La furat

Bine că s-a mai dus naibii o sesiune parlamentară în care politicienii s-au străduit din răsputeri să-şi justifice menirea searbădă ajustată ani de-a rândul cu legi speciale şi facilităţi exclusive. Poate să spună cineva că s-au remarcat prin vreo măsură legislativă bună pentru oameni cele cinci luni de intensă "activitate" parlamentară? Pe finalul sesiunii, respectiv în iunie, deveniseră de-a dreptul penibile chinurile de a face spectacol din prestaţia jalnică a "luptei" lor, între ghilimele – repet, cu un şef de stat al cărui duşman implacabil se vede acum mai mult ca oricând că este doar timpul. Degeaba se face Ponta că este interesat de demisia lui Băsescu, pentru că în acest moment nu e pregătit să intre în cursa prezidenţială (dar a fost el vreodată pregătit??). Nici ceilalţi nu stau mai bine, pentru că încă se codesc să pună toţi umărul pentru un singur candidat la Cotroceni. Aşadar, graba strică treaba tuturor. Fiecare pretendent la imunitatea oferită de mandatul prezidenţial se înarmează ca să dea în ceilalţi, ceea ce înseamnă că până la alegerile din toamnă vom asista la prelungite hohote de râs ale hârbului la vederea oalei sparte.

Singurul inamic a două treimi din clasa politică va pleca singur de la Cotroceni în decembrie fără a fi nevoie ca parlamentarii să se oprească din prestigioasa lor activitate botanică (frecat mentă, tăiat frunze la câinii care oricum vor fi eutanasiaţi etc.). În tot acest timp însă, miliarde de euro se pierd în România prin neglijenţa şi nepăsarea lor. Indolenţă de care s-au molipsit şi instituţiile deja căpuşate de rude încumetrite, angajaţi pe pile încrucişate şi şpăgi de uzură ce frânează nu numai iniţiativa, dar şi banala activitate monotonă cunoscută sub numele de sarcină de serviciu.

Bunăoară, binecunoscuta TVA – care pe unii i-a îmbogăţit, iar pe alţii i-a adus la faliment – reprezintă mai degrabă o sursă de pierdere pentru statul român, decât una de venituri la buget. Un studiu comparativ realizat anul trecut de Comisia Europeană pentru toate statele membre mai puţin Croaţia arată că există diferenţe între totalul colectat teoretic şi cel încasat efectiv. În 2011, de exemplu, anul stabilizării macroeconomice, taxa neîncasată a totalizat 45,5 miliarde de lei, respectiv ceva mai mult de 10 miliarde de euro. Raportat la PIB, reprezintă cea mai mare rată dintre toate ţările UE – 7,9 la sută, următoarele state (Grecia şi Letonia) având 4,7 la sută într-un clasament condus de Suedia (0,2 la sută). Ce s-ar fi putut face cu zece miliarde de euro? Suma este comparabilă cu totalul fondurilor europene atrase până acum, respectiv cu o treime din banii puşi de Bruxelles la dispoziţia României în perioada 2007-2013. Practic, se putea construi multvisata autostradă Iaşi-Tg. Mureş, fiind acoperite totodată toate programele de sănătate pentru care Guvernul actual caută surse de finanţare.

Dar care sunt cauzele care provoacă asemenea pierderi, ignorate şi de autorităţi, şi de cei care ar trebui să facă legi aplicabile pe loc, şi nu încontinuu ajustabile? Acelaşi studiu identifică frauda ca fiind principalul vinovat, urmată de falimente şi insolvenţă, adică fenomene de care românii au auzit foarte des de la criza economică încoace. Fiscalitatea ridicată are şi ea o parte din vină. De altfel, unul dintre subiectele şedinţei de ieri a CSAT a fost combaterea evaziunii fiscale. Practic, soluţii poate că s-ar găsi mai repede dacă 2014 nu ar fi an electoral. Temerea mare este însă că, dacă nici în 2015 nu se face un pas în acest sens, se vor mai pierde doi ani, pentru că în 2016 vor fi din nou alegeri. Ceea ce înseamnă că toată creşterea economică trâmbiţată de statisticile guvernamentale acoperă perfect groapa pierderilor. Adică o stagnare a condiţiilor de viaţă, în cel mai fericit caz.