Miroslava, start lansat

luni, 02 septembrie 2013, 01:50
2 MIN
 Miroslava, start lansat

Ştiinţa s-a impus la Rădăuţi, 3-1 (2-1), în prima etapă a Ligii a III-a de fotbal

 



 
Menţinută în Liga a III-a de fotbal în ciuda retrogradării de pe teren, Ştiinţa Miroslava vrea să dovedească în acest sezon că a meritat invitaţia Federaţiei Române de Fotbal. Primul pas a fost făcut cu dreptul, echipa din comuna ieşeană impunându-se în runda inaugurală a campionatului la Rădăuţi, pe terenul Bucovinei, cu scorul de 3-1 (2-1). După ce gazdele au deschis scorul, prin Sabie, în minutul 20, Ştiinţa a întors rezultatul graţie reuşitelor lui Petrea (minutele 30 şi 55) şi Gheorghiu (minutul 40), Caragea trimţiând mingea în bară în minutul 80. Antrenorii Miroslavei, Cristi Ungureanu şi Irinel Ionescu, au contat la Rădăuţi pe: Avram – Ghiarasim, Tăcuţanu, Gheorghiu, Maxim – Menghia (’50 – Stafie), Bolboceanu, Pîrvu, Talpan (’70 – Săcrieru), Petrea (’80 – Miron) – Caragea (’85 – Ciubotariu). Informaţiile au fost oferite de preşedintele Ştiinţei, Daniel Acatrinei, care a mai precizat: “În această vară, lotul nostru a suferit transformări importante. Au plecat Paul Tincu, Porfireanu, Lascarache, Damian, Bursuc şi Stan şi au venit Avram (Bistriţa), Menghia (Roman), Maxim (Dorohoi), Caragea (Suceava), Pălăduţă (Bîrlad), Cornea (Baia Mare), Talpan, Stafie şi Bolboceanu, de la Ciurea. Totuşi, antrenorii au reuşit să omogenizeze repede echipa, care a intrat foarte bine în campionat. Am câştigat clar pe terenul unei echipe bune, Bucovina Rădăuţi, lucru care ne dă speranţe că obiectivul îndrăzneţ pe care ni l-am propus în acest sezon, clasarea în primele cinci echipe, poate fi realizat”.

PS: În prima etapă a seriei I din Liga I, s-au mai înregistrat rezultatele: Bucovina Pojorâta – Kosarom Paşcani 1-0; Aerostar Bacău – CSM Moineşti 0-1; Cetatea Târgu Neamţ – FCM Dorohoi 1-1; Sporting Suceava – Ceahlăul II Piatra Neamţ 1-1. Petrotub Roman a stat.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii