Încă o lună de arest pentru politicianul proxenet

vineri, 22 septembrie 2017, 01:50
2 MIN
 Încă o lună de arest pentru politicianul proxenet

Judecătorii ieşeni au prelungit măsura arestului preventiv în cazul celor doi soţi acuzaţi că au în­fiinţat un bordel în centrul Iaşului. 

Mugurel şi Ga­briela Zarughevici ar fi mascat afacerea ilegală sub paravanul unui salon de masaj erotic, la care lucrau însă şi minore. Bărbatul a fost, în trecut, vice­pre­şedinte al Partidului Iniţiativa Naţională Iaşi. Potriviti DIICOT, el cel care racola fetele, iar soţia sa cea care ţinea contabilitatea afacerii. Astfel, începând cu anul 2016, cinci fete, inclusiv minore cu vârsta cuprinse între 15 şi 17 ani, ar fi lucrat în cadrul salonului de masaj erotic, întreţinând inclusiv raporturi sexuale cu clienţii.
 
„Tinerele erau recrutate de către suspect din diverse medii sociale, cu precădere din familii dezorganizate, din mediul rural şi urban, cu o situaţie financiară precară. Înainte de a fi angajate la salon, persoanele vătămate susţineau un «test», în sensul că suspectul profita de naivitatea tinerelor determinându-le să întreţină cu acesta raporturi sexuale“, au precizat reprezentanţii DIICOT. Procurorii au mai precizat că bărbatul le promitea tinerelor câştiguri de până la 200 de euro pe lună, cazare în Iaşi iar, pentru fetele din mediul rural, posibilitatea de a beneficia de tehnici de înfrumuseţare – inclusiv operaţii estetice.
 
În cazul unora dintre minore, care erau fie din România, fie din Republica Moldova, suspectul aplica metoda „loverboy“, determinând victimele să se îndrăgostească de el, pentru ca, mai apoi, să le manipuleze mai uşor.  

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii