PLANURILE MANAGERIALE ale profesorilor care țintesc funcția de rector UAIC

sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 12:55
3 MIN
 PLANURILE MANAGERIALE ale profesorilor care țintesc funcția de rector UAIC

Până pe 29 ianuarie 2016, patru profesori universitari și-au depus candidatura la funcția de rector al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași: prof.dr. Tudorel Toader, decan al Facultăţii de Drept şi judecător al Curţii Constituţionale, conf.dr. Adrian Muraru, prof.dr. Codrin-Liviu Cuţitaru şi prof.dr. Nicu Gavriluţă.

Planurile lor manageriale pot fi consultate în rândurile de mai jos: 

Conf. univ. dr. Adrian Muraru 

În următorii patru ani, universitatea noastră, parte a spaţiului academic european,  va continua să se afirme ca o universitate a excelenţei, atât prin actul didactic, cât şi prin cercetare. Local, regional şi naţional, vom impune standarde academice înalte, ale excelenţei, oferind expertiza necesară comunităţii. Va fi o universitate internaţionalizată, conectată consorţiilor academice de prestigiu, un loc al excelenţei intelectuale. Studenţii vor fi în centrul preocupărilor noastre, parteneri în actul de guvernanţă academică. Personalul didactic auxiliar şi non-didactic va fi încurajat să se dezvolte profesional, implementând prin operaţionalizare strategii care să-l transforme într-un asset al universităţii.”

C.V.

Program managerial

 

Prof. univ. dr. Codrin Liviu Cuțitaru 

”Propun aici două noțiuni auxiliare, prin mijlocirea cărora ideea „societății deschise” capătă sens în raport cu misiunea și strategia Universității. Ele sunt cunoașterea și acțiunea. Prima reprezintă conceptul în jurul căruia se articulează misiunea universitară. Cea de-a doua devine elementul central al strategiei academice.

Cunoașterea constituie – nu cred că ar putea nega cineva – însăși rațiunea de a fi a unei Universități. În afara ei, Universitas – arhetipul (ce trimite la întreg, la totalitate) – ar ajunge o formă lipsită de conținut. Totuși, misiunea cognitivă a unei astfel de instituții nu poate fi configurată fără acțiune”.

C.V.

Program managerial

 

Prof. univ. dr. Nicu Gavriluță 

”Deseori, noi, cei de la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza‘‘ din Iași, am făcut împreună binele din rău atunci când nu am avut ceva mai bun la îndemână din ce să-l facem.

 Acum ne așteaptă un nou și dificil început. Știu bine că nu este ușor, dar împreună putem obține mai binele Universității și al nostru.

Avem nevoie de studenți mai mulți, de fonduri mai consistente, de o recunoaștere a muncii noastre și de rezultate valoroase mult mai bine mediatizate internațional”.

C.V.

Program managerial

 

Prof. univ. dr. Tudorel Toader

”Prin programul managerial îmi propun ca Universitatea Al. I. Cuza să își consolideze  poziția de instituție recunoscută pe plan național și internațional pentru calitate în predare și cercetare științifică și cea de partener strategic pentru comunitatea pe care o slujim, cu preocuparea continuă pentru îmbunătățirea performanței principalilor beneficiari ai activității noastre. studenții Universității Alexandru Ioan Cuza din  Iași”. 

C.V.

Program managerial

 Alegerile pentru rector vor avea loc pe data de 4 februarie 2016. În cazul în care este necesar un al doilea tur de scrutin, acesta se va desfăşura pe 11 februarie 2016. 

CITEȘTE ȘI: Cursă în 4 pentru funcţia de rector la „Cuza“. Li se propune o dezbatere comună

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii