Ministerul Fericirii

OK, deci e clar că şi în SUA s-au cam împuţit lucrurile. Nu mai e rost de plecat acolo. Visul de zeci de ani al românului, şi nu numai, care se simţea străin în patria lui şi care dorea cu ardoare un nou început într-o ţară mare a tuturor posibilităţilor a cam luat sfârşit. Nici în Anglia nu prea se mai poate după BREXIT. Ce să mai vorbesc de Italia sau Spania unde românii sunt văzuţi, indiferent de calităţile lor personale, exact la fel, ca nişte hoţi şi nenorociţi. În Germania ajung doar cei specializaţi pe o meserie adevărată şi puşi pe muncă grea şi pe progres cu mai puţină distracţie. Evident că rămân deschise ţările nordice care sunt mereu în căutare de sânge proaspăt, dar ce te faci cu limbile alea încâlcite şi cu legile lor căzute din Lună (vezi Norvegia cu legile pentru protecţia copilului, iar asta e doar un singur exemplu). Şi în Franţa s-ar mai putea merge, dar diferenţa principală dintre Franţa şi România constă în mare parte doar în limba vorbită, în rest oamenii sunt la fel. Rămâne Canada care trebuie să ţină locul tuturor celor "plecate” şi care, să o recunoaştem, parcă nu are niciun farmec. E ca un fel de surogat, ca şi cum ai bea bere fără alcool şi ai vrea să te îmbeţi criţă, sau te-ai însura cu sora geamănă a celei pe care ai iubit-o. E dureros şi trist, trebuie să recunoaştem. S-a cam strâns cercul, parcă nici nu mai eşti liber să alegi.

Ei bine, în cazul în care sunteţi într-o dilemă precum cea descrisă mai sus, dacă idealul spre care tindeţi este din ce în ce mai departe, e bine să vă refaceţi planurile şi să începeţi anevoioasa, dar plina de satisfacţie emigrare în Bhutan…

Nu este vorba, Doamne fereşte!, despre vreun îndemn la sinucidere cu gaz (butan), departe de mine acest gând, ci despre o ţară adevărată, vecină cu India şi China, situată pe versantul sudic al Munţilor Himalaya, în care oamenii sunt în cea mai mare parte fericiţi. Doar că nu în stilul american de fericire, adică acela dintr-un ranch, înconjurat de gagici goale şi cu maşini scumpe, ci mai degrabă tu singur pe un vârf de munte unde nimeni să nu te deranjeze cu un pai. Acolo sunt doar oameni care caută o fericire adevărată, spirituală, nu una materială. De vreţi altceva încercaţi mai sus pomenita Canada.

Dacă ar fi să fac o descriere scurtă, aş spune că Bhutan este singura ţară din lume unde există un Minister funcţional al Fericirii!… Mai există şi în Emiratele Arabe Unite unul, dar acela e degeaba. În Bhutan nu e doar de faţadă, el chiar se ocupă cu monitorizarea fericirii cetăţenilor. Din când în când se organizează un referendum în care întrebarea principala este "Eşti fericit?”. Şi să nu credeţi că e dictatură ca în Coreea de Nord. Ar putea părea la prima vedere, dar nu e. Dovada cea mai bună e că la referendumul pomenit niciodată nu sunt numere absolute, adică toată lumea să zică în unanimitate "Da, sunt fericit” sau altceva. Nu, şi nimeni nu e împuşcat dacă zice altfel decât vecinii lui. În cadrul recensământului din 2015, de exemplu, 35% din populaţie a declarat că este foarte fericită, 47.9% au spus că sunt destul de fericiţi, iar în jur de 8,8% au declarat că sunt nefericiţi. La recensământul din 2005, 45,2% au răspuns ”sunt foarte fericit”, 51,6% ”sunt fericit” şi 3,2% ”nu sunt fericit”.

Asta pentru că Guvernul lor chiar vede în căutarea fericirii fiecărui cetăţean principalul scop. Şi ca să vedeţi schimbarea de mentalitate în acest sens faţă de cea occidentală, în Bhutan, conceptul de Produs Intern Brut este înlocuit cu un indicator al bunăstării ţării numit Indicatorul Naţional al Fericirii. Ei consideră că este absurd să se bazeze în evaluarea bunăstării populaţiei ţării pe nişte numere irelevante precum cele din PIB. Şi pe drept cuvânt! Acest lucru a fost legiferat prin Art.9 al Constituţiei Bhutanului, care spune: ”Scopul principal al activităţii Guvernului este atingerea fericirii de către fiecare cetăţean al ţării”! Întreaga strategie de dezvoltare naţională se bazează, dacă vă vine să credeţi, pe acest Indicator Naţional al Fericirii. Aşa că era normal să apară un minister special.

Iar acest Minister are treabă, nu glumă, el organizează permanent activităţi pentru studierea şi creşterea constantă a obiectului lor de activitate: Fericirea. Astfel, printre multe altele, organizează conferinţe internaţionale, la care sunt invitaţi specialişti din Occident în scopul dezvoltării unor strategii şi metode de calcul performante al indicatorului pomenit, o rezultantă a situaţiei economice din ţară, plus nivelul de satisfacţie al populaţiei. Unul dintre termenii principali în această formulă elaborată este zâmbetul şi frecvenţa lui!…

Multe milenii la rând ţara a fost perfect izolată de lumea exterioară de către masivul Himalaya, ceea ce a permis păstrarea nealterată a unei culturi autentice, unice şi fascinante. Şi astăzi tradiţiile sunt respectate cu sfinţenie. Religia oficială a Bhutanului este budismul tantric. Uciderea animalelor este interzisă, iar majoritatea populaţiei este vegetariană. De asemenea, importarea îngrăşămintelor chimice este interzisă, prin urmare recoltele din zonă sunt lipsite de substanţe dăunătoare. Tot ce creşte în Bhutan este ecologic pur. Industrie grea nu prea există deoarece Guvernul are mai mare grijă de situaţia ecologică a regatului. Peste jumătate din teritoriu este declarată Parc Naţional unde, ia ghiciţi, tăierea copacilor este interzisă. Dacă cineva produce o daună oricât de mică naturii în mod gratuit, adică fără să fi fost nevoit să o facă pentru o supravieţuire de bază, atunci este condamnat la izolare, nimeni nu mai vorbeşte cu el. Asta pentru că nu au puşcării…

Ţara are un nivel foarte scăzut de criminalitate, iar oamenii duc o viaţă liniştită, fără a fi afectaţi de ravagiile războiului sau de sărăcie extremă. Şi nu sunt dependenţi de tehnologia modernă ca alţii… Televiziunea a apărut abia în 1999, fiind unica ţară de pe Terra în care încă nu exista la acea vreme niciun post TV. Primul cotidian a văzut lumina tiparului în 2012.

Şi, atenţie, asta e chiar bună, nu există CORUPŢIE! Adică ei nu ştiu ce e aia şpagă!… Oh, Doamne!… Oare cum reuşesc să supravieţuiască bieţii oameni…

Serviciile medicale şi educaţia sunt gratuite, iar speranţa de viaţă a crescut cu 20 de ani începând cu 1980, în timp ce venitul pe locuitor a crescut cu 450%. Din punctul de vedere al speranţei de viaţă, al nivelului de educaţie şi de venit, Bhutan se plasează peste media din Asia de Sud.

Ei au un singur oraş care e şi capitala ţării, Thimphu (populaţie aproximativă 90 000, altitudine de peste 2000 metri). Sunt a doua cea mai puţin populată ţară după Maldive.

În funcţie de altitudine, Bhutanul are mai multe zone climatice, după plac, de la montană la subtropicală. Bhutanezii îşi denumesc regatul Druk Youl sau Druk Cenden (ţara dragonului ce stăpâneşte tunetul).

Acolo există un singur medic psihiatru, iar avocatura este o meserie interzisă. Un Decret Regal special spune: ”Nu vor fi admise în sala de judecată persoane care sunt în stare să transforme negrul în alb şi albul în negru”. Tare, nu?

Să mai adaug oare că regele şi regina sunt nişte tineri extraordinari şi extrem de frumoşi?… Poate doar dacă mai era vreo urmă de reţinere.

Există totuşi o mică problemă: nu prea se acceptă imigranţi, sunt chiar mai stricţi la acordarea vizelor decât americanii. Chiar şi turismul este restricţionat. Acesta a fost interzis cu totul până în 1974, iar de atunci se primesc doar un număr limitat de turişti pe lună. Până atunci, pentru a obţine viza, o persoană fizică trebuia să fie invitată personal de un membru al familiei regale. Deplasarea în afara capitalei se face numai în grupuri organizate şi numai cu ghid oficial.

Deci e greu, ce să zic, dar merită…

Briscan Zara este scriitor şi publicist