Ganea, afară de la Rapid

marți, 30 septembrie 2014, 01:43
3 MIN
 Ganea, afară de la Rapid

Acţionarul Valerii Moraru l-a numit ca antrenor principal pe Marian Rada, însă acesta refuză să mai fie manta de vreme rea

 
Administratorul special al FC Rapid, Dragoş Frăţilă, a declarat, ieri, agenţiei MEDIAFAX, că a reziliat de comun acord contractul cu antrenorul Ionel Ganea, în locul acestuia fiind numit Marian Rada, care ocupă şi funcţia de director tehnic. Ionel Ganea a avut ieri după-amiază o întâlnire la baza Pro Rapid cu acţionarul majoritar Valerii Moraru la care au participat şi administratorul special Dragoş Frăţilă şi directorul executiv Nicolae Stanciu. Moraru i-a reproşat lui Ganea înfrângerea cu scorul de 0-3 din meciul cu Dinamo precum şi faptul că echipa se află după nouă etape pe un loc retrogradabil. La 24 iulie, Ionel Ganea (41 de ani) a fost ales de conducerea clubului Rapid în urma unui concurs de CV-uri să preia funcţia de antrenor principal.  Contractul lui Ionel Ganea expira la 30 iunie 2015. Tehnicianul a rezistat la Rapid timp de două luni şi cinci zile. După nouă etape de campionat disputate până acum, Rapid ocupă locul 13, cu opt puncte (două victorii şi două rezultate de egalitate), şase goluri marcate şi 14 primite.Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a afirmat că va discuta cu antrenorul Marian Rada în cursul zilei de astăzi, pentru a stabili condiţiile în care actualul director tehnic va prelua conducerea echipei. "Rada, de mâine, va antrena echipa. Vreau să am o discuţie cu el. Preşedintele, administratorul special şi cu mine vreau să avem o discuţie şi în urma discuţiilor vă pot spune mai multe. Eu nu ştiu ce ar vrea domnul Rada, ce cerinţe are, putem noi să le îndestulăm, putem noi să nu le asigurăm? Sunt mai multe întrebări la care nu am răspuns", a completat Moraru. Însă Marian Rada susţine că nu a acceptat încă funcţia de antrenor deţinută până în prezent de Ionel Ganea, precizând că pentru a fi de acord va pune anumite condiţii, deoarece nu mai vrea să fie "bătaia de joc a tuturor"."Eu nu sunt antrenor principal acum. Ştiu, am auzit şi eu că spun că preiau echipa. Forţează şi ei, dar eu nu mai vreau aşa, m-am săturat. Nu vreau să fiu pus două zile şi în a treia să îmi spună că nu mai este nevoie de mine. L-au sunat pe Pustai, l-au sunat pe Andone, au fost refuzaţi şi ce-au zis: «Gata, îl punem pe Rada». Dar eu nu mai vreau aşa", a afirmat Rada.  ElRada a adăugat că una din principalele condiţii pe care le va pune la întâlnirea de marţi cu acţionarul Valerii Moraru este să plătească salariile restante ale jucătorilor care au obţinut promovarea în Liga I şi care încă sunt în lot.
 
A zburat şi Falub de la Târgu Mureş!
Clubul ASA Târgu Mureş a ajuns, luni, la un acord comun pentru rezilierea contractului tehnicianului Adrian Falub şi negociază cu fostul antrenor al formaţiei Pandurii Târgu Jiu Cristian Pustai. "Am discutat în Consiliu, am avut o discuţie şi cu Falub. Am ajuns la soluţia rezilierii contractului de comun acord. Acum se fac actele, mâine urmează să le semnăm. Toţi am considerat că n-am avut joc efectiv, mai ales la ultimul meci s-a văzut asta. Iar de câteva ori am câştigat în ultimele minute. Acum suntem în discuţii cu Cristi Pustai, să vină la noi", a declarat pentru MEDIAFAX viceprimarul oraşului Târgu Mureş, Claudiu Maior, care este membru în Consiliul de Administraţie al ASA Târgu Mureş. Claudiu Maior a precizat că Falub a antrenat ASA Târgu Mureş timp de aproape un an şi, dat fiind că echipa a promovat cu el, a fost menţinut pe banca tehnică considerându-se că merită să i se acorde o şansă. Până în prezent, zece echipe din 18 şi-au schimbat antrenorii în această ediţie a Ligii I, din care s-au scurs nouă etape.
 
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii