Povestea uluitoare a ieşeanului condamnat la cea mai mare pedeapsă pentru droguri

vineri, 22 iulie 2016, 02:02
6 MIN
 Povestea uluitoare a ieşeanului condamnat la cea mai mare pedeapsă pentru droguri

În mai anul trecut, Neculai Roşu a fost condamnat la 12 ani de închisoare. După ce a stat anterior aproape un an în arest preventiv, a fugit din ţară imediat ce a primit eliberare sub control judiciar. Este căsătorit cu o rusoaică, amândoi locuind în Spania. Roşu spune că un important ofiţer de poliţie ar fi la baza tuturor problemelor sale.

Ieşeanul condamnat anul trecut la cea mai mare pedeapsă pentru trafic de droguri a fost prins în Madrid, capitala Spaniei.

În luna mai 2015, Neculai Roşu (36 ani) a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Roşu a fost arestat preventiv în martie 2014 şi a stat în arest aproximativ un an. După ce a stat sub arest la domiciliu şi apoi sub control judiciar, acesta a fugit în Spania, la familia sa, el fiind căsătorit cu o rusoaică şi având un copil.

„Poliţiştii din cadrul IPJ Iaşi, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE, au reuşit localizarea şi reţinerea în Madrid – Spania, a unui bărbat în vârstă de 36 ani, din municipiul Iaşi, urmărit naţional şi internaţional, pentru care Tribunalul Iaşi a dispus executarea unei pedepse privative de libertate de 10 ani, patru luni şi 478 zile de închisoare pentru comiterea infracţiuni­lor de introducerea fără drept în ţară a drogurilor de mare risc şi trafic de droguri de mare risc. Bărbatul în cauză a fost depus în Penitenciarul Rahova“, a precizat Andrei Popa, din cadrul Poliţiei.

Investigator sub acoperire

Neculai Roşu ar fi stat în închisoare un timp, în Spania, pentru că ar fi vândut droguri, apoi, la începutul anului 2015, ar fi venit în Iaşi. Aici, ar fi fost filat de către poliţiştii de la BCCO Iaşi iar printre apro­piaţii lui ar fi fost plantat un investigator sub acoperire. Într-o noapte din martie 2015, Roşu ar fi fost contactat de câţiva clienţi pentru a merge în clubul Skin Muzic Lounge, unde ar fi vândut pastile ecstasy la preţul de 50 lei bucata, şi cu 80 de lei gramul de canabis. A doua zi, tânărul a fost ridicat de acasă de „mascaţi“ şi arestat.

În luna mai 2015, acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare. însă el era plecat deja din ţară, la familia lui din Spania. De aici, acesta a redactat o scrisoare în care spune că este victima unor abuzuri venite de partea şefului BCCO Iaşi, Gheorghe Zbar­nea, cu care s-ar fi cunoscut încă din 2002. În acel an, o prietena a lui Roşu ar fi fost bătută de poliţiştii de la BCCO Iaşi, bănuită de trafic cu droguri de mare risc.

„Totul a început în luna mai a anului 2002, când mă aflam în faţa complexului Orizont din Iaşi, împreună cu prietena mea. Acolo o aşteptam pe o altă prietenă a mea pentru a sărbători ziua de naştere a acesteia. Du­pă un timp, am văzut că prietena noastră a ieşit din Orizont însoţită de doi poliţişti. Unul dintre ei, Zbarnea Gheorghe, tră­gând de părul acesteia şi jignind-o. Îm­pre­ună cu familia mea am urmărit ma­şina de poliţie până la coborârea acesteia şi am rămas surprinşi cum un poliţist poate să o lovească pe fată cu pumnii şi picioarele. Imediat am contactat-o pe mama fetei şi i-am relatat cele întâmplate şi văzute de noi. Peste câteva zile am fost chemat la Parchetul Militar Iaşi, unde am depus mărturie împreună cu prietena mea despre tot ce am văzut. Atunci am aflat că poliţistul care a agresat-o se numeşte Zbarnea Gheorghe, căpitan la vremea aceea. După câteva zile am fost ame­nin­ţaţi de un grup de poliţişti care se aflau în discoteca Estudiantina. Aceştia îmi re­petau mereu că nu am fost conştient de faptul că m-am băgat în treburile lor şi că ar trebui să îmi retrag declaraţia împotriva colegului lor. Am început să fiu practic terorizat de sectoristul de cartier, care mă amenda ori de câte ori avea ocazia, des­chizându-mi şi un dosar penal pentru un ultraj inexistent“, se plânge Roşu.

Acesta a mai povestit că, în 2003, a închiriat din campusul Tudor Vladimirescu o impri­man­tă de la un student şi a uitat să o retur­neze la timp, iar acesta a reclamat faptul poliţiei. Poliţiştii i-ar fi deschis un dosar de înşelăciune, iar după câteva luni a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru înşelăciune.

„Am simţit un sentiment de neputinţă şi ură privindu-l pe sectorist cum îmi râdea în faţă, spunând că el m-a avertizat şi că nu este vina lui că nu mi-am retras declaraţia împotriva lui Zbar­nea Gheorghe“, spune acesta

A fost manager de discotecă

Neculai Roşu a plecat în Spania unde a cunoscut o tânără din Rusia, cu care s-a căsătorit şi au făcut un copil, şi a lucrat ca manager la o discotecă din Catalonia. În 2010, Roşu a fost prins în Olanda şi ex­trădat în România, unde a stat trei ani în închisoare, fiind eliberat în 2013.

În 2014, acesta spune că a aflat despre mama lui că suferă de cancer şi s-a decis să o ducă din Iaşi în Spania. Roşu spune că, venind în Iaşi în luna februarie 2014, într-o sâmbătă din luna martie, Roşu şi cu alţi prieteni din Spania au mers în clubul Skin pentru a sărbători faptul că mama lui poate fi vindecată.

„Fiind obişnuiţi cu viaţa de noapte din Spania, am încercat să procurăm şi să consumăm cât mai mult alcool. Apoi am reuşit să achiziţionăm prin intermediul lui Netca Nataniel Andrei câte un comprimat de ecstasy. Eu l-am împărţit cu o fată. A doua zi, în apartamentul închiriat de către cetăţenii spanioli (n.r. – situat în Piaţa Unirii) a avut o descindere a lucrătorilor DIICOT Iaşi, aceştia venind cu mandat de percheziţie. Au găsit un fragment dintr-un comprimat ecstasy şi câteva grame de canabis, achiziţionate pentru consum propriu de o prietenă. Am fost duşi la Poliţie, unde, spre suprinderea mea, l-am întâlnit pe poliţistul Zbarnea Gheorghe, care m-a întrebat dacă îmi aduc aminte de el. Avansase ierarhic, fiind acum comisar şef la BCCO Iaşi. S-au luat declaraţii, eu refuzând să cooperez cu el deoarece ştiam că doreşte să se răzbune pentru declaraţia mea dată împotriva lui în anul 2002 la Parchetul Militar. Ca urmare, am fost reţinut şi şi acuzat că aş fi introdus în ţară droguri de mare risc printr-o firmă de coletărie neidentificată, pe care le-a primit o persoană rămasă neidentificată, care la rândul ei mi le-a restituit şi eu le-am vândut la nişte consumatori din Iaşi, neidentificaţi şi aceştia“, a povestit Roşu.

Acuzaţiile lui trebuie luate însă cu eventuale rezerve. Comisarul şef Gheorghe Zbarnea nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri, pentru a aduce precizările necesare. În ciuda acuzaţiilor aduse acestuia, Neculai Roşu a fost condamnat totuşi de toate instanţele care au judecat cazul său.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii