De Sănătate

Punem punctul pe știi

Medicii de familie vor şi ei creşteri de venituri ca în cazul medicilor de spital

joi, 06 aprilie 2017, 01:50
2 MIN
 Medicii de familie vor şi ei creşteri de venituri ca în cazul medicilor de spital

Medicii de familie din toată ţara şi-au exprimat zilele trecute numulţumirile cu privire la faptul că, deşi reprezintă o verigă importantă a sistemului medical din România, nu beneficiază de măririle salariale anunţate de către Guvern, nefiind bugetari. Aproximativ 2.000 de medici s-au întâlnit la Conferinţa Naţională de Medicină a Familiei organizată la Bucureşti de Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti – Ilfov (AMFB), sub egida Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF). Aceştia au precizat că, potrivit unor rapoarte oficiale ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în ultimii doi ani, la nivelul cabinetelor de medicina familiei şi în centrele de permanenţă s-au rezolvat 80% dintre nevoile medicale de bază ale populaţiei.

 „În 2014, din totalul de 140.628.522 servicii medicale decontate de CNAS, 79,32% au fost efectuate de medicul de familie, 5,82% în ambulatoriu şi 4,86% în spitale. Cifrele sunt similare în 2015. Veniturile cabinetelor provin în procent covârşitor din contractele impuse de CNAS, iar dezvoltarea cabinetelor este împiedicată de măsuri restrictive, impuneri birocratice şi administrative absurde. Aşa-zisa creştere cu 8% a finanţării în asistenţa medicală primară nu acoperă nici măcar plăţile utilităţilor, nicidecum o suplimentare a veniturilor personalului medical. Suntem împinşi la emigrare? Cine va mai asigura medicina în mediul rural şi zonele izolate ale României? Medicina de familie este singura specialitate care asigură accesibilitatea serviciilor medicale pentru întrega populaţie a ţării”, au precizat reprezentanţii medicilor de familie.

Astfel, medicii consideră că principala problemă este faptul că, nefiind bugetari, nu pot beneficia de măririle salariale anunţate de Guvern în legea salarizării unitare, în timp ce în România lucrează 11.800 medici de familie, alte câteva mii de medici în ambulatoriul de specialitate, la care se adaugă asistenţii medicali din cabinetele medicilor. „Asistenţa primară nu este încurajată, nu există facilităţi, iar procentul alocat acesteia din totalul Fondului Naţional de Asigurări Sociale de Sănătate rămâne ridicol sub 6%. Aceste lucruri, adăugate impunerilor birocratice şi administrative care deturnează sensul consultaţiei medicale, dar şi disfuncţionalităţilor sistemelor informatice ale CNAS, au făcut ca starea de revoltă să atingă cote alarmante”, au completat reprezentanţii SNMF.

 

  

Comentarii