Memoria Moldovei (II)

În ianuarie 1832 luau fiinţă, la Iaşi, Arhivele Statului Moldovei, instituţie esenţială în construcţia statului modern, efect al formidabilului efort de civilizare a principatelor coordonat, după pacea de la Adrianopol, de contele Pavel Dimitrievici Kiseliov. Comandant al misiunii militare ţariste care a administrat Ţara Românească şi Preşedinte plenipotenţiar al Divanurilor celor două principate, Pavel Kiseleff, cum franţuzit i-a rămas numele pentru a ne reaminti că limba şi cultura franceză au fost atunci aduse în principate de ofiţerii armatei ţariste, a schimbat macazul istoriei noastre politice şi culturale îndreptându-ne spre Occidentul civilizat.

Pavel Kisseleff a adunat un grup de lucru dintre boierii educaţi şi cu oarecare cunoaştere a rânduielilor civilizate ale Apusului care au redactat prima formă de Constituţie a acestei ţări numită Regulamentul Organic. Câte unul pentru fiecare principat, dar asemine în conţinut (cu excepţia bugetului specific), pentru prima oară ziditor de instituţii şi legi de tip modern. "Regulamentul Organicesc al Moldovei", promulgat la 13 ianuarie 1832, în cinstea căruia s-a ridicat în Grădina Copou din Iaşi, între 1834 – 1841, primul monument de for public din ţară ("Obeliscul cu lei"), prevedea, la art. 410, înfiinţarea Arhivelor Statului conduse de un boier "cu însuşirile cerute pentru asăminea dregătorie". Cine ar fi putut fi mai potrivit decât Aga Gh. Asachi, cel care se ocupase, de altfel, în cadrul comisiei prezidate de Kiseleff, de redactarea capitolului privitor la arhivele statului din Regulamentul Organic. De atunci, Arhivele Moldovei, cel mai important instrument în păstrarea memoriei, funcţionează necontentit, fiind printre cele mai vechi şi longevive instituţii, având misiunea unică de a salvgarda şi conserva pentru posteritate urmele unei istorii perene, dar cu o inestimabilă valoare identitară şi documentară.

Odată cu realizarea României Mari, Arhivele Statului s-au extins instituţional şi în provinciile alipite la ţară, graţie clarviziunii istoricului Dimitrie Onciul, director general la acea vreme, care a iniţiat procesul de fondare al Arhivelor Transilvaniei, la Cluj, în 1920; al Arhivelor Bucovinei, la Cernăuţi, în 1924 şi al Arhivelor Basarabiei, la Chişinău, în 1925. Astăzi, dacă este să punem în valoare memoria locului, dacă vrem ca identitatea regională, moldovenească, să fie privită cu respect în concertul românesc şi european, atunci se cuvine să ocrotim şi să dezvoltăm, în primul rând, instituţiile legate de memoria istorică, culturală şi instituţională a acestui ţinut.

Astfel, în acest an, în simbolica zi de 24 ianuarie, la Palatul Cuza de pe Strada Lăpuşneanu, cel care găzduieşte neasemuitul Muzeu al Unirii, dr. Ioan Drăgan, de partea română din România şi Dr. Ion Varta, de partea română din Republica Moldova, au semnat un tratat de cooperare între Arhivele Naţionale ale României şi Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova, pe baza căruia cele două instituţii îşi vor construi programe comune de cooperare arhivistică şi ştiinţifică. Prin acest acord, Arhivele Statului Moldovei din Iaşi (reduse de un ministru de interne de tristă amintire la statutul umilitor de "serviciu judeţean") împreună cu colegii din Suceava, Botoşani, Vaslui, Neamţşi Bacău vor dezvolta pe viitor o serie de proiecte comune cu Arhivele Naţionale din Chişinău precum şi cu câteva arhive raionale de pe malul celălalt al Prutului.

Primul pas, simbolic, a fost făcut zilele trecute, când o delegaţie a arhiviştilor ieşeni a participat la manifestările prilejuite de Ziua Arhivistului în Republica Moldova, zi care evocă acel 15 iulie 1925 întemeietor, de care am mai amintit. Cu această ocazie, dincolo de documentare, de dialog sau de schimburi de experienţă, ceea ce a fost mai surprinzător pentru arhiviştii ieşeni a fost contactul nemijlocit cu instrumentele de inventar şi cu informaţiile legate de zestrea arhivelor moldoveneşti. În mod paradoxal, stafia Imperiului Rus bântuie şi la ei, aşa cum se întâmplă şi la noi, prin depozite. Dacă la noi spectrul iniţial benefic al lui Kiseleff a fost înlocuit de moştenirea instituţională sovietică (din 1951, după model sovietic, arhivele au trecut în subordinea Ministerului de Interne, deşi, fiind "ale statului", ar trebui să fie o agenţie în subordinea Guvernului), la Chişinău, am descoperit cu stupoare, că toate instrumentele de evidenţă, toate descrierile de fonduri şi o bună parte a documentelor oficiale din ultima jumătate de secol, ne sunt, practic, inaccesibile. Pentru că sunt scrise în limba rusă. Aşa că primul pas spre alcătuirea unitară a unui corp comun de arhive care să stea la dispoziţia istoricilor şi cercetătorilor cu informaţii despre istoria Moldovei îl constituie, surprinzător, un vast program de traducere a instrumentelor de evidenţă. De fapt, o verificare a existentului şi o rescriere a fişelor cuprinzând descrierile minimale ale fondurilor unde dai de tot felul de năzbâtii propagandistice şi ideologice, complet depăşite astăzi. Iată deci, că şi în ascensiunea aparent neutră şi aspră de construcţie a unui corp ştiinţific de argumente istorice şi instituţionale în vederea afirmării noastre identitare, regionale, naţionale şi europene, eternul blestem al Meşterului Manole, al eforturilor neîncetate de a o lua mereu de la început, în toate domeniile, ne apasă. Ne apasă, dar nu ne înfrânge!

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi membru în board-ul Fundaţiei Iaşi – Capitala Europeană a Culturii