Caută 
5 MIN
Mircea Sandu şi staff-ul FRF nu se autopronunţă în privinţa viitorului preşedinte, ei ştiu că Gică Popescu va fi alesul şi acţionează în consecinţă.
Un candidat mai puţin important la şefia Federaţiei Române de Fotbal se arăta vexat într-o emisiune televizată şi arăta cu degetul presa sportivă, mai ales cea din Capitală, că îl consideră pe Gheorghe Popescu deja ales în fruntea forului de la Casa Fotbalului. Este adevărat, ziariştii, mai ales cei de pe malurile Dâmboviţei, mai exagerează, pe ici-pe colo, prin părţile esenţiale, însă în cazul menţionat nu o fac. Pentru că viitorul fost preşedinte, Mircea Sandu şi fostul viitor preşedinte, Gică Popescu, se comportă exact ca şi cum alegerile ar fi avut deja loc, fostul internaţional din Calafat este deja preşedinte al Federaţiei, iar Mircea Sandu este noul preşedinte de onoare, cu renta viageră de rigoare. Însăşi ştiricica apărută ieri prin Gazeta Sporturilor, cum că Mircea Sandu şi-a făcut deja un sediul onorific în ograda Casei Fotbalului, cu un birou cât o pupă de vapor, spune ceva, chiar dacă nu este de prin părţile esenţiale. Şi dacă se întâmplă ca alegerile să fie câştigate de Răzvan Burleanu, ce se întâmpă cu coşmelia imperială a "Naşului"?
Însă niciun funcţionar din staff-ul stufos al Federaţiei, darămite ditamai preşedintele, n-are timp şi nici chef de scenarii SF. Ei sunt oameni realişti, ştiu ce fac, cum fac, cu cine fac şi desfac şi ştiu că Gică Popescu va fi alesul. Mircea Sandu a fost criticat pentru că s-a antepronunţat, manifestându-şi preferinţa pentru fostul său rival întru urne. Eroare, Mircea Sandu nu s-a antepronunţat, el ştie dinainte deznodământul. Ştie şi acţionează, după cum ştie şi acţionează şi "baciul" Gică. În condiţiile normale, din moment ce data alegerilor este fixată peste două luni, în această perioadă nu se iau decizii majore la FRF. Iată însă că s-au luat decizii, nu numai majore, ci şi spinoase: numirea lui Anghel Iordănescu ca director tehnic (supervizor pentru Piţurcă şi ceilalţi selecţioneri mai mici) şi antamarea unor partide amicale în America Latină, pentru luna mai. Aventura latino pe traseul Chile – Uruguay a fost bătută în cuie chiar de către viitorul preşedinte, deşi acesta n-are încă nicio însărcinare oficială în cadrul FRF. Dar Gică i-a spus lui Mircea, Mircea i-a spus lui Tata Puiu, Tata Puiu l-a sunat pe secundul lui Piţurcă, Florin Marin îi va transmite lui Piţi la un şpriţ şi tot aşa, prin caragialescul lanţ al slăbiciunilor, până vine selecţionerul din concediu cu o falcă în cer, una în pământ şi cu contractul în mână.
De unde siguranţa asta în privinţa viitorului preşedinte al FRF? În primul rând, din cauza oamenilor care îl votează. Naşu’ şi Baciu’ sunt oameni din sistem şi îşi cunosc marfa. Marcel Puşcaş este necunoscut şi insignifiant, iar alde Chivorchian, Avram şi cine or mai fi joacă rolul iepurilor din cursele atletice, acei alergători care stabilesc ritmul curselor în funcţie de graficul de concurs al favoritului. Rămâne Răzvan Burleanu, singurul candidat din afara caracatiţei, şcolit, corect, cu experienţă de conducere (chiar la minifotbal). Dacă n-ar fi apărut acest Burleanu, nici n-ar mai fi nevoie de atâta regie, n-ar mai fi fost necesar ca Bela Kassai să bată ogoarele judeţene cu munca de la om la om (sau invers) întru încoronarea noului satrap al fotbalului. Şi nici Gică n-ar fi trebuit să-şi caute susţinător în Belgia, precum Ceauşescu în vremurile lui bune.
În ceea ce ne priveşte, lucrurile sunt clare: "les jeux sont faits, rien ne va plus!" ("jocurile sunt făcute, nimic nu se mai mai întâmplă", pentru anglofoni). Gică Popescu este alesul "proniei" şi toţi membrii caracatiţei pot respira uşuraţi, deşi perspectivele lor rămân, paradoxal, incerte. Odată cu înscăunarea lui Gică, trebuie găsite ciolane pentru "All The President’s Men" ("Toţi oamenii preşedintelui", pentru francofoni). Păi, care prezident, ăla vechi, sau ăla nou? Cel nou vrea să-şi aducă colegii de generaţie, cu care să îmbunătăţească pedigree-ul federal, dar cei vechi nu pot fi aşa uşor înlăturaţi: adică cum, degeaba se speteşte Bela-baci pe la Judeţene, degeaba muncesc bieţii oameni la lustruirea biroului executiv & onorific? Al doilea motiv de incertitudine este legat chiar de persoana lui Gică. Numai cariera sa excepţională de jucător nu-i putea asigura preşedinţia, fără sprijinul Naşului şi al aparatului său. Gică Popescu ştie bine asta, fiindcă este deştept şi ambiţios. A mers acum "cu iaurt, cu gugoşele" şi cu preşedinţia de onoare pentru guru şi nu e deloc exclus ca, odată funcţia consolidată, să procedeze precum Cuza Vodă cu moşierii, ori ca Ceauşescu cu foştii activişti ai lui Dej, fiindcă practica "tovarăşilor vremelnici de drum" a intrat în ADN-ul naţional. Adică, înlocuirea treptată a celor de care are atâta nevoie acum cu membrii viitoarei camarile. Chiar şi aşa, viitorul fotbalului românesc în mandatul lui Popescu nu sună melodios, din moment ce competenţa contează mai puţin decât loialitatea, iar loialitatea este îndoielnică. Pe ici-pe colo (nu chiar prin părţile esenţiale), este posibil să se schimbe, totuşi ceva.
Îți recomandăm
