O lege pentru un singur om

În aprilie, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie anunţa începerea urmăririi penale în cazul reconstituirii unor proprietăţi din comuna Nana, pentru conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în urma sesizării transmise de Corpul de control al primului ministru. Trei luni mai târziu, procurorii au dispus extinderea urmăririi penale faţă de şapte suspecţi – toţi din cadrul Primăriei Nana (Călăraşi) – pentru alte acte materiale pe care aceştia le-ar fi săvârşit în legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu. Numărul neregulilor găsite de procurori a ajuns astfel la 135 de acte materiale. Abaterile ar fi fost săvârşite în perioada 2005-2010, iar faptul că ele au fost descoperite acum se datorează fără îndoială acelei tranzacţii prin care 290 de hectare de teren agricol au intrat în posesia Ioanei Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui. Pentru o parte din această suprafaţă, titlurile de proprietate ar fi fost emise fără respectarea legislaţiei în vigoare. Dar care legislaţie?

Dacă ne întoarcem în perioada respectivă, redescoperim că premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu (2005-2008), anunţa în ultimul său an de mandat demararea campaniei "Stop birocraţiei! De acum înainte este mai simplu". Motivul principal enunţat atunci, în martie 2008, de Tăriceanu a fost că birocraţia generează corupţie. Însă chiar legi intrate în vigoare în timpul guvernării sale – precum cele ale proprietăţii şi justiţiei – par să fi generat acte de corupţie la Nana. Legea 247/2005, care completează Legea 10 (aşa-numită Lupu, după iniţiatorul ei), care, la rândul său, îmbunătăţea prima lege a fondului funciar postdecembristă (18/1991), şi-a atins unul dintre scopuri: a oprit avalanşa revendicărilor, întrucât menţionează un termen limită pentru asta, respectiv noiembrie 2005. Guvernul a promis atunci că până la sfârşitul aceluiaşi an se vor fi rezolvat toate belelele legate de retrocedări. Nouă ani mai târziu, situaţia arată la fel de încurcată. Ba, mai mult, ritmul extrem de lent al retrocedărilor i-a băgat, la propriu!, în mormânt pe unii dintre cei care şi-au cerut înapoi proprietăţile nationalizate. Acum, toate procedurile sunt blocate de mai bine de un an şi vor rămâne îngheţate cel puţin încă şase luni de aici înainte. Aceasta a fost una din grijile actualei guvernări – soră, de altfel, cu a doua jumătate a mandatului Tăriceanu (2007-2008) – să oprească întrega procedură a reconstituirii proprietăţilor.

În mai 2013, restituirea proprietăţilor naţionalizate de regimul comunist a fost sistată şi, în loc să se reia anul acesta, moratoriul a fost prelungit până după schimbarea chiriaşului de la Cotroceni. Motivul – explică Guvernul Ponta, care şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului pe această lege – este verificarea dosarelor de retrocedare constituite sau finalizate până acum şi inventarierea imobilelor (clădiri şi terenuri) încă aflate în proprietatea statului. Ciudat este că, în cele 14 luni de la intrarea în vigoare a Legii 165/2013, nu s-a făcut şi nu s-a auzit de nicio verificare a corectitudinii retrocedărilor efectuate până acum. Singura excepţie este cazul Nana. Dacă aşa se aplică legile şi dacă aşa funcţionează instituţiile statului – de la Executiv şi Parlament până la cea mai mică Comisie locală de Fond Funciar – în timpul guvernării Ponta, atunci preşedintele în funcţie ar putea să stimuleze entuziasmul de faţadă al premierului şi al supuşilor săi cumpărându-şi câte un metru pătrat de teren în fiecare comună. N-ar fi o investiţie prea mare, pentru că în toată România sunt sub 3000 de asemenea unităţi administrative. Sigur, birocraţia – care şi azi îl urmăreşte pe Tăriceanu – ar fi partea cea mai complicată, dar apoi toate matrapazlâcurile s-ar limpezi. Corpul de Control a primului ministru va avea în sfârşit motiv să dea iama în dosarele dubioase. Cum ar fi în Iaşi, de exemplu, în comuna cu cele mai mari întârzieri în aplicarea legilor de fond funciar (Ciurea) sau chiar în municipiul reşedinţă, unde s-au dat deja câteva sentinţe răsunătoare. Altfel, degeaba se laudă Ponta cu un singur caz (Nana): o să-l prindă primăvara 2015 cu încă o promisiune neonorată.