Şi-a petrecut copilăria la Teatrul Naţional Iaşi. A ajuns actriţă şi iubeşte să joace

luni, 25 mai 2015, 12:49
4 MIN

Portret de artist: azi, Brânduşa Aciobăniţei. Actriţa şi-a petrecut chiar şi copilăria în Teatrul Naţional, unde-şi făcea inclusiv temele, când tatăl ei, actor, o lua cu el neavând cu cine o lăsa acasă.

A fost pe rând şi Ileană, şi fantomă, şi curtezană, iar rolurile ei nu s-au oprit niciodată la un anumit tip de interpretare. Îi place la nebunie să joace. Orice! Mărturiseşte că şi atunci când face doar figuraţie se simte un artist împlinit. Brânduşa Aciobăniţei, actriţa cu nume de floare de la Teatrul Naţional, are o poveste deosebită: şi-a petrecut şi copilăria în teatru, la propriu. Tatăl ei, marele actor ieşean Teodor Aciobăniţei, o lua cu el la repetiţii, iar mama sa a fost pictor scenograf, tot la Teatrul Naţional.

„Am rămas un copil“

Păr bălai, ochi ca două boabe de cafea şi multă iubire pentru teatru. Cu această descriere rămâne în amintirea multora Brânduşa, după o primă întâlnire. Spune că, în ciuda anilor, mereu grăbiţi, în sufletul ei a rămas un copil neastâmpărat. „Noi, actorii, suntem veşnic copii, nişte copii mari. Dacă nu ai această vârstă în suflet nu poţi să te transformi, să ai mobilitate. Îţi trebuie spirit ludic. De exemplu, în spectacolul «Cum am devenit stupid» am avut opt roluri, am jucat opt personaje. Am fost şi chelneriţă, şi Melanie, funcţionar la bancă, poştăriţă… e o nebunie!“, spune cu încântare actriţa.

A terminat Universitatea de Arte din Iaşi în 1995, la clasa profesorilor Constantin Popa şi Adi Carauleanu, şi a susţinut examenul de licenţă cu rolul Orsola din „Piaţeta“ de Carlo Goldoni. A jucat pe scena ieşeană peste 50 de roluri, mai mari sau mai mici. De teatru s-a îndrăgostit încă de mică, însă talentul l-a avut de la naştere. „Nu prea sunt de acord cu faptul că meseria se fură: talentul îl ai ori nu-l ai. Poate trebuie să furi cum nu trebuie să faci! Nu dobândeşti talentul, eu chiar simt harul de la Dumnezeu când urc pe scenă, iar publicul este cel care simte cel mai bine, nu poate fi minţit. Tata a fost actor şi am crescut în Teatru, l-am iubit încă de pe atunci. Stăteam în sală la repetiţiile tatălui, îmi făceam temele la teatru, am cunoscut o altă genraţie de actori…“, îşi aminteşte Brânduşa.

După părerea sa, şi actorii de acum sunt foarte buni, şi spune că face parte dintr-o trupă foarte omogenă. Mai diferă stilul regizoral, însă dragostea actorului pentru teatru e aceeaşi. „Cel mai cumplit pentru un actor este atunci când nu are treabă; actorul e trist când nu are spectacole. Dacă s-ar putea să repete şi să aibă în fiecare seară piesă, ar fi minunta. Cine nu simte aşa înseamnă că nu e artist“, mai spune ferm convinsă actriţa.

„Era sublim când jucam cu tata“

Publicul o va putea vedea pe 30 mai în „Titanic Vals“, la Ateneul Tătăraşi, unde va juca rolul Chiriachiţei, o mamă soacră extrem de cicălitoare. Şi-a dorit mult acest rol pentru că a simţit că poate să-l joace, ea fiind o actriţă de comedie. A mai jucat şi alte soacre, însă de „altă factură“, după cum îi place ei să spună, cum ar fi în „Proştii sub clar de lună“. Mărturiseşte că se confruntă, ca actor, cu două probleme care există în lumea artistică. În primul rând este despărţirea de un rol, pe care nu o să-l mai joace. „Mă ataşez foarte tare de oameni şi de roluri şi sufăr când nu se mai joacă. În altă ordine de idei, este mult mai greu pentru o femeie actriţă decât pentru un bărbat. Pentru bărbaţi sunt mult mai mutle roluri, ei joacă mai mult. O femeie prinde mai greu un rol“, mărturiseşte Brânduşa.

Pe banca din parcul de vizavi de Teatru, amintirile o copleşesc încetişor. Îşi aminteşte că a jucat şi alături de tatăl său în mai multe spectacole, ei doi, pe aceeaşi scenă. „Era minunat şi era sublim când jucam cu tata, a murit înainte de vreme dar eu şi acum îi simt lângă mine. La început nu a vrut ca eu să mă fac actriţă, dar a văzut că am talent şi nu s-a împotrivit. Credea că sunt prea sensibilă pentru această meserie, că nu o să fac faţă, pentru că e o meserie dură. Uite că sunt puternică! Cred că dacă ai ardoarea asta în tine nu ai cum să nu faci teatru“, explică actriţa. Plimbarea noastră se termină tot în faţa statuii lui Alecsandri. E cald afară şi, în mod sigur, simtcă aşa e şi în sufletul Brânduşei.
 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii