va mai sta închis jumătate de an

(FOTO) Şantierul Cantemir: de la şase luni de lucrări la una singură

vineri, 26 mai 2017, 01:50
3 MIN

După ce „Ziarul de Iaşi“ şi opinia publică au reacţionat vehement la anunţarea termenului de 6 luni pentru reabilitarea celui mai scurt bulevard din Iaşi – Cantemir, Primăria şi constructorul şi-au redistribuit activitatea. În scurt timp, bulevardul va fi redat circulaţiei, la circa o lună de la deschiderea şantierulu. Firma care lucrează a temporizat însă lucrările la fosta linie de tramvai Podu Roş – Podul de Piatră, care va fi transformată în stradă, acolo nefiind o urgenţă.

Lucrările de asfaltare a bulevardului Cantemir se apropie cu paşi repezi de finalizare. Cu toate că, iniţial, doar câţiva muncitori fuseseră dislocaţi în zonă, în ultimele săptămâni, numărul acestora a crescut semnificativ, iar lu­crarea a avansat foarte mult. În primă instanţă, termenul de execuţie era de şase luni, dar proiectul va fi gata mai devreme. Însă mobilizarea de pe bd. Cantemir a muncitorilor Viarom SA a lăsat pustiu şantierul de pe Splai Bahlui mal drept, unde acelaşi constructor şi-a adjudecat licitaţia. Lucră­rile au început greoi în zonă, iar, după dezafectarea liniilor de tramvai, şan­tie­rul pare părăsit, singurul semn că proiectul va continua fiind prezenţa uti­lajelor. Pe anul în curs, pe Splai Ba­hlui ar urma să fie executate lucrări doar pe tronsonul Podul de Piatră – Podu Roş. Astfel, va fi realizată o nouă stradă în locul liniilor de tramvai, iar şos. Naţională va fi reabilitată, cele două urmând să fie sensuri unice, cu direcţii opuse, nefiind încă stabilită direcţia fiecăruia. Refacerea Splaiului va continua pe malul drept al Ba­hlu­iului până la Podul Sf. Ioan, următorul pos peste Bahlui după cel din Metalurgie. De remarcat că, în 2015, Primăria a stabilit un termen de execuţie de şase luni pentru întregul proiect, dar prima licitaţie a fost anulată. Ulterior, termenul a crescut la doi ani. Proiectul Splaiului a fost lansat încă de la începutul anului 2015, dar Primăria a întârziat implementarea lui şi din cauza unor contestaţii la lici­taţiile organizate.

A fost asfaltat parţial

În schimb, pe bd. Cantemir, Viarom a grăbit lucrările şi a început, de câteva zile, şi turnarea asfaltului. Până ieri după-amiază, bulevardul era asfaltat pe ambele sensuri de mers pe porţiunea cuprinsă de la intersecţia cu bd. Nicolae Iorga şi până la intersecţia cu aleea Decebal. Şi pe celelalte două tronsoane ale bulevardului s-a turnat asfalt, iar lucrările sunt în curs de finalizare. De remarcat că, încă de la începutul lucrărilor, în nicio clipă nu a fost închisă circulaţia pe bulevard. Iniţial, era stabilit ca traficul să fie oprit parţial, în funcţie de necesităţi. Unii locuitori ai zonei îşi arătau ieri unele nemulţumiri că au fost scoşi toţi trandafirii din scuarul care separă cele două sensuri ale bulevardului. „Sperăm totuşi să amenajeze scuarul rămas“, a spus un pensionar. Ambele sensuri de mers ale bulevardului au fost lărgite cu câte 50 cm fiecare şi, cel mai probabil, Primăria nu va mai permite parcarea în spic, ci doar parcare laterală, în ideea în care pentru trafic ar putea rămâne loc de două benzi pe fiecare sens.

Se impun exproprieri

Un alt locuitor le-a transmis auto­rităţilor că bd. Cantemir ar trebui ex­tins până spre strada Palat, prin lăr­girea stradelei Sf. Andrei. Acesta a susţinut că interesul public impune exproprieri în zona de lărgire, unul dintre proprietarii de teren fiind chiar familia consilierului local Florin Boca (PSD). Compania Rafant, fondată de sora sa, vrea să construiască la intersecţia Splai Bahlui mal stâng – stradela Sf. Andrei locuinţe colective şi spaţii de birouri. Recent, firma a demolat casele de pe proprietatea sa, iar unii locuitori au crezut că Primăria pre­găteşte extinderea bulevardului Can­temir. „Este necesar ca băncile ce vor fi repartizate acestui bulevard să fie fixate în beton pentru a pune capăt jafului existent“, a mai spus ieşeanul. Tot acesta a atras atenţia că foarte mulţi copaci aflaţi de-a lungul bulevardului sunt uscaţi. 

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii