Poliţiştii şi inspectorii DSV, pe urmele mieilor

joi, 02 mai 2013, 01:50
1 MIN
 Poliţiştii şi inspectorii DSV, pe urmele mieilor

Poliţiştii şi inspectorii veterinari circulă în aceste zile pe drumurile din judeţ pentru interceptarea transporturilor ilegale de miei. În acelaşi timp, sunt verificate abatoarele din punct de vedere sanitar. Vor circula pe drumurile publice poliţişti de la Rutieră, investigarea fraudelor, dar şi de la ordine publică, alături de reprezentanţi din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). „În perioada premergătoare Sfintelor Sărbători de Paşti se vor face verificări pentru prevenirea sacrificării mieilor fără respectarea prevederilor legale în domeniu, a identificării transporturilor ilegale de animale sustrase şi sacrificate, către abatoare. În acelaşi timp, sunt controale şi în pieţe, laboratoare, oboare, dar şi la magazinele din judeţ care comercializează produse din carne, animale sacrificate, dar şi identificarea persoanelor care valorifică ilegal animale sau sacrifică ilegal“, a declarat Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii