Sentinţă bizară luată ieri de judecători într-un caz de violenţă

I-a tăiat gâtul cu coasa unui tânăr, iar judecătorii l-au lăsat liber

miercuri, 13 noiembrie 2013, 02:50
2 MIN
 I-a tăiat gâtul cu coasa unui tânăr, iar judecătorii l-au lăsat liber

Agresorul a fost reţinut de procurori, însă judecătorii au decis ieri să îl elibereze considerând că propunerea de arestare ar fi „neîntemeiată“. Asta cu toate că, timp de patru zile, suspectul a fugit de poliţie ascunzându-se pe câmp.

Caz incredibil în justiţia ieşeană acolo unde un bărbat care a fost la un pas să decapiteze un consătean cu coasa a fost lăsat liber de judecătorii Tribunalului Iaşi. Acuzat de tentativă la omor, ieşeanul Du­mitru Craiu, de 35 de ani, din Drăguşeni, a fost reţinut luni noaptea de procurori şi dus ieri cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile la Tribunal. Spre după-amia­ză, potrivit portalului instanţei, ju­decătorii au respins propunerea de arestare lăsându-l pe Craiu în libertate.

I-a tăiat jugulara cu coasa

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, cei care instrumen­tează dosarul împotriva lui Dumitru Craiu, acesta s-a întors în România pe 5 noiembrie, după ce a muncit o perioadă în Grecia. A doua zi, la orele prânzului, a intrat în conflict cu o vecină de a sa, al cărei fiu lucrase în străinătate cu Craiu. Ieşeanca i-ar fi reproşat bărbatului că i-a vândut copilul în Grecia. După ce s-au certat pentru câteva minute, cei doi au mers fiecare la casele lor. Anchetatorii au adăugat că, în jurul orei 18.00, Dumitru Craiu a mers în curtea vecinei ameninţând-o atât pe aceasta, cât şi pe familia ei că îi va tăia. Celălalt fiu al femeii, Petrişor A., de 25 de ani, s-a implicat în scandal, iar la un moment dat, potri­vit procurorilor, agresorul a luat o coasă din curte şi l-a lovit cu putere în zona gâtului pe tânăr. Acesta a căzut ca secerat având o hemoragie foarte puternică. „Un echipaj al Ambulanţei a ajuns în aproximativ cinci minute la faţa locului şi i-a acordat îngrijiri medicale victimei“, a precizat Carmina Pascal, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Victima a fost transportată la spital având jugulara şi muşchiul sternocleidomastoidian secţionate. A su­pra­vieţuit miraculos şi în prezent se află sub supravegherea medicilor.

După ce şi-a lovit vecinul cu coasa în gât, Dumitru Craiu a fugit de autorităţi stând pe câmpuri, au adăugat anchetatorii, până pe 11 noiembrie. A fost capturat în seara acelei zile de poliţiştii din comună şi reţinut mai apoi de procurori. Judecătorii care au respins arestarea preventivă au concluzionat că propunerea Parchetului a fost „neîntemeiată“.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii